Andreea Ogăraru, soția fostului mare fotbalist George Ogăraru, a vorbit, într-un interviu acordat revistei „Pentru viață”, despre iubire, maternitate, experiența olandeză, viața de familie și legătura cu Dumnezeu. Pe 23 martie, în toată țara, inclusiv peste Prut, are loc „Marșul pentru Viață -  „Unic din prima secundă”, eveniment prin care organizatorii promovează nașterea de prunci și oprirea flagelului avorturilor.

 

Iar într-o lume care pune la zid ideea de maternitate, ridiculizând ideea de a avea mai mulți copii, Andreea Ogăraru oferă o definiție minunată a maternității: „Cea mai complexă și mai benefică dintre toate formele de formare și transformare la care poți participa”. Despre rolul pe care Biserica l-a avut în viața familiei Ogăraru, Andreea mărturisește că „este ancora care ne-a ținut bine de tot în multe momente delicate, fie prin învățăminte/valori, fie prin oamenii pe care i-am găsit înăuntru, fie prin răspuns la rugăciuni”.

Născută în 1982 la Bacău, Andreea s-a căsătorit în 2003 cu George Ogăraru și au cinci copii împreună. A absolvit Comunicare și Relații Publice la Universitatea din București și Master în sport management, marketing și sponsorizări la Institutul Johan Cruyff, Barcelona. Din dragoste pentru România, întreaga familie s-a întors în țară și s-a stabilit temporar la Iași. Andreea este director general al Asociației pentru cultură și sport „George Ogăraru”.

 

„Această întrebare, aparent simplă, poate fi subiectul unei lucrări de doctorat… În cuvinte simple aș spune că familia reprezintă mâinile mele, cu care fac tot ce pot, ce știu și ce învăț permanent. Cei cinci copii sunt mâna stângă și mă susțin așa cum pot ei în călătoria aceasta de zi cu zi pe care o trăim. Fiecare dintre copii este la fel de unic precum vedem și la mâna noastră fiecare deget în parte. Soțul meu este cu adevărat mâna mea dreaptă, cel alături de care îndeplinesc cel mai eficient ineditul fiecărei provocări din viață noastră”.

„Relația soț–soție este ca o grădină în permanentă schimbare, care crește și se maturizează după cum dictează timpul, soarele, ploaia și alți factori naturali. Metaforic vorbind, pe parcursul căsniciei trebuie îngrijite florile, curățate buruienile, reparat gărduțul etc. Nimic nu rezistă neîntinat de la sine, ci trebuie muncit permanent. O căsnicie adolescentă ca a noastră, în vârstă de 16 ani, este ca strugurele copt și numai bun de savurat. Cu condiția să te fi îngrijit cum trebuie de roade”.

„Am avut bucuria de a întâlni familii minunate de la care ne-am inspirat, atât în România, cât și în Elveția și în Olanda. Este foarte important ca o familie să se adune cu oamenii potriviți, să aibă activități vesele și creative care să îi implice și pe copii. Vezi la o altă mamă cum reacționează în anumite situații, ea vede la tine, copiii se apropie… ai ei vorbesc cu tine câteodată despre ceea ce îi frământă și ezită să spună, ai tăi tot așa. Aceste lucruri nu le poți face cu oricine, ci numai cu cei care îți împărtășesc valorile, principiile, care îți umplu viața de liniște și bucurie”.

„Cea mai complexă și mai benefică dintre toate formele de formare și transformare la care poți participa. Cu condiția să îți asumi, să te implici, să o primești cu calm și cu răbdare, să îți dai timp, să te asculți, să îi asculți pe copii atât cu urechile, cât și cu inima… Asta ca să vorbim despre beneficii”.

”Poate că „ciudat” e mult spus, dar cu siguranță nu este privită drept normalitate alegerea de a avea mai mult de doi, poate trei copii sau, și mai și decât atât, alegerea de a avea toți copiii pe care i-ai putea avea. Unii nu înțelegeau și poate încă se întreabă de ce ai dori să ai mai mulți copii dacă ai avut deja șansa să ți se fi născut băiat și fată de la primele două „încercări”. Și înțeleg de unde vine asta, pentru că am fost și noi în pragul acela. După primul copil, soțul meu era convins că nu ar putea iubi la fel de mult un al doilea. Asta până s-a întâmplat să apară, desigur. Acum știm că avem în casă cea mai mare cantitate de dragoste pe care am avut-o vreodată, dacă pot să măsor așa.

