Apreciat în mediile conservatoare pentru politica sa de apărare a valorilor tradiționale și pentru încercarea de a stopa efectele dezastruoase în plan social și moral ale „corectitudinii politice”, președintele american Donald Trump se comportă în exterior la fel de agresiv ca și predecesorii săi Bill Clinton, Georges Bush jr., Barack Obama.
 
Dacă în cazul Irakului, Afganistanului sau Iugoslaviei motivul real al intervenției armate a fost de natură economică -  exploatarea resurselor petroliere - și strategică – consolidarea poziției de „jandarm al lumii” pe care SUA și-a asumat-o după căderea Cortinei de Fier și după destrămarea URSS, în cazul Siriei, agresiunea militară pare să aibă un alt mobil chiar dacă pretextul invocat este similar celui care a dus la înlăturarea în anul 2003 a lui Saddam Hussein, anume utilizarea de arme chimice. 

ImunoMedica


Dar situația Siriei nu este aceeași cu a Irakului din urmă cu 15 ani. De la declanșarea „primăverii arabe” în anul 2011, Siria se confruntă cu cel mai sângeros război civil din câte a cunoscut omenirea după cea de a doua conflagrație mondială. În acest context, regimul lui Bashar al Assad se luptă cu trupele rebele finanțate de SUA și de alte state occidentale dar și cu organizația teroristă Stat Islamic, aflată în conflict cu ambele tabere și a cărei sursă de finanțare este până în prezent neelucidată. Amestecul Rusiei a dus la menținerea regimului de la Damasc pe care SUA a încercat în repetate rânduri să îl răstoarne și la echilibrarea sferelor de influență fără a putea pune capăt războiului. Cel mai câștigat din tot acest angrenaj este liderul sirian și tocmai de aceea un atac cu arme chimice asupra rebelilor aflați în pragul înfrângerii apare nejustificat după cum la fel de lipsită de logică este și încercarea americanilor de a-l înlătura de la putere printr-o intervenție militară.

Iată de ce, tot mai multe voci susțin că agresiunea asupra Siriei, întreprinsă fără acordul Congresului SUA și la care s-au raliat numai două state NATO, Marea Britanie și Franța, constituie o încercare lui Donald Trump de a dovedi opiniei publice internaționale că prietenia sa cu Vladimir Puțin și implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016 reprezintă un mit.