Apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului, onorați pe Colina Bucuriei: „Crucea patriarhală”, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, a fost oferită unor foști deținuți politici. Patriarhul Daniel: „Au purtat crucea lui Hristos în închisoare”
Moment solemn în timpul Sfintei Liturghii, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și al Catedralei patriarhale. Patriarhul României a oferit Crucea patriarhală, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, unor foști deținuți politici care au suferit în temnițele comuniste.
Biserica Ortodoxă și-a exprimat astfel recunoștința față de cei care sunt în viață dar au suferit pentru credința lor în timpul comunismului. Distincțiile au fost oferite următorilor: Octav Bjoza (președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România), Radu Ciuceanu (directorul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române), Micaela Ghițescu, Preotul Nicolae Bordașiu, Preotul Mircea Gorețchi, Acad. Alexandru Zub, Demostene Andronescu.
„Am onorat pe o parte din cei care sunt în viață și au pătimit în închisorile comuniste. În mod simbolic, fiecare persoană a primit „Crucea patriarhală” pentru că a purtat crucea lui Hristos în închisoare. Ei reprezintă o categorie de mărturisitori ai credinței în timpuri foarte grele când mulți au mărturisit credința cu prețul vieții lor”, a spus Patriarhul României, conform Basilica.ro.
De altfel, tematica anului comemorativ 2017, comemorarea apărătorilor Ortodoxiei din timpul comunismului, a fost evidențiată în cadrul evenimentelor din aceste zile mai ales prin participarea mai multor ierarhi din fostele țări comuniste, între care Patriarhul Chiril al Moscovei și al Întregii Rusii, PF Anastasie al Albaniei și PF Rastislav al Cehiei și Slovaciei.
În cadrul omiliei rostite în altarul de vară de pe Colina Bucuriei, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii a subliniat faptul că martirii din perioada comunistă se roagă pentru noi și că legăturile cu ei sunt vii.
„Sângele martirilor este sămânța creștinismului; martirii și mărturisitorii care au suferit în secolul al XX-lea în țările noastre cu siguranță se roagă pentru noi. Noi simțim rugăciunea lor”, a spus patriarhul rus.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
Cristela Georgescu, interviu exploziv, cu lacrimi în ochi, la Alex Jones. Celebrul realizator american: ”Cu toții suntem Călin Georgescu! Globaliștii vor sfârși ca Ceaușescu dacă nu se opresc” - VIDEO ACTUALIZARE CU TRANSCRIERE. Ziua 11 la Arestul Central
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
S-a găsit ”putinist” pro-America la Casa Albă: Trump, acord gigantic cu Putin - Milioane de tone de motorină pentru americani. Răsturnare spectaculoasă în geopolitica mondială - pacea vine zâmbind. Șoc și groază la Kiev, Bruxelles și București
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Alte două decese premature în lumea medicală din România: Col. Oana Ciobanu de la Spitalul Militar, implicată amplu în comunicarea din timpul campaniei Covid și Dr. Sorin Manu de la Clinica Medicum, vaccinat Covid cu 2 doze acum 5 ani
Mulțumim pentru solidaritate! Publicăm numele primilor donatori pentru continuarea site-ului ActiveNews. ACTUALIZARE: Donații de la 10 lei la 1750! VĂ VEȚI REGĂSI AICI ȘI ÎN RUGĂCIUNILE NOASTRE ȘI ALE PRIETENILOR NOȘTRI DIN BISERICĂ
Recomandările noastre
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
6 octombrie: 124 ani de la nașterea lui Petre Țuțea și Ziua înființării ActiveNews. În grandoarea istorică a Poporului Român suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
ASCULTAȚI! George Simion - discurs istoric într-un moment de răscruce al României. Românii sunt așteptați să-și spună cuvântul în fața nelegiuirii încarcerării lui Călin Georgescu, primul Deținut Politic de după căderea regimului comunist, în 1989 - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Alexandru Zub Octav Bjoza Patriarhul Chiril Patriarhul Daniel Pr. Nicolae Bordașiu Radu Ciuceanu
Locații: București
Organizații: AFDPR Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)