Americanii au memoria scurtă. Cel mai recent exemplu, dintr-o lungă serie de acțiuni discutabile ale Amabasadei SUA în România, este cel al Băncii Naționale a României, după decizia instituției de a-l onora pe Mihail Manoilescu, fost guvernator al Băncii din perioada interbelică, prin lansarea unei monede omagiale. Făcându-se că uită o pagină rușinoasă din istoria recentă a Americii, când, în urma unei operațiuni secrete a CIA și FBI, sute de naziști, lideri de seamă ai celui de-al Treilea Reich, au ajuns pe pământ american, sub protecția Washington-ului, americanii ne spun acum că Manoilescu a  promovat și a contribuit activ la ideologia fascistă și sentimentul antisemit în România.

Pentru unii mumă, pentru alții ciumă. Așa s-ar putea sintetiza, printr-o veche zicală românească, reacția trimișilor americani în România, care îl condamnă pe fostul guvernator al BNR pentru fascism și antisemitism, dar ingnoră cu bună știință faptul că peste 1.000 de ofițeri naziști au fost recrutați de către CIA și FBI după cel de-Al Doilea Război Mondial, America devenind paradisul multor criminali de război. Informația a fost făcută publică în urmă cu doi ani de ziarul New York Times.

Laboratorul ImunoMedica


Cotidianul american dezvăluia atunci cum, după înfrângerea celui de-al Treilea Reich, Statele Unite au găzduit un număr foarte mare de criminali de război naziști, mult mai mulți decât se zvonea pe la colțuri sau decât bănuiau aliații SUA.

Și, în timp ce gardienii și naziștii din eșaloanele inferioare ale Gestapo-ului erau judecați la Nurenberg, admninistrația de la acea vreme s-a gândit că nu toți naziștii trebuie să înfunde pușcăriile sau să primească pedeapsa capitală. Documentele din arhiva Ministerului Justiției din SUA, citate de NYT au arătat că peste 1.000 de foști naziști au fost recrutați de armata SUA, FBI și CIA pentru a devenit spioni ai Americii în Războiul Rece cu Rusia.

Domnii de la Ambasada SUA din România trebuie să știe că în trecutul nu foarte îndepărtat al Statelor Unite, criminalii de război ai regimului nazist și-au găsit salvarea pe pământ american.  Unde, nu doar că au ajuns să fie angajați de agențiile americane amintite, ci au fost ajutați să emigreze în America și, mai mult, li s-a dat o acoperire pentru implicarea în cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a nu fi găsiți și judecați de vânătorii de naziști din interiorul Departamentului de Justiție al SUA. Documentele arată că spionii și informatorii erau recrutați din fiecare eșalon al regimului nazist, de la ofițeri SS până la unul din personajele cheie din anturajul lui  Adolf Eichmann.

Unul dintre naziștii de rang înalt recrutați de americani a fost Aleksandras Lileikis, acuzat de moartea a 60.000 de evrei într-un ghetou din Lituania. După război, Lileikis a ajuns să lucreze pentru CIA, deși documentele spun negru pe alb că agenția americană de spionaj avea informații despre crimele de război comise de acesta. CIA a susținut că Lileikis s-a aflat "sub controlul Gestapoului în timpul războiului" și că este posibil "să fi avut vreo legatură cu 
împușcarea evreilor din Vilnius".
 
Dar nimeni nu s-a scandalizat așa cum o face acum Ambasada SUA în România.Lileikis  a ajuns omul americanilor, devenind spion în Germania de Est în 1952. Pentru serviciile sale, CIA îl plătea cu 1.700 de dolari pe an, iar în cele din urmă l-a ajutat să imigreze în Statele Unite.

Un alt ofițer nazist devenit peste noapte spion american a fost Otto von Bolschwing, consilier superior și mentorul lui Adolph Eichmann - organizatorul și conducătorul "Soluției finale".

În pofida dovezilor legate de modul în care a terorizat mii de evrei, CIA l-a angajat pe Bolschwing ca spion în Europa pentru ca, până la urmă, să îl ajute să se mute cu familia la New York în 1954 drept "recompensă postbelică pentru serviciul său loial și avand in vedere caracterul inofensiv al activitații lui la partidul nazist".

Operațiunea Agrafa

Dacă naziștii acuzați de crime de război puteau deveni spioni pentru America, cu atât mai mult era nevoie ca oamenii de știință germani, cu sau fără implicare în teroarea regimului celui de-al Treilea Reich, să ajungă în slujba SUA. Așa a luat naștere controversata Operation Paperclip (Operațiunea Agrafa), inițiată de 
Office of Strategic Services (OSS), prin care se dorea recrutarea cercetătorilor germani din Germania nazistă, în faza imediat de după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, astfel încât proiectele științifice ale acestora să nu ajungă pe mâna Uniunii Sovietice.

Operațiunea Agrafa a început la începutul lui noirmebrie 1945 și  a constat în "importul" de foști oameni de știință naziști. Aproximativ 2000 de "creiere" care au lucrat pentru regimul lui Hitler, împreună cu familiile lor, au ajuns în SUA între 1945 și începutul anilor 70.
 
Cel care a autorizat operațiunea a fost însuși președinte Truman, care dorea însă ca nemții aduși in SUA să nu fi făcut parte din partidul nazist sau să nu fi fost, prin activitățile lor, susținători activi ai nazismului. Dar, în majoritatea cazurilor, serviciul însărcinat special cu această operațiune   (Joint Intelligence Objectives Agency, JIOA), ramură a JIC Joint Intelligence Committee, a ajuns să ignore ordinul lui Truman și să modifice CV-uile cercetătorilor pentru a-i putea recruta. Noile identități ale oamenilor de știință germani au fost atașate la dosare cu agrafe, de aici și numele operațiunii. Majoritatea celor vânați de americani fuseseră implicați la fabricarea rachetelor Aggregat, V-1 și V-2 la uzinele din Peenemünde, grup cunoscut sub numele de Wernher Von Braun Group.
 
Printre savanții germani ajunși în slujba SUA au figurat cercetătorii în domeniul nuclear  Wernher von Braun, Kurt H. Debus și Arthur Rudolph, precum și fizicianul Hubertus Strughold, pe care, în timpul războiului, americanii îl considerau " amenințare la adresa securității Forțelor Aliate".
 
Operațiunea Paperclip s-a încheiat abia când Wernher von Braun și colaboratorii săi au lansat pe orbită primul saltelit american:  Explorer I.
 
Grație acestor "oameni de știință",aparatul militar și industria americană au făcut un pas important în viitor, după cum o demonstrază cazul  lui  Wernher von Braun, "părintele" rachetelor V1 și V2, care au pus la pământ Londra în timpul bombardamentelor naziste. Pentru americani însă nu a contat asta, ci faptul că el a devenit omul-cheie care i-a ajutat să cucerească Luna.

Faptul că, după al Doilea Război Mondial, America a acordat găzduire, bani și impunitate unor criminali de război, negând orice drept la justiție victimelor nazismului, reprezintă o pagină realmente rușinoasă în istoria americană. Pe care diplomații americani trimiși în România o ignoră, oferind lecții de istorie României.