Americanii ne strâng cu ușa: Ambasadorul României în SUA, George Maior, convocat de ministrul american al energiei. Ce rol joacă SRI în scandalul legii resureselor

Ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, a avut, miercuri, 25 iulie 2018, o întrevedere cu secretarul energiei al Statelor Unite, Rick Perry, informează un comunicat al ambasadei, conform Agerpres. Cu această ocazie, cei doi interlocutori au subliniat impactul major al exploatării resurselor de hidrocarburi din România pentru securitatea energetică din regiune, ca o componentă importantă pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic dintre SUA și România”, relevă sursa citată.
Întrevederea a avut loc în contextul în care, în ultimele săptămâni, una dintre cele mai controversate legi din România, legea offshore, privind exploatarea gazelor din Marea Neagră, a provocat dezbateri aprinse, americanii dorind o reducere a taxelor. Statele Unite, prin ambasadorul Klemm sau prin diverși oficiali de la Washington, au făcut, mai mult sau mai puțin voalat, presiuni asupra Bucureștiului pentru ca Parlamentul să voteze pentru renunțarea României la resursele sale naturale din Marea Neagră în favoarea puterilor cu „ambasade” vocale la București.
Aflat pe ultima sută de metri a mandatului în Româniai, ambasadorul Hans Klemm a criticat dur modul în care Parlamentul a adoptat Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră. Hans Klemm a declarat că prin adoptarea acestei legi au fost încălcate toate principiile transparenței și negocieri
Asta după ce, de Ziua Statelor Unite, la recepția de la ambasada SUA, atât ambasadorul Klemm, cât și președintele Iohannis au vorbit pe acceași voce despre„cooperarea in domeniul energetic”.
De la București, SRI a pus și el umărul pentru a convinge politicienii că legea offhore trebuie votată, făcând lobby pe față în sprijinul multinaționalelor. Dovadă stă articolul publicat la începutul lunii în revista Serviciului Român de Informații, avertizând că, dacă legea privind cedarea resurselor României nu va fi votată, Rusia ar putea încerca anexarea Insulei Șerpilor, după modelul Crimeei, ceea ce ar însemna să pună mîna cu totul pe resursele energetice românești.
Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, în sesiunea extraordinară care s-a încheiat recent.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a susținut că legea, adoptată de Camera Deputaților într-o formă mult diferită de cea adoptată de Senat, va ajuta România să nu mai fie dependentă energetic de ruși. Legea offshore în varianta PSD va aduce impozitarea suplimetară a veniturilor companiilor, renunțarea la creditul fiscal, precum și obligația de a vinde jumătate din producția de gaze în România, a afirmat liderul social-democraților.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)