Aproape jumătate dintre tinerii bucureșteni NU ȘTIU ce a fost în Piața Universității din 1990

La 26 de ani de la manifestația anti-comunistă din Piața Universității, 40% dintre bucureșteni au declarat că protestele de atunci au avut un rol pozitiv pentru România, arată un sondaj de opinie realizat de Institutul de cercetări sociale ISOGEP. 30% dintre bucureșteni consideră că manifestația din Piața Universității a avut un rol negativ, în vreme ce 30% dintre cei intervievați nu au știut sau nu au vrut să răspundă la această întrebare.
Cei care cred cel mai mult că Piața Universității a avut un rol pozitiv sunt bucureștenii cu vârsta cuprinsă între 40 și 69 de ani. De partea cealalță a baricadei se situează cei cu vârsta de peste 70 de ani, care susțin, în proporție de 37,7%, că manifestația din Piața Universității a avut un rol negativ pentru România.
Aproape jumătate (48,7%) dintre tinerii cu vârsta între 18-29 de ani și 33,9% dintre cei cu vârsta 30-39 de ani nu știu ce s-a petrecut în Piața Universității în 1990.
24% dintre bucureștenii cu vârsta de peste 40 de ani care au fost intervievați în cadrul sondajului de opinie au declarat că au luat parte la demonstrația din Piața Universității.
Sondajul a fost realizat de Institutul de cercetări sociale ISOGEP, în perioada 4-14 septembrie 2016, pe un eșantion de 1051 de respondenți din București, cu marja maximă de eroare a eșantionului +/-3%.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Subiecte: Piaţa Universităţii 1990 sondaj de opinie
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)