ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Tăvălugul ponit împotriva actualului ministru al Educației are o singură cauză: programul său de renunțare la manualele alternative, scrie analistul economic și financiar Dan Diaconu, într-un text postat pe Facebook, în care analizează situația învâțământului din România, ce interese stau în spatele manualelor alternative și care este, de fapt, miza, atacurilor la adresa ministrului Liviu Pop.

Dan Diaconu face o comparație între sistemul de învățământ din perioada comunistă și cel de după 89, iar una dintre concluziile sale este că „binefacerile manualelor alternative și ale numeroaselor reforme ale învățământului se văd limpede în realitate: generații întregi de proști cu diplomă, buni de nimic și incapabili să înțeleagă lumea pe care trăiesc”.


„Pot înțelege că actualul ministru al Invățământului e mai pămpălău, că mai scuipă câte-o greșeală flagrantă, câte-un dezacord jenant, repet, înțeleg deplin aceste critici. Ceea ce însă nu înțeleg și n-o să înțeleg niciodată este cum de nu realizează lumea că întreg tăvălugul ponit împotriva acestui om are o singură cauză: programul său de renunțare la manualele alternative.
S-a spus că manualele alternative ajută la creativitate, că sunt un element esențial al progresului în învățământ, că vor crește performanțele elevilor, iar procesul de învățare va fi mult mai ușor. Toate, dar absolut toate, s-au dovedit a fi slogane, aburi media aruncați pentru a acoperi adevăratul scop al manualelor alternative: banii storși de către șmecherii sistemului de la părinți. Binefacerile manualelor alternative și al numeroaselor reforme ale învățământului se văd limpede în realitate: generații întregi de proști cu diplomă, buni de nimic și incapabili să înțeleagă lumea pe care trăiesc. Analfabeți robotizați, sclavi fără niciun orizont cultural, al căror unic ideal e mașina pe care-o conduc, telefonul pe care-l clăpăcesc sau alte asemenea junk-uri. Acesta este exemplarul scos la lumină de nou-educația „programată” după Revoluție, al cărui element central a fost „creativitatea” manualului alternativ”, scrie analistul economic.

Despre manualul alternativ, Diaconu spune că, în realitate, acesta este 
„o schemă ponzi de fraudare, în care „manualul subvenționat” e doar partea vizibilă a aisbergului”.  „În spate vin materialele auxiliare, cu prețuri umflate și fără de care manualul nu are niciun sens. Când în manualul cu preț chipurile subvenționat ți se spune „vezi în caietul auxiliar”, e clar că trebuie să-l cumperi și p-ăla. Iar „ăla” costă de-l îndoaie pe părinte și profesorul strâmbă rău din nas dacă nu-l ia deoarece, la paranghelia asta, are și el parte de un comision. Nu știu dacă afacerea e de 100 milioane de euro așa cum a spus ministrul, dar e în mod cert una babană. Și una din care-și trag seva mulți dintre acești corecți politic care se strâng pe la grupul de presiune GDS-Humanitas”, scrie Diaconu.
 
În opinia sa, „ învățământul gratuit e o iluzie”. „De fapt, gratuitatea îi costă pe părinți bani sănătoși: manuale, materiale auxiliare, cărți, fotografii, filmări, „fondul clasei”, alte fonduri pentru lucrări ample, meditații ajunse obligatorii(pentru că altfel „se supără” doamna/domnul) s.a.m.d. În toată această păduchelniță ar trebui intrat cu buldozerul. Actualul ministru a încercat o acțiune de forță cu manualele, o acțiune a cărei justificare este, dincolo de cea financiară, cea legată de calitatea învățământului. Vă dați seama ce dezastru e dacă a ajuns până și Tunegaru să propună un manual.”
Dan Diaconu consideră, în încheiere, că „învățământul de pe vremea lui Ceaușescu nu era net superior celui de azi: era atât de sus încât acum nici nu mai putem spera să-l ajungem vreodată. Și dacă ne gândim că acel sistem era unul cu mult inferior celui interbelic din cauza simplificărilor ideologice, putem înțelege cam cât de rău ne cufundăm în negură. Desigur, veți întâlni mulți analfabeți care vă vor arunca în ochi exemple aberante gen „uite, ăla lucrează la Google” sau „ăla e la NASA”. Aiurea! Atâta timp că „ăia realizați” sunt niște proști care n-au auzit în viața lor de Pericle, de Platon sau de Augustus(ca să dau câteva exemple strict întâmplătoare), cu alte cuvinte dacă n-au „achiziționat” instrumentele esențiale pentru a ști că trăiesc, degeaba se comportă minunat ca mașini. Mai devreme sau mai târziu vor fi înlocuiți de mașini și vor trăi aceeași tragedie pe care-o trăiește orice mașină: moartea la gunoi sau, în cel mai bun caz, în malaxorul reciclărilor multiple”, scrie analistiul economic.