Am fost în Afganistan și tot ce am primit de acolo a fost această poză proastă

Statele Unite au încheiat în termenul limită, 31
august, retragerea militară din Afganistan și operațiunile de evacuare
de pe aeroportul din Kabul. Departamentul american al Apărării a difuzat imaginea ultimului militar care a părăsit capitala afgană, transmite A3.
Este vorba despre generalul maior Chris Donahue, comandantul Diviziei 82 aeropurtate. El s-a îmbarcat la bordul unui aparat C-17. Donahue a absolvit academia militară americană West Point în 1992. A obținut titlul de master la Colegiul Militar Naval și a fost bursier Harvard.
Generalul de două stele a fost implicat în peste 17 teatre de operațiuni militare în Afganistan, Irak, Siria, ultima misiune fiind cea încheiată pe 30 august în Afganistan, Operation Allies Refuge.
Imaginea sa, captată printr-un aparat cu termoviziune pentru vedere pe timp de noapte, înaintea rampei de îmbarcare, va fi, de acum înainte, asociată cu un conflict de 20 de ani, care a angrenat sute de mii de militari străini, a făcut mii de victime printre aliați și sute de mii de victime printre localnici și a consumat resurse de trilioane de dolari.
Odată cu această retragere rușinoasă, aministrația Biden a lăsat în mâinele talibanilor soarta a sute de cetățeni americani rămași încă în Afganistan și un arsenal militar evaluat la nu mai puțin de 85 miliarde dolari.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Foto Prima pagină Știri
Persoane: Chris Donahue Joe Biden
Locații: Afganistan Kabul
Subiecte: Atentat Kabul Razboi Afganistan
Organizații: Administrația Biden
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)