Ambasadorul Rusiei la București, despre trupele NATO din România: Reconcilierea înseamnă efort. Dar dacă tot invitați trupe străine pe teritoriul țării...

Prin vocea ambsadorului Rusiei la București, Moscova reafirmă că e deranjată că România găzduiește trupe NATO. Astfel de acțiuni împiedică reconcilierea celor două țări, crede Valeri Kuzmin.
Ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin, este de părere că reconcilierea "istorică" dintre România și Rusia se poate face după modelul european al relațiilor dintre Franța și Germania, țări care au fost în război sute de ani.
În interviul din emisiunea "Ambasador România", de la Realitatea Tv, Valeri Kuzmin a negat că România ar fi prinsă în acest moment într-un clește al statelor pro-ruse, aflate sub influeța Moscovei.
"Rusia și România. Suntem aici, în București: de la la nivelul cel mai înalt e doar retorică ostilă, dar vorbim despre reconciliere. Reconcilierea înseamnă efort... Este nevoie de un consens social larg. Poate depunem acest efort. Dar dacă doar invitați trupe străine pe teritoriul dumneavoastră (...) Dar când trupele rusești au fost mutate pe teritoriul nostru național, ne acuzați de Dumnezeu mai știe ce, de acțiuni ale Rusiei care afectează echilibrul regional fragil de securitate", a spus Valeri Kuzmin.
Ambasadorul Moscovei la București spune că Rusia nu a avut doar influențe nefaste asupra României, cum se spune într-o retorică anti-rusă agresivă. Rusia a luptat în numeroase războaie ca să elibereze Balcanii, inclusiv viitorul regat român, sacrificând vieți și bani, în virtutea moștenirii ortodoxe comune:
"Era sentimentul profund extins al unei națiuni, de prietenie, de solidaritate spirituală, pentru că banii pentru echiparea armatei și a voluntarilor pentru lupta împotriva dominației turce în Balcani au fost colectați în biserici", a precizat diplomatul rus.
Valeri Kuzmin afirmă că România nu este prinsă într-un clește al națiunilor pro-ruse și că state ca Bulgaria, Serbia sau Ungaria nu se află sub influența Rusiei. România și statul rus sunt obligate să coopereze datorită vecinătății geografice și intereselor comerciale și economice:
"Avem câmpuri mai solide și mai largi pentru reconciliere sau mai bine zis pentru reluarea pragmatică pornind de la o cooperarea comună și suprapusă de interese în relație. Ele sunt legate, în principal, prin vecinătatea geografică și prin interesele comerciale și economice, fiind stabilite istoric, dictate de noile nevoi ale timpurilor noastre, cu toate aceste inovații, tehnologie etc. Aceasta este baza. Dacă vrei să mergi mai profund în istorie, răspunsul meu este că ar trebui să urmăm exemplul european, unde a existat o integrare a dezvoltării cursului istoric, de exemplu, între Franța și Germania, care au fost în război sute de ani. Și aceasta este calea de ieșire", a mai declarat diplomatul rus.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Valeri Kuzmin
Subiecte: Baza NATO România
Organizații: Ambasada Rusiei la București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)