Anunțul anului de la CSM: Lista procurorilor din protocoalele SRI va fi făcută publică

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat, miercuri seară, că lista procurorilor care au colaborat cu SRI, în baza protocoalelor, va fi făcută publică, scrie evz.ro
Hotărârea vine după ce procurorul general al României, Augustin Lazăr, a anunțat că numele acestor procurori nu ar trebui să fie făcute publice.
Lazăr a mai precizat că Inspecția Judiciară (IJ) ar trebui să își rezume controlul la unul de fond mai degrabă formal, decât unul punctual, asta pentru că procurorii generali de la Curțile de apel din țară i-au cerut acest lucru, potrivit Antena 3.
Totodată, procurorul general a mai precizat că IJ nu ar trebui să afle nici câte mandate de siguranță s-au emis în baza acelor protocoale.
Augustin Lazăr a mai declarat, miercuri, că instituția pe care o conduce va cere sesizarea CCR privind modificările aduse Codului Penal, una dintre cele mai contestate schimbări fiind cea referitoare la abuzul în serviciu.
"Va fi neplăcut pentru ordinea de drept fiindcă, neavând acext text, va fi greu să lucrăm cu instrumente juridice mai vechi. Noi, când am intrat în UE, am adoptat instrumente juridice care să fie de actualitate, care să permită combaterea criminalității la un nivel performant. Eu sunt optimist. Vom identifica ceea ce credem noi că are aparență de neconstituționalitate și vom sesiza instituțiile care au competența de a sesiza CCR", a spus Augustin Lazăr.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Augustin Lazăr
Locații: București
Subiecte: Protocoale DNA-SRI protocoale ICCJ - SRI
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)