Anunț de început de an de la NATO: Trebuie să creștem producția de arme. Conflictul din Ucraina va fi unul de lungă durată

Țările occidentale trebuie să fie pregătite să-i furnizeze Ucrainei sprijin în contextul în care Rusia nu dă semne că renunță la intențiile sale, a afirmat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, transmite BBC, potrivit Cotidianul.
”Forțele ucrainene au avansat de câteva luni, dar știm de asemenea că Rusia a mobilizat mult mai multe forțe, dintre care numeroase se antrenează acum. Toate acestea indică faptul că rușii sunt pregătiți să continue războiul și pot încerca să lanseze o nouă ofensivă”, a afirmat Jens Stoltenberg.
”Trebuie să furnizăm sprijin Ucrainei acum, inclusiv sprijin militar, pentru că aceasta este singura modalitate de a convinge Rusia că trebuie să se așeze la masă și să negocieze cu bună credință și cu respectarea Ucrainei ca țară independentă din Europa. Ceea ce știm este că ceea ce Ucraina poate realiza în jurul acelei mese depinde total de puterea de pe câmpul de luptă”, a mai declarat Stoltenberg.
„De exemplu, pentru artilerie avem nevoie de o cantitate enormă de muniție, avem nevoie de piese de schimb”, a mai spus șeful alianței militare pentru BBC, citat de Digi24.
„Trebuie să accelerăm producția și este exact ceea ce fac aliații”, a completat Jens Stoltenberg.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Jens Stoltenberg
Locații: Ucraina
Subiecte: Război Ucraina
Organizații: Armata Rusiei NATO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)