ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Autorul nr. 1 de ficțiune al Humanitas, Lucian Boia a primit, marți, însemnele de Cavaler al Legiunii de Onoare din partea lui Laurence Auer, ambasadoarea Franței în România, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la reședința ambasadei, informează Adevărul.

În discursul său, ambasadoarea Franței a evidențiat faptul că, de 30 de ani, cercetările lui Lucian Boia s-au concentrat asupra istoriei Occidentului și istoriei Franței, publicul francez descoperind abordarea critică a istoricului asupra trecutului românesc și a miturilor sale naționale, în special, prin volumul „Istorie și Mit în Conștiința Românească”, publicat la editura Belles Lettres, în 2003 (!). „Interesul dumneavoastră pentru limba franceză și sistemul de gândire francez v-a determinat să jucați un rol decisiv în reconstruirea unor legături academice și științifice de înalt nivel între țările noastre”, a spus Laurence Auer în discursul său, conform sursei citate. Boia a mai fost recompensat în mod similar și de Ungaria.

Lucian Boia a fost un îndelungat informator al Securității și agent al ceaușismului în Occident în timpul regimului comunist.

Relația lui cu Securitatea a durat (cel puțin) 16 ani. De turnătorie și influențare. După care 30 de ani a tăcut sau a mințit. Până când au apărut dezvăluirile Evenimentului Zilei cu "pagina a doua” dosită/pierdută de SIE și CNSAS dintr-un fost dosar de "colaboratori” al DIE-CIE.  

După 30 de ani - aceiași la care se referă ambasadoarea Franței - Lucian Boia a recunoscut senin că a colaborat cu Securitatea timp de 16 ani: „Ce era să fac? Nu cred că ar fi fost o idee bună să refuz”. El ar fi fost racolat pe când avea 29 de ani chiar de adjunctul Unității „Anti-Emigrație” a DIE/CIE, celebrul „Bebe” Tănăsescu, după cum l-a citat EVZ. Colaborarea a durat până în 1989. În același an, la Adunarea Generală P.C.R. din 26 septembrie 1989, Boia a fost reales în Biroul Organizației de Bază a PCR, iar după prima ședință a acestuia a devenit Secretar cu Propaganda al PCR pe Facultatea de Istorie.

Volumul la care se referă ambasadoarea este o producție a Fundației Soros din 1997 (!), după cum a relevat România liberă într-un articol de referință în care sunt prezentate contribuțiile ceaușiste ale pseudo-istoricului fabulist.

În 1997, istoricul Lucian Boia publica la Editura Humanitas, într-o serie coordonată de Sorin Antohi (profesor la Universitatea Central Europeană, centrul de colonizare culturală realizat de Soros la Budapesta, dovedit după mai mulți ani drept un asiduu colaborator al Securității și un impostor – fals doctor în istorie) o lucrare editată cu sprijinul… Fundației Soros pentru o Societate Deschisă, scrie sursa citată, preluată și de Ziaristi Online.

Urâtă operațiunea Ambasadei Franței, întrucât orice intelectual de bun simț din această țară, așa cum trebuie să fie și un diplomat, nu poate să nu știe că volumul soroșist publicat de Humanitas a fost demontat bucată cu bucată de însuși actualul președinte al Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop.

Reputatul istoric Ioan Scurtu consideră, la rândul său, că volumul menționat de ambasadoarea Franței, „Istorie și mit în conștiința românească”, este „o carte de duzină, care nu se bazează pe niciun fel de documente”, și care "a fost tradusă în diverse limbi străine, lăudată, circulată și scoasă în nu știu câte ediții, în timp ce replica pe care academicianul Ion Aurel Pop –  Istoria, adevărul și miturile (note de lectură) – PDF -, – care este o replică substanțială, mai masivă, din punct de vedere al numărului de pagini, chiar decât cartea lui Boia – nu s-a bucurat de aceeași popularizare, deși Ion Aurel Pop analizează, pagină cu pagină, aberațiile promovate de Boia în cartea lui”.