 

 

„Pe de o parte este gândul că vrei din tot sufletul să fie bine, să fii sănătos, să ai putere, să ai starea potrivită, să fii, totuși, bucurie și pentru ceilalți membri ai familiei, să nu te închizi… Iar apoi începi să simți cum va fi bebelușul din burtică. Am știut la fiecare în parte cum va fi, atât fizic, cât și ca personalitate, dinainte să îl văd… Este o conexiune atât de puternică. Eu am simțit implicarea Celui de Sus în sarcinile mele. Și am trăit în mod conștient intervenția Maicii Domnului, la care m-am rugat în timpul sarcinilor și, mai ales, al nașterilor”.

„Există această problemă a familiilor deosebit de sărace, aflate în situații de risc ori de criză, cu puțină educație, cu multe probleme de tipul consumului excesiv de alcool, abuzuri etc., care au copii pe care fie îi cresc în condiții teribile, fie îi exploatează sau îi expun în mod nepermis.

Există, de asemenea, etichetele de „pocăiți”, „habotnici”, „spălați pe creier”, care se pun unora dintre familiile din Biserică ce aleg să aibă copii mai mulți decât majoritatea.

Cunosc însă și familii cu mulți copii tare iubite și respectate, unde există mixul de educație, cultură cu cel de credință, cu cel de statut social… De acest tip de exemple cred că are nevoie acum marea masă a oamenilor. Exemple care să spele moștenirile negative din alte regimuri ce ne-au făcut pe noi ca popor să vedem familiile cu mulți copii ca pe ceva de speriat.

De aceea mie îmi place să dau drept exemplu familiile regale, nobile, contemporane sau din timpurile mai îndepărtate de noi, în care regăsim exemplul cu mulți copii alături de o implicare profundă în bunul mers al societății și al comunităților, a mamelor în cauză.

Și mă gândesc de la minunata Doamnă Maria Brâncoveanu, mamă de 11 copii, până la actuală prințesă Catherine, ducesa de Cambridge, pe care o vedem peste tot cu cei trei copii ai ei. Una dintre preferatele mele este Marie Chantal a Greciei, care are tot cinci copii, ca și mine. Regina noastră Maria, despre care se mai știe câte ceva, însă nu destul. Fiica ei, principesa Ileana, devenită maica Alexandra, care și-a dorit să nască pe pământ românesc — exilată fiind de fratele ei — atât de mult încât mama ei i-a dus în Austria o oală cu pământ românesc pe care a așezat-o sub patul nașterilor. Doamna Pia Brătianu este un exemplu extraordinar, mamă de opt copii și cea care l-a educat pe Ion I.C. Brătianu — că tot am aniversat Centenarul”

Putem fi mame de mai mulți copii și fără aceste exemple, însă ele cântăresc puternic în educația noastră și a celor din jurul nostru. Cei din jurul mamelor cu mulți copii au nevoie să știe aceste povești adevărate pentru a oferi susținere și a avea încredere în valoarea lor”.

„Mă gândesc iarăși la o vorbă foarte adevărată, care spune așa: „Tot răul spre bine”. Asta nu înseamnă că răul devine bine, ci că o încercare, purtată cu nădejde, automat aduce un bine după ea. O impune balanța naturală. „Răul”, în cazul acesta, fiind greutățile fără de care nu putem percepe bucuriile cu adevărat ca fiind bucurii. Unii vor spune că ei reușesc, dar aș tinde să cred că sunt excepțiile. Și asta o explică foarte bine profesorul Mihai Dinu de la Universitatea din București în cărțile sale. Vă invit să le descoperiți.

Pentru noi, greul a venit odată cu decizia de a fi împreună peste tot. Asta a însemnat multe mutări, multe drumuri, schimbări de oameni, locuri, mentalități, școli, sisteme școlare, bagaje, lipsă de stabilitate, multă energie irosită, lucruri uitate ori pierdute.

 

Nu avem încă un cămin așa cum îl visam, de exemplu. Dar am primit atât de mult pe alte căi, sufletește ne-am hrănit cel mai mult, am cunoscut oameni balsam pentru suflet și tot așa. Am avut experiențe care ne-au educat enorm”.

„Biserica are un rol central în viața noastră de familie. Este ancora care ne-a ținut bine de tot în multe momente delicate, fie prin învățăminte/valori, fie prin oamenii pe care i-am găsit înăuntru, fie prin răspuns la rugăciuni. Este unul dintre motivele pentru care am revenit în țară”.