Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel

Patriarhul Daniel l-a primit miercuri, la Reședința patriarhală, pe Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România.
Ambasadorul SUA în România, aflat la început de mandat, a precizat, in timpul întrevederii, că este pentru prima oară în cariera sa când își desfășoară misiunea diplomatică într-o țară ortodoxă și a exprimat interesul de a cunoaște mai bine istoria, rolul și contribuția Bisericii Ortodoxe Române în societatea românească.
Potrivit basilica.ro, Hans Klemm a vorbit despre cele trei priorități ale mandatului său: securitatea și strategiile de apărare ale României, promovarea democrației, inclusiv a libertății religioase și promovarea prosperității prin schimburi comerciale și investiții.
Părintele Patriarh Daniel l-a felicitat pe noul ambasador al SUA și a apreciat relațiile foarte bune dintre cele două state. Patriarhul României a mulțumit înaltului oaspete pentru ospitalitatea manifestată de poporul american față de românii stabiliți de-a lungul timpului pe continentul american și a subliniat că, pentru noi, democrația se fundamentează mai întâi pe valorile evanghelice ale demnității umane, dreptății sociale și solidarității comunitare la nivel național și internațional. În acest context, P. F. Daniel a menționat ca prioritate a misiunii Bisericii intensificarea legăturii vieții spirituale cu lucrarea social – caritabilă și educațională.
În acest sens, Patriarhul României a menționat că una din probleme grave care afectează în prezent numeroase familii de români este fenomenul migrației. De aceea, între cele peste opt sute de instituții și proiecte sociale derulate de Biserica Ortodoxă Română, se distinge programul Alege școala! desfășurat la nivel național cu scopul prevenirii și reducerii abandonului școlar.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Hans Klemm Patriarhul Daniel
Locații: București
Organizații: Ambasada SUA la Bucureşti
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)