Cu atât mai jenantă este opțiunea la ordin a ambasadoarei Franței cu cât chiar un istoric francez de reputație mondială, Catherine Durandin, care mai este și Cavaler al Legiunii de Onoare, a demascat acțiunile securistice ale lui Boia în perioada comunistă.

Catherine Durandin despre navetistul în Occident Lucian Boia: „Ordinele la care se supunea Boia la vremea respectivă trebuie să fi fost foarte stricte”

La 22 de ani, Lucian Boia intră în Partidul Comunist Român și apoi este ales cu regularitate ca membru al Biroului Organizației de Bază (BOB) al PCR pentru a ajunge Secretar cu Propaganda comunistă în Facultatea de Istorie. Încă din anii ’70, după o bursă de studii la Praga, circulă aproape anual în Occident, inclusiv în Statele Unite ale Americii, la New York, într-o vreme în care nici musca nu trecea granița spre "lumea capitalistă” fără acordul Securității (Planurile "Alfa” și "Atlas” ale DSS). Din același spirit anticomunist, după fiecare vizită făcută în străinătate, în calitate de secretar general și ulterior vicepreședinte al unei Comisii internaționale de istoriografie (ales prin vot democratic, cum altfel?, să reprezinte România), revine cuminte la bază, în timpuri în care zeci de români își dădeau viața pe Dunăre sau alte granițe spre Vest, în încercare de a atinge mult visata libertate. În memoriile sale, reputata istorică a comunismului și expertă Ministerului francez al Apărării, Catherine Durandin, îl nominalizează pe Lucian Boia drept „ghidul” oficial desemnat de "organe” să îi controleze total vizita sa din România, în anul 1980. „Ordinele la care se supunea Boia la vremea respectivă trebuie să fi fost foarte stricte”, scrie aceasta.

Ioan Scurtu: "Noul Roller” a fost propagandist PCR cu avizul Securității

„Un istoric care nu contraface trecutul, un istoric cum sunt foarte puțini în ziua de azi. Un istoric care are și inteligență și caracter. Lucian Boia nu măsluiește trecutul”, afirma despre el Sorin Lavric, unul dintre angajații Humanitas, la o prezentare de carte, alături de autorul lăudat și de fostul său patron, Gabriel Liiceanu.

Nu de aceeași părere este și istoricul Ioan Scurtu: "Noul Roller a apărut în persoana lui Lucian Boia, lector la Facultatea de Istorie a Universității din București”, scrie Ioan Scurtu, citat de România liberă.

"Încă din anii’ 70, L. Boia călătorea an de an în străinătate, mai ales în Franța, evident cu avizul Securității. La vremea respectivă nu se putea face măcar o excursie până la Ruse (Bulgaria), fără aprobarea Securității. În același timp, el era unul dintre cei mai conștiincioși membri ai PCR, drept care a fost ales și reales în Biroul Organizației de Partid de la Facultatea de Istorie. Cu titlu de exemplu menționez că la Adunarea Generală P.C.R. din 26 septembrie 1989, L. Boia a fost reales în BOP, iar după prima ședință a acestuia a devenit Secretar cu Propaganda. Atunci, principalul obiectiv al muncii de propagandă, în realizarea căruia s-a angajat L. Boia, era realegerea lui Nicolae Ceaușescu în funcția de secretar general la Congresul al XIV-lea al P.C.R. în noiembrie 1989”, dezvăluie Scurtu. "Acesta era omul desemnat de „societatea civilă” să rescrie istoria României, așa cum bolșevicii îl desemnaseră pe Roller, un personaj obscur, să dea directive ‘frontului istoric’”, conchide istoricul.

În 2014, Boia publica la Humanitas, în pregătirea Centenarului Marii Unirii, volumul „Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări" în care scria negru pe alb că "Adunarea de la Alba Iulia nu avea cum să suplinească un referendum, nu doar românii erau în drept să decidă asupra viitorului Transilvaniei, ci toți locuitorii acesteia. Aproape jumătate din populație nu a fost, așadar, întrebată dacă dorește sau nu să intre în frontierele României” și că „Ungaria era totuși un stat de drept, constituțional și parlamentar”, la 1916, când Ungaria nici nu exista.

