Americanii care au doctorat sunt cei mai sceptici cu privire la vaccinul anti-Covid. STUDIU

Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Carnegie Mellon și de la Universitatea din Pittsburgh, care au analizat mai mult de 5 milioane de răspunsuri la sondaje în funcție de o serie de detalii demografice diferite și au clasificat persoanele ezitante în privința vaccinurilor în următoarele categorii:
Pe primul loc, cei mai ezitanți americani, sunt cei care au doctorat. Apoi, cei care au liceu sau mai puțin, iar pe locul trei sunt cei care au facultate.
„Din cunoștințele noastre, niciun alt studiu nu a evaluat educația cu acest nivel de precizie, ceea ce a fost posibil datorită dimensiunii neobișnuit de mari a eșantionului (> 10.000 de participanți cu doctorat). Este necesară o investigație suplimentară asupra ezitării în rândul celor cu doctorat.”
Aproximativ 50% dintre persoanele din toate categoriile ezitante sunt îngrijorate de efectele secundare.
Cei care „sunt siguri” că nu vor face un vaccin au motivat, de regulă, că nu au încredere în vaccin sau că nu au încredere în guvern.
Cei care au spus că lipsa de încredere este un motiv pentru care nu au fost vaccinați par să aibă îndoieli doar cu privire la vaccinul anti-Covid, nu la cele pentru alte boli.
Mulți spun că ezită pentru că „așteaptă să vadă dacă este sigur”, concluzionează studiul citat de Știripesurse.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Joe Biden
Locații: SUA
Subiecte: Covid-19 ezitarea la vaccinare
Organizații: OMS
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)