Ana-Maria Păunescu, redactor principal al revistei Flacăra lui Adrian Păunescu, a postat joi pe contul ei de Facebook un articol intitulat „Luați mâinile de pe Tudor Gheorghe!”, în replică la atacurile unor pretinși intelectuali și politicieni, care au înțeles distorsionat mesajul spectacolului „Degeaba 30”, dedicat memoriei eroilor Revoluției.

Jurnalista consideră că atacurile la adresa lui Tudor Gheorghe, fiu de fost deținut politic al regimului comunist, căruia unii falși anticomuniști încearcă să-i lipească eticheta de admirator al național-comunismului, sunt de fapt niște încercări de a dobândi reclamă și vizibilitate în social media.

„Că nu lasă publicul să țină ritmul cu aplauze, în timpul cântecelor, că e arogant, că ia la mișto industria muzicală superficială, că se crede cel mai bun (că e cel mai bun!), că spune lucrurilor și oamenilor pe nume cu un ton prea acid, că face din țânțar armăsar și nu se lasă păcălit de vreo bunăvoință trecătoare. Acum, iată, și că e comunist, fosilă, admirator al dictatorului, cântăreț cu talent, dar fără caracter, bătrân fără conștiință. Că batjocorește sacrificiul Revoluției și aruncă noroi în victimele acesteia.

Chiar nu vă e rușine?

Domnule, domnilor, ați scris aceste mizerii despre Tudor Gheorghe, fără măcar a vorbi cuviincios cu un om care v-ar putea fi tată sau bunic (de fapt... nu, nu v-ar putea fi!). I-ați împroșcat numele, v-ați tras de șireturi cu dumnealui, spunându-i mă, băi și așa mai departe. Unii dintre dumneavoastră, din poziții înalte de foști demnitari care se ocupau cândva (se vede acum cât de serios și cu câtă competență) de educația copiilor și adolescenților. Ați adoptat, pe deasupra, ofensatoarea atitudine a omului superior, care îi recunoaște talentul lui T.G. (vorbiți serios????) și care chiar compătimește irosirea acestui talent. Și ați obținut ce ați vrut. Puțină reclamă, câteva mii de distribuiri pe fascinantul și tot mai murdarul Facebook, știri ciunte cu imagini de arhivă, pu-bli-ci-ta-te, aplauze afone de la grupul de falși anticomuniști, care nu vor să separe oamenii de veacul în care au trăit, arta de context și așa mai departe. Ați mai obținut și câteva reacții contra. Le-ați numărat și pe acestea la victorii, fără să vă dați seama că, dacă un om civilizat s-a deranjat să vă ia în seamă, face asta numai din dragoste, respect și teamă de prea târziu pentru artistul și "omul cu mandolina"”, scrie Ana-Maria Păunescu.

Aceasta îi acuză pe detractorii lui Tudor Gheorghe că sunt certați cu libertatea de exprimare și că încearcă să impună cenzura de stil nou. Ea atrage atenția că voci din aceeași tagmă l-au discreditat și pe Mihai Eminescu, devenit incomod pentru noua paradigmă globalistă. Pe de altă parte, cu doar un an în urmă, opiniile neprietenoase cu puterea politică erau încurajate de aceiași oameni care azi le înfierează.

„I-ați inventat lui Tudor Gheorghe vina de a crede și de a afirma (apropo, prin artă, live, pe scenă, nu pe Facebook și Instagram) că s-a murit degeaba în 1989. (Cine vrea înțelege acest degeaba. Nu e despre ieșiri libere din țară, banane, netflix, Bali și așa mai departe.) Ați devenit noua cenzură a veacului pe care vreți să-l prezentați ca fiind liber. Ați scuipat pe soclul viitoarelor statui, numai ca să obțineți vizibilitate. Cum tot oameni ca dumneavoastră, domnilor, spuneau că Eminescu e o fosilă, că trebuie ascunsă în dulap și alte aberații (moderniste, post moderniste, cine mai știe valul pe care încercați să vă cocoțați?). Dar dumneavoastră, domnilor, aveți dreptul la opinie, nu e așa? Puteți jigni, puteți arunca în stânga și în dreapta cu rârâite cuvinte. Dar Tudor Gheorghe, care deplânge soarta acestui neam, care îi mai scoate literatura la suprafață, învățând pe de rost și cântând mii de poezii (la vârsta asta de "mizerabil rapsod" – iertați-mă că reproduc, îmi e și mie scârbă când scriu așa ceva, dar nivelul de mahala al acestor oameni este absolut incredibil!) care încearcă o educație prin artă, care jelește morții de la Revoluție cărora nici azi nu li s-a adus o binemeritată răsplată – prin fapte, nu prin vorbe și coroane funebre, nu are voie să spună nimic. Sau are voie să fie critic cu vremurile doar dacă respectiva critică intervine în timpul guvernării potrivite? Anul trecut, pe vremea asta, nu sărea nimeni să apere și să acuze, anul trecut, pe vremea asta, când la Sala Palatului, umplută de Tudor Gheorghe, se spunea ce mici și incompetenți sunt guvernanții, Revoluția, cu tot ceea ce reprezintă ea, nu mai trebuia apărată de jigniri?”, atrage atenția fiica lui Adrian Păunescu.

Potrivit acesteia, autorii linșajului suferă de propria lipsă de importanță și încearcă să își crească vizibilitatea atacând oameni de o valoare incontestabilă, a căror atitudine față de comunism este binecunoscută celor interesați să cunoască. Ana-Maria Păunescu atrage atenția că reperele culturale ale unei societăți nu pot fi criticate de oameni insuficient educați pentru un asemenea demers. Ea le recomandă acestora din urmă să se uite întâi în oglindă pentru a-și vedea lungul nasului.

