Am avut dreptate! Statul a declarat RĂZBOI Bisericii și credincioșilor ortodocși. Orban interzice și pelerinajul de Sfântul Dimitrie din București: ”Nu se va putea ține!” - REMEMBER PLANDEMIA
ARTICOL DIN 12 OCTOMBRIE 2020 DIN SERIA REMEMBER PLANDEMIA. FOTO MAI SUS DE AZI, 26 OCTOMBRIE 2025, DIN CATEDRALA NAȚIONALĂ
ACTUALIZARE ORA 14:00, 12.10.2020: Pelerinajul de Sf. Dimitrie din Capitală nu va avea loc, pentru că riscul de infectare cu Covid-19 este foarte mare, a confirmat luni, premierul Ludovic Orban, potrivit Cotidianul.
„Nu (se va putea ține – n.r.). Sunt un om credincios (dintr-o sectă - a unitarienilor - nota red.), sunt un om care respect biserica, care am fost alături de proiectele bisericilor, dar riscul este foarte mare. Foarte mulți din credincioșii care participă la aceste sărbători religioase, la aceste pelerinaje sunt oameni în vârstă, care sunt expuși unor riscuri foarte mari. Știm că în parohii se organizează deplasări cu autocarul, cu microbuzul în condiții în care nu putem să le controlăm. E foarte greu de asigurat condițiile de distanțare fizică și de protejare a persoanelor. Sunt convins că și în Biserica Ortodoxă există înțelegere pentru această decizie și îi rog pe credincioși să înțeleagă că nu facem decât să le protejăm sănătatea”, anunță Ludovic Orban.
ActiveNews a anticipat încă de zilele trecute măsura dictatorială, de încălcare a libertății religioase, pe care guvernul liberal urma să o anunțe, prin două texte:
„Statul a declarat RĂZBOI Bisericii și credincioșilor ortodocși. Troika IOHANNIS-ORBAN-ARAFAT a extins măsura interzicerii pelerinilor în biserici și mănăstiri pe tot cuprinsul țării, fără o minimă informare sau consultare a BOR. Interdicții și în ILFOV!”
și
„DISCRIMINARE. Cine sunt cei care prigonesc creștinii ortodocși la Sfânta Parascheva: Un reformat, un Bahaist musulman, un unitarian și un catolic "taliban". FOTO cu Raed Arafat Baha'i. ActiveNews cere Guvernului: Lăsați credincioșii să vină la Sfântă!”
ȘTIREA INIȚIALĂ:
Ludovic Orban, șeful Comitetului Național pentru Situații de Urgență, omul care a decis că la pelerinajele ortodoxe din această perioadă nu pot participa decat credincioșii din aceeași localitate, restrângând astfel și dreptul la circulație și afectând și libertatea religioasă, e decis să nu dea niciun pas înapoi.
Și în condițiile în care, in în tot mai multe județe, oamenii Guvernului în teritoriu, prefecții, adoptă noi măsuri restrictive împotriva credincioșilor: în biserici nu li se mai permite accesul celor din afara localității, Orban anunță o nouă interdicție.
Premierul Ludovic Orban a lansat un nou apel la populație să respecte regulile anti-coronavirus, în condițiile în care numărul infectărilor a crescut foarte mult, la fel bilanțul deceselor și a cazurilor grave de la Terapie Intensivă. Șeful Guvernului a mai afirmat că ia în calcul limitarea la 20 a numărului de participanți la evenimentele private sau chiar interzicerea acestora complet pentru o perioadă, dat fiind că ele au devenit sursa principală de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2.
„Voi propune sistarea evenimentelor private. E clar una dintre principalele surse de îmbolnăvire”.
Acesta a mai precizat că ar putea lua în calcul și desfășurarea acestora în continuare, dar cu număr limitat de persoane: 20.
Pe de altă parte, a ținut să sublinieze că „azi legea este cu maximum 50 de persoane, dar sunt foarte mulți de organizatori de evenimente care nu respectă legea”.
