Arafat vrea test PCR negativ pentru oricine intră în țară, inclusiv pentru vaccinați. Rafila îl contrează: Ministerul Sănătății și nu DSU ar trebui să gândească măsurile pentru sărbători
Șeful DSU Raed Arafat a cerut în ședința de guvern ca, începând de duminică, 5 decembrie, toate persoanele care intră în România, inclusiv cele vaccinate, de cetățenie română sau străină, să prezinte un test R.T.-PCR negativ, informează Antena3 pe surse.
Propunerea a stârnit însă tensiuni între Raed Arafat, pe de o parte, și Sorin Grindeanu și Alexandru Rafila (M.S.), pe de alta. Aceștia din urmă s-au opus vehement măsurii propuse de Arafat, susținând că aceasta ar crea un haos de nedescris la frontiere.
Alexandru Rafila a tranșat diferendul, subliniind că Ministerul Sănătății (M.S.) și nu Departamentul pentru Situații de Urgență (D.S.U.), condus de Raed Arafat, ar trebui să gândească sistemul de măsuri pentru perioada sărbătorilor de iarnă.
După cum ActiveNews a relatat, testele RT-PCR vor fi abandonate în SUA până la sfârșitul acestui an deoarece sunt inexacte, neputând deosebi virusul gripei sezoniere de SARS-CoV-2. Decizia a fost luată de CDC la finele lunii iulie, ceea ce echivalează cu o recunoaștere oficială a ineficienței acestei metode de testare. Din păcate, în România ce spune PCR-ul a rămas literă de Evanghelie, în continuare.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ziarist rezist dat afară după interviul cu Nicușor Dan de la Europa FM. Presa întoarsă pe vremea lui Iliescu: Ești bun până superi Cotrocenii, recte Sistemul
”Citește-i, bă, dobitocului comentariile!” - Ne e milă de Nicușor Dan dar mai milă ne e de țara noastră: A rămas hipnotizat de propriul deget când s-a vorbit de anularea alegerilor - VIDEO
Victor Roncea: Ceasul înfloririi cireșilor a sosit? Știrea care nu s-a văzut: ȘEFA CCR A ANULAT ANULAREA ALEGERILOR, versiunea Securității care l-a pus pe Nicușor Dan în locul câștigat de Călin Georgescu
O veste bună pentru România: Extremistul antiromân Viktor Orban pică de pe scena din bețe de chibrit pe care și-a construit-o din tinerețe până azi, pe banii lui Soros, Putin și Trump, de „lider regional” al suveranismului european
Mii de organisme ale Sistemului supra-statal au recomandat criminal serurile Covid ”sigure și eficiente”. Acum a sosit ceasul adevărului: În Interiorul Vaccinurilor ARNm - FILMUL TRADUS ÎN ROMÂNĂ
Semnalul Cititorului ActiveNews: Pictură murală cu tentă pedofilă homosexuală pe un bloc din Ploiești
Recomandările noastre
Victor Roncea: Ceasul înfloririi cireșilor a sosit? Știrea care nu s-a văzut: ȘEFA CCR A ANULAT ANULAREA ALEGERILOR, versiunea Securității care l-a pus pe Nicușor Dan în locul câștigat de Călin Georgescu
Mii de organisme ale Sistemului supra-statal au recomandat criminal serurile Covid ”sigure și eficiente”. Acum a sosit ceasul adevărului: În Interiorul Vaccinurilor ARNm - FILMUL TRADUS ÎN ROMÂNĂ
Secțiuni: Politic Prima pagină Știri
Persoane: Alexandru Rafila Raed Arafat
Locații: România
Subiecte: condiționarea libertății libertatea de mișcare test PCR testare RT-PCR Testări coronavirus
Organizații: DSU Guvernul României MAI Ministerul Sănătății
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)