„Sunteți atât de mici, încât deveniți, prin lupa internetului și a pancartelor, vizibili, ca orice pată vicioasă apărută brusc pe corp. N-am să vă spun eu cine e Tudor Gheorghe și care i-a fost atitudinea față de regimul comunist. Așa cum, de zece ani, mă tot abțin să vă spun cine e Adrian Păunescu. Dar am să-mi amintesc mie însămi că, într-o societate, în cultura unei societăți, există câteva repere. Numai câteva. De care nu ne putem atinge prea ușor, decât dacă avem un nivel de educație suficient pentru a formula o critică pertinentă. Apoi, am să vă rog, ca să-mi păstrez limbajul politicos, să vă uitați în oglindă și să aflați (măcar să încercați) cine sunteți dumneavoastră. Dumneavoastră, care vă folosiți de moartea unor oameni care au vrut cu adevărat libertate, într-o societate normală, ca să îi omorâți, cu picătura, pe alții, care mai fac ceva pentru cultură și neam. Dacă de dumnealor nu vă e rușine, să vă fie rușine măcar de copiii și nepoții care vor citi cândva rândurile dumneavoastră seci și murdare și care, poate, în primă instanță, nu vor ști să facă diferența între săratul lacrimii lor și amarul veninos al cuvintelor dumneavoastră. Vă scrie asta, atât cât mai poate articula, cu convingerea că s-a născut într-o lume cu grave și ireparabile malformații, un „urmaș de comunist” care, de multă vreme, de atâta nemernicie, nu-și mai simte sarea din lacrimă”, a mărturisit Ana-Maria Păunescu, în articolul scris de ea pentru revista Flacăra lui Adrian Păunescu și postat apoi pe social media.

Printre vocile care au criticat spectacolul „Degeaba 30” fără să-l urmărească se numără și Teodor Baconschi. Autorul de cărți publicate la editura Doxologia scria pe Facebook pe 27 ianuarie că „bardul de factură păunesciană reciclează aceste lamentații ceaușiste prăfuite și nedrepte față de evoluția reală a țării” și că e de mirare că „TVR asumă acest discurs, dovedind că decidenții programelor sale au încremenit în ideologia troglodită a național-comunismului”.

 

Fostul ministru de Externe, care nu discerne între două ideologii total opuse, naționalismul și comunismul, face totodată analiza cântecului Căciula, lansat de învățătorul covăsnean Ion Hagiu la Cenaclul Flacăra, pe care îl numește „cântecul ăla odios-ruralist și plin de o falsă demnitate”, făcându-i pe admiratorii acestuia „analfabeți mândri, care își definesc ”curajul” prin mitocănie”. Citând versul „Unii zic să-mi iau căciula jos din cap, spunând adesea că nu-s civilizat. Poate vor s-o țiu în mână, să mă aplec ca să mă laude că m-am integrat”, Teodor Baconschi înțelege că „această versificație stupidă” ar îndemna de fapt „să facem din cușma de oaie, ciobănească, brandul etern al unei societăți de analfabeți ... căci a intra undeva cu capul acoperit (fie cu o căciulă mițoasă, fie cu un joben) nu înseamnă, desigur, că ești ferm și vertical, ci doar că ești prost crescut”.

 

În aceeași cheie interpretează intelectualul român Baconschi și spectacolele închinate Revoluției anticomuniste din 1989 de Tudor Gheorghe, care e văzut ca un comunist notoriu prin simplul fapt că își iubește țara și promovează literatura română.

„Eu cântam cântece de dragoste, cântam poezia română. Asta mă consider și astăzi: un bun tălmăcitor al poeziei române, un actor care a găsit o altă modalitate, decât confrații lui, de a rosti versurile. Mă consider un amplificator foarte bun al muzicii interioare a poeziei, pentru că fiecare poezie adevărată are o anume muzicalitate interioară. Unii au capacitatea s-o audă, dar n-au capacitatea s-o exteriorizeze. Uite eu asta fac și, prin asta, îi încurc pe toți de vreo patruzeci și ceva de ani”, explica Tudor Gheorghe într-un interviu acordat în 2013 ziarului gălățean Viața Liberă. 

Totodată, artistul arăta care i-a fost soarta în timpul regimului comunist: „Tatăl meu a fost condamnat politic la 22 de ani de temniță, din care n-a făcut decât vreo șapte. Când avea vreo 12 ani, l-a trimis popa din sat la București, ca să-l facă om. Acolo a fost băiat de prăvălie la o cârciumă unde era o tabără legionară. Când a început rebeliunea legionară, s-a întors acasă plin de păduchi. În ’58, l-au săltat: „Stai, că tu ai fost legionar!”.  Eu eram deja student în anul al II-lea, când l-au eliberat, așa că am avut o adolescență dificilă. A trebuit să muncesc ca să-mi câștig existența”.

Lămurind că nu este nostalgic al comunismului, Tudor Gheorghe mărturisea că este naționalist, dar nu în sensul peiorativ al termenului.

„Ar trebui să ne redeșteptăm sentimentul acesta de demnitate și mândrie națională. Știi că prin anii ’90 era o tâmpenie, că dacă spuneai că ții la poporul tău, aoileu, te taxau imediat că ești naționalist. Eu recunosc: sunt naționalist. Dar în sensul frumos al cuvântului. N-am nimic cu niciun etnic”, îi spunea Tudor Gheorghe în 2013 jurnalistei Roxana Artene Penciu de la cotidianul Viața Liberă.