Exprim acum, prin exemplificare și comparație, un subiect de reflecție drag mie al ultimelor luni - încrederea în autoritate. Neavând altceva de făcut după ce am savurat deliciosul film al lui Ozon „8 femei”, am făcut auzit, vuind printre canalele - cu sensul de instalații de preluare a dejecțiilor - de televiziune românești, de existența unui caz terifiant de omor de prin Giurgiu. 

Mi-am adus aminte de cazul Caracal de anul trecut, de tragediile trăite de două familii, de chipul și viața ruinate ale unui bunic care nu știe nimic, de un an și jumătate, despre singura lui nepoată. Atunci, într-un glas, societatea blama statul, ba chiar cei mai inteligenți dintre noi îl acuzau de tolerarea unei rețele de trafic de carne vie și de punerea în operă a unei anchete în care principiile elementare ale științei criminalistice erau călcate în picioare - fie că vorbeam de cercetarea locului faptei, de audierea suspectului etc. Unii dintre noi au rămas doar cu episodul "Vine, vine" - apelul telefonic zadarnic al uneia dintre victime, dar pe firul argumentației mele, tot e ceva.

În decembrie se vor fi făcut nouă luni în care statul nu numai că impune, la nivel colectiv, măsuri restrictive de drepturi și libertăți care merg până la aneantizarea acestora, dar pretinde încrederea cetățenilor - sau, mai bine zis, credința lor în datele și declarațiile autorităților. Nu orice contestare, dar chiar orice îndoială este sancționată mai ales de fideli - într-o stranie aplicare a principiului juridic administrativ al subsidiarității -, care fac din cel în cauză o țintă, un proscris. 

Bineînțeles, susținătorii fanatici, aceia care clamau democrație, stat de drept, drepturile omului până mai ieri sunt astăzi cei care, cu același fanatism, își detestă, ca unelte totalitare ce sunt de fapt, aproapele.

Ceea ce este înfricoșător la vremurile pe care le trăim este caracterul mistic al manifestărilor. Totalitarismul nu este o ideologie, nu este un sistem social. Totalitarismul este o antireligie. Iar cei care nu vor să se supună se fac vinovați, înainte de orice, de erezie.