Anunțul oficial al Ministrului Educației: Școlile rămân închise până după Paști

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că școlile vor rămâne închise în perioada în care este decretată stare de urgență de către președintele Klaus Iohannis. ”Deocamdată nu avem niciun termen pentru perioada de închidere a școlilor, dar în perioada de stare de urgență școlile or să fie închise. În perioada asta este clar că o să avem școlile închise. Până după Paști școlile sunt închise”, a declarat Monica Anisie pentru HotNews.ro.
Paștele ortodox pică în acest an în data de 19 aprilie. Potrivit structurii anului școlar 2019-2020, elevii intră în vacanța de primăvară de sâmbătă, 4 aprilie 2020 până marți, 21 aprilie 2020. Cursurile continuă apoi în perioada 22 aprilie 2020 – 12 iunie 2020, dacă nu se prelungește starea de urgență.
Starea de urgență va fi instituită pe teritoriul României de la începutul acestei săptămâni, în contextul epidemiei de coronavirus.
Anunțul a fost făcut sâmbătă de președintele Klaus Iohannis, după ce membrii Guvernului Orban 3 au depus jurământul de învestitură.
Duminică, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat că instituirea stării de urgență le va permite autorităților să ia cele mai potrivite măsuri pentru gestionarea și prevenirea infecției cu noul coronavirus.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Monica Anisie
Locații: Roma
Organizații: Ministerul Educației Naționale
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)