Anunț important: Administrația Trump interzice steagurile LGBT la ambasade și consulate

La cererea administrației Biden, steagurile LGBT și Black Lives Matter au fost arborate în clădirile americane, dar odată cu Trump, acestea sunt interzise. Singurul steag care poate fi folosit este cel american, iar în funcție de situație, steagul militarilor căzuți și emblema prizonierului de război.
Potrivit The Washington Free Beacon, ordinul prevede următoarele:
„Începând imediat, numai drapelul Statelor Unite ale Americii este autorizat să fie arborat sau afișat în clădirile americane, atât în țară, cât și în străinătate, și prezentat în documntele guvernului american. Drapelul Statelor Unite ale Americii i-a unit pe toți americanii sub principiile universale ale justiției, libertății și democrației. Aceste valori, care sunt fundamentul marii noastre țări, sunt împărtășite de toți cetățenii americani, din trecut și din prezent. ... Drapelul SUA este un simbol puternic al mândriei și este potrivit și respectuos ca numai drapelul SUA să fie arborat sau afișat în clădirile SUA, atât pe teritoriul național, cât și în străinătate.”
Se pare că dacă un angajat al Departamentului de Stat încalcă noua politică, se vor aplica măsuri disciplinare, inclusiv pierderea locului de muncă, potrivit știripesurse.ro
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic Prima pagină Știri
Persoane: Donald Trump
Locații: America
Subiecte: Black Lives Matter LGBT
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)