Declarațiile premierului vin cu doar două săptămâni înainte de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, prăznuit la 27 octombrie. Un pelerinaj la care participă mii de oameni, organizat în fiecare an de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, în perioada 25-29 octombrie, și care, așa cum sugerează șeful guvernului, ar putea avea soarta pelerinajului de la Sfânta Parascheva.
În mesajul său de Sfânta Parascheva, Patriarhul României a afirmat că oprirea credincioșilor care nu locuiesc în Iași să se închine la racla Sfintei Parascheva a fost "nemaiîntâlnită în istorie”. "Sfânta Cuvioasă Parascheva este prăznuită cu o anumită tristețe, pentru că nu toți credincioșii din țară care ar fi dorit să fie la Iași au această posibilitate. (...) S-a întâmplat ceva nemaiîntâlnit în istorie. Au fost opriți să vină la sărbătoarea ei credincioșii care nu locuiesc în municipiul Iași. Cu alte cuvinte, li se dă dreptul, sau se dă voie să se închine doar ieșenilor la racla sfintei, nu și credincioșilor din țară".
După pozițiile anticreștine de până acum ale triumviratului dictatorial Iohannis-Orban-Arafat, suntem sceptici că această discuția pe care și-a propus-o Patruarhul cu Orban va aduce ortodocșilor din România libertatea consfințită de altfel de Constituție și Declarația Universală a Drepturilor Omului, de a-și exercita dreptul la credință neîngrădiți.
Premierul României, maghiarul Ludovic Orban, face parte dintr-un cult considerat înainte de a fi acceptat drept o sectă eretică a protestantismului. Cultul respectiv contestă existența Sfintei Treimi, a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh.
ACTUALIZARE 27.10.2020: Patriarhul României a bătut șaua să priceapă măgarul: Regimul comunist a căzut după ce a interzis pelerinajul la Sfântul Dimitrie. DUMNEZEU NU SE LASĂ BATJOCORIT! - REMEMBER 2020
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Tucker Carlson: Chemtrails sunt reale! – Haarp, secetele, uraganele și Sabotorii Climatici – Operațiunea Popeye - 11 septembrie și ingineria climatică - Planul demonic de a distruge Planeta [traducere integrală]
Liviu Alexa l-a prins pe Marcel Boloș în fundul gol pe un site de gay. Există o ”mafie a homosexualilor” în funcții publice în România?
Atac sub Steag Fals asupra României? – Ținta: baza NATO de la Mihail Kogălniceanu - Cine se joacă cu focul peste capul nostru? - Comandantul Suprem Nicușor știe?
LIVE I-II: Conferința COVID-19, CONVERGENȚA BIO-DIGITALĂ la Parlamentul României. Interzisă abuziv de agenții vaccinării cu seruri experimentale, conferința științifică este găzduită de AUR. Invitată: geneticiana de renume mondial Alexandra Henrion-Caude
Apel disperat al medicilor. Opriți extinderea tehnologiei ARNm la vaccinuri! Risc de deteriorare genetică
Theodor Paleologu a murit. Dumnezeu să-l ierte!
Recomandările noastre
Virgiliu Gheorghe despre România și Catedrala Mântuirii Neamului: "Cel mai dureros lucru, despre care trebuie să vă vorbesc mai mult este dezbinarea" - INTERVIU ActiveNews
”Un Studiu Incomod” - un documentar tulburător despre Minciuna Vaccinurilor. Senatorul Ron Johnson: ”E dezgustător!”. Film realizat de faimosul jurnalist Del Bigtree, autorul VAXXED, tradus în română de Ionel Trandafir - VIDEO
Cum să distrugi o țară în patru pași. Fostul agent KGB Yuri Bezmanov: “Scoteți-vă bananele din urechi!”
Tucker Carlson: Chemtrails sunt reale! – Haarp, secetele, uraganele și Sabotorii Climatici – Operațiunea Popeye - 11 septembrie și ingineria climatică - Planul demonic de a distruge Planeta [traducere integrală]
Secțiuni: Biserica Cultură Politic Prima pagină Știri
Locații: București
Subiecte: Abuzuri din pandemie măsuri restrictive Pandemie coronavirus Pelerinaj Sf. Dimitrie Pelerinaj Sfânta Parascheva REMEMBER PLANDEMIA
Organizații: Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)