Andrei Gușă: Momentul de reculegere în memoria lui Charlie Kirk, boicotat de unii membri ai Coaliției Toxice. Acesta este adevăratul extremism!
Autor: Andrei Gușă
Ieri, Grupul Parlamentar AUR a propus, în plenul Parlamentului, un moment de reculegere în memoria regretatului Charlie Kirk, mare jurnalist și influencer american, erou al unei generații și al libertății de exprimare în particular, precum și al curentului conservator în general. Am privit cu stupoare cum unii colegi de la USR, PNL și chiar de la PSD au decis să saboteze acest moment solemn. Poate că ei nici măcar nu au aflat că, ieri, vicepreședintele Americii, J.D. Vance, a prezentat emisiunea lui Charlie Kirk, în locul acestuia, ca semn de respect, aducând astfel un tribut memoriei sale.
Apropo de USR, PNL, chiar și PSD, care pretind că susțin parteneriatul strategic cu Statele Unite, dar una spun și alta fac: e clar că ei acționează sub steag fals pentru relația cu SUA. De fapt, AUR-ul pare să fie singurul partid care susține ferm acest parteneriat, care este unul esențial pentru România anului 2025. De fapt, sub steagul fals de pro-americani, USR-iștii, PNL-iștii și PSD-iștii nu sunt altceva decât interpușii mișcării globaliste, care dorește să subjuge România. Prin Coaliția Toxică de Guvernare reușesc, cu brio, să vândă resursele țării și să permită acapararea piețelor de către bănci și retaileri străini. Multinaționalele realizează 80% din cifra de afaceri din România, dar plătesc doar 20% din taxele pe profit, în timp ce IMM-urile românești controlează doar 20% din cifra de afaceri, dar achită 80% din taxele pe profit.
Prin gestul lor, aceste partide și-au dat în petic. Este limpede că sunt anti-naționale și anti-americane și, mai devreme sau mai târziu, vor deconta.
@andreigusa_ ♬ sunet original - Andrei Gușă
Mario Nawfal a relatat despre momentul de reculegere ținut în Parlament pentru Charlie Kirk:
„PARTIDUL AUR A ȚINUT UN MOMENT DE RECULEGERE ÎN OMAGIU LUI CHARLIE KIRK ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI
George Simion: „Astăzi, în parlament, un moment de reculegere în memoria martirului creștin și al libertății Charlie Kirk. Odihnește-te în pace, mare luptător!”
Doi deputați, unul de la PSD și unul de la USR, nu s-au ridicat, iar PNL a fost indignat că AUR a cerut acest lucru direct în ședința plenară”, a scris Nawfal, pe X.
???????????????? AUR PARTY HELD A MINUTE OF SILENCE IN TRIBUTE TO CHARLIE KIRK IN THE ROMANIAN PARLIAMENT
— Mario Nawfal (@MarioNawfal) September 15, 2025
George Simion:
"Today in the parliament, a moment of silence in memory of Christian and freedom martyr Charlie Kirk.
Rest in peace, great fighter!"
Two MPs, one from PSD and one… https://t.co/SEaZBJu15y pic.twitter.com/lP47QUmM5F
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Începe prigoana fermierilor. Deși demisă, Diana Buzoianu vrea închisoare pentru utilizarea apelor subterane și de de suprafață, cum a fost în Cazul Lungulețu
Profesoara Roxana Chereji din Baia Mare a murit de cancer galopant la numai 42 de ani
Roland Cătălin Pena: Nicușor Dan ne-a vândut azi la Kiev teritoriile ocupate în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, condamnat chiar de UE
Senzaționalul interviu al lui Tucker Carlson cu Viktor Bout, ”negustorul morții”. Dezvăluiri despre subteranele războiului din Ucraina, adevărul despre armamentul folosit, Zelensky și Epstein și decizia Rusiei de a folosi potențialul nuclear
Faci fântână în curte și ajungi la închisoare NU e FAKE NEWS. Pedeapsă pentru "susceptibilitate" - nu pentru daună dovedită! Dreptul la supraviețuire este dat de Dumnezeu, nu de stat sub amenințarea închisorii!
Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Recomandările noastre
Părintele Arsenie Papacioc: România va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia. Cipurile nu trebuie acceptate cu nici un chip! Rușii - un popor fără fund. Și ungurii sunt foarte primejdioși. Câinoși. (15 August 1914 – 19 iulie 2011)
Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIMELE NAȚIONALE și TRĂDAREA VÂNDUȚILOR. Starea de putoare și putrefacție a moralei moraliștilor poliformi și cameloenici
Secțiuni: Eveniment Politic Prima pagină Știri
Persoane: Andrei Gușă George Simion
Locații: România
Subiecte: asasinarea lui Charlie Kirk
Organizații: AUR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)