Anul Centenar 2018. Patriarhia Română, Arhiepiscopia Bucureștilor și Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic au semnat un protocol de colaborare

Patriarhia Română, Arhiepiscopia Bucureștilor și Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic (AMPT) au semnat luni după-amiază un protocol de colaborare pentru Anul Centenar 2018. Protocolul urmărește realizarea unor evenimente comune cu scopul de a evidenția frumusețea culturală a Capitalei.
Evenimentul din 15 ianuarie 2018 a avut loc în Sala Sfântul Ioan Casian a Palatului Patriarhiei.
Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor au fost reprezentate de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, respectiv Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Din partea AMPT a semnat Oana Valeria Zaharia, directorul instituției.
„Protocolul semnat de Primăria Municipiului București, prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, vizează sărbătorirea Centenarului Marii Uniri și este primul de acest gen”, a declarat pentru Radio Trinitas Oana Valeria Zaharia, Directorul AMPT.
Directorul AMPT a evidențiat câteva proiecte care vor face obiectul acestei colaborări, pentru marcarea Anului Centenar:
festivitățile care vor avea loc cu prilejul sfințirii Catedralei Mântuirii Neamului; concerte speciale de Paști și de Crăciun;
editarea de albume cu tematică religioasă și patriotică.
„Este primul protocol de acest gen. Sperăm să desfășoare cât se poate de perfect și să urmeze și altele”, a subliniat Oana Valeria Zaharia.
„Este vorba în primul rând despre unitatea și colaborarea dintre instituții”.
În același context, PS Timotei Prahoveanul a subliniat importanța colaborării dintre instituții:
„Acest protocol încearcă să pună în lumină monumentele și patrimoniul turistic, dar și activitățile pe care noi, Biserica și Statul împreună, le vom avea într-un calendar comun în acest an atât de important. Este vorba în primul rând despre unitatea și colaborarea dintre instituții”.
Preasfinția Sa a amintit că Biserica deține „un patrimoniu inestimabil, cu monumente numeroase și cu istoria care pune în lumină anumite perioade, cum este și aceea a Unirii de la 1918”. Ierarhul și-a exprimat speranța ca aceste lucruri să aducă în Anul Centenar „mai multă lumină peste ceea ce s-a făcut și peste ceea ce se face”.
Mai multe evenimente cultural-religioase vor fi organizate de Patriarhia Română prin Arhiepiscopia Bucureștilor în Anul Centenar. Tematica omagială și comemorativă a anului 2018 în Patriarhia Română sunt legate de celebrarea a o sută de ani de la Marea Unire.
Protocolul semnat este valabil până în data de 31 decembrie 2018, cu posibilitatea de prelungire.
Sursa:Basilica.ro
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

ALEGERILE ȘI PROFEȚIA TULBURĂTOARE DE LA ATHOS: Al 7-lea și cel mai cutremurător motiv pentru care nici un creștin nu poate vota cu Nicușor Dan

SISTEMUL L-A FĂCUT CÂȘTIGĂTOR PE NICUȘOR DAN. EPILOG: MACRON ȘI-A FELICITAT SUPUSUL. GEORGE SIMION RECUNOAȘTE VICTORIA CONTRACANDIDATULUI SOROȘIST

ActiveNews cere RELUAREA ALEGERILOR PREZIDENȚIALE. Surse: George Simion este adevăratul câștigător al Președinției! Ingerența serviciilor speciale ale Franței în procesul electoral din România impune ANULAREA ALEGERILOR. SUA au datoria să intervină

Bomba de la Washington: "Lovitura de stat silențioasă data de UE în România prin instalarea lui Nicușor Dan. Întrebări pe care nicio democrație serioasă nu-și poate permite să le ignore"

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)