Cu 30 de ani în urmă, în 1984, Boia publica în "Tribuna României”, revistă editată de Asociația România, "despre care se spunea că era susținută de Securitate”, după cum relevă Scurtu, articolul "Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 – încununarea evoluției milenare istorice românești”.

Într-un interviu publicitar realizat de Hotnews anul acesta, Lucian Boia afirmă că n-a avut curiozitatea să-și vadă dosarul de la CNSAS până acum. Probabiul știa deja ce conține.

Lucian Boia: „Nu sunteți autorizat să vorbiți cu doamna Durandin”

(Fragment de asemenea cenzurat din mass-media centrale. Apărut inițial în Adevărul, el a fost eliminat de la sursă dar recuperat de la Gazeta de Cluj)

Boia n-a slăbit-o nici la budă

Catherine Durandin, Mai 1980: „Am ajuns la București cu Air France la începutul după-amiezii. O ploaie cenușie cade peste pista cenușie a acestui aeroport militarizat. (…) Imediat ce am intrat în sala aproape pustie a aeroportului, aud la megafon că sunt rugată să mă prezint în fața biroului de informații. Îngrijorată, înaintez, un bărbat înalt și solid, aproape gras, în jur de patruzeci de ani poate, mă salută, îmi întinde mâna și se prezintă: Lucian Boia, universitar, istoric, desemnat să mă „ajute” în cercetările mele. Trebuie să mă însoțească la hotel, să se informeze în legătură cu programul meu, pe scurt, să mă „ajute”. L-am evocat pe acest ghid la începutul povestirii mele, fără să-l fi numit. Acum m-am răzgândit. (…)

A fost o lună în care am fost însoțită fără pauză. Lucian Boia venea să mă ia de la hotel la ora 8, mă însoțea la biblioteca Academiei, se așeza lângă mine, verifica fișele prin care solicitam lucrările. Luam prânzul împreună, plecam din nou împreună la bibliotecă, la sfârșitul după-amiezii mă însoțea din nou la hotel. A fost inutil să-i explic ghidului meu că biblioteca îmi era cunoscută, știam organizarea fișierelor, ca și drumul până la hotel, și că venisem ca să-mi verific sursele și să-mi pun la punct bibliografia tezei: nu m-a slăbit deloc, îndeplinindu-și conștiincios sarcina. (…)

Ordinele la care se supunea Boia la vremea respectivă trebuie să fi fost foarte stricte: la sfârșitul acelei faimoase seri, ghidul meu m-a lăsat până la urmă să mă întorc singură la hotel cu autobuzul. Scufundată în gânduri, am uitat cu totul să cobor la stația din apropierea Gării de Nord, unde trebuia, și am ajuns la cap de linie – o zonă industrială, de unde am fost obligată să refac traseul în sens invers… A doua zi dimineața, i-am povestit această mică aventură și Boia s-a panicat! Ce-am căutat eu la stația de la cap de linie a acelui autobuz? Nimic, absolut nimic, a fost o greșeală, datorată neatenției.

Au fost zile lungi și, în mod paradoxal, solitare în această companie permanentă care-mi interzicea, de fapt, să intru în contact cu prietenii mei. Mă feream să-i pun în pericol. Pe Șerban Rădulescu-Zoner, cu care m-am întâlnit la sala de lectură de la biblioteca Academiei, Boia l-a repezit atunci când mi-a propus să mergem să fumăm împreună o țigară în grădină. Nu am uitat formula: „Nu sunteți autorizat să vorbiți cu doamna Durandin”, i-a spus lui Șerban. (…)

Prezența ghidului meu mă umilea. Îl simțeam, la rândul lui plictisit și încordat. Am încercat să fac pe inocenta, mulțumindu-i la nesfârșit pentru devotamentul lui, până când, agasat, mi-a spus că-și făcea datoria!” („România mea comunistă”, traducere Doina Jelea, Editura Vremea, 2018)

Pagini din Evenimentul Istoric: