În „Neue freie Presse” ne-a întâmpinat uimitoarea știre că o comisie judecătorească s-au dus în seminarul Mitropoliei Bucovinei (din Cerinăuți) și au arestat pe patru candidați interni de teologie, sechestrând totodată averea și hârtiile societății dizolvate „Arboroasa”. Membrii acestei societăți erau studenții români de la Universitatea din Cernăuți și dările de seama a tinerei reuniuni erau atît de serioase, atît de departe de orice veleități politice, încât într-adevăr ne mirăm auzind această veste neașteptată și nu știm cării împrejurări avem a atribui măsurile aspre ale guvernului provinciei vecine. Neînsemnatul fond de bani, ni se pare că vro 400 de galbeni, datorit în mare parte munificenței românilor de la noi și de dincolo de Carpați, biblioteca, compusă din vreo sută și câteva tomuri, sunt confiscate, mai mulți dintre studenții facultății teologice au fost arestați și li se intentează se vede proces criminal.

Care va fi crima de care să se fi făcut vinovați studenții români de la Cernăuți de au fost un motiv destul de puternic pentru a risipi mica lor avere de strânsură și centrul lor de activitate spirituală? Nu știm până astăzi decât numai două abateri ale studenților de la Cernăuți, care însă, departe de a constitui o crimă în ochii noștri, nu le-am putea lua în nume de rău decât dintr-un exagerat punct de vedere al poliției statului, natural poate în vremi de liniște, nenatural însă când spiritele tinere sunt agitate de luptele până acum glorioase ale conaționalilor lor. Afară de aceea, aceste două abateri de până acuma, pe care le vom espune mai la vale, au fost provocate prin necuviințe mult mai grave comise de coloniștii din Bucovina, încât resentimentul tinerimei românești au fost firesc. Guvernul învecinat ar trebui să fie chiar mândru de aceste acte de rezistență, pentru că ele dovedesc temeinicia și valoarea educativă a școalelor din Austria. Dacă școalele de acolo ar deștepta numai mintea, lăsând simțirile inimei în paragină, dacă tinerimea ar fi crescută numai pentru a-și căuta de interese personale, a se târâi înaintea puternicilor zilei și a săruta mâna care-i lovește, atunci desigur că acte de rezistență n-ar avea loc defel și-ar fi o dovadă puternică că Austria e pe deplin jidovită, ceea ce ne place a n-o crede în chiar interesul vecinilor și al luminatei clase domnitoare: On s’appuie, Sire, sur ce qui resiste. Nu elementele moi ca ceara, cari cedează fără murmură oricărei întipăriri, nu indivizi mânați de interese mici și lesne de îndoit după vânt, nu capete cari se pleacă cu înlesnire ori în ce parte, numai puternică să fie, ci inima neînfrântă, rătăcită fie chiar, este temelia puterii unui stat.

Războaiele pe care Austria le poartă, izvoarele muncei și averii, brațele puternice și inimele viteze nu se găsesc în clasele de trântori semiți, ci tocmai în acele naționalități cari nu se pleacă raselor dominante, dar sânt totdeauna gata să-și dea sângele și averea pentru pământul care le poartă, pentru coroana de la care așteaptă tot binele și căreia le place a atribui tot binele ce le vine cândva.

După acest preambul, care ni s-a părut trebuincios pentru a nu lăsa nici umbră de îndoială asupra bunelor noastre intenții, vom veni la cele două cazuri cari vor fi fost poate motivele dizolvării societății „Arboroasa”.

Se știe că mai cu seamă elementul evreiesc din Bucovina au stăruit să facă serbarea de o sută de ani a întrupării Bucovinei cu Austria. Aceasta s-a făcut în ajunul încheierii unui tratat de comerț cu noi și a fost o demonstrație în contra menținerei îngrădirilor prescrise de legile noastre vechi, pe cari, după îndelungate stăruințe, guvernul couservator a izbutit să le menție și în convenția austro-română.

Fost-a demonstrația pentru a ne atinge pe noi și a ne arăta lumei ca semibarbari, precum binevoiește a ne numi d. Garl Emil Franzos, fost-a un mijloc de presiune morală asupra noastră, sigur este că serbarea a fost pripită cu trei ani înaintea sutei cuviincioase și-a fost glorificarea unui centeniu de 97 de ani, la care s-a adaos în vederea cametei 3 la sută. Nu discutăm legitimitatea serbării. Fiecare are drept să se bucure sau să nu se bucure de o întâmplare istorică; caracteristic pentru cel ce o aranjază este numai motivul.

Cedarea Bucovinei nu este o frunză de dafin în istoria Austriei și, tocmai fiindcă voim bună pace, ne abținem de a cita documentele ce ne sânt bine cunoscute și cari ar dovedi că acel act istoric n-a fost vrednic să fie serbat decât tocmai de neamul acela care crede că toate bunuirile acestei lumi se câștigă prin târguială. M. Sa Împăratul, ale căruia sentimente nobile și cavalerești sânt cunoscute de toată lumea și de la care, întrucât privește persoana Sa, românii n-au cunoscut până astăzi decât numai bine, a refuzat politicos însă semnificativ de a lua parte la jubileul din Cernăuți, căci, dacă prescripția și puterea consfințesc un act ca cel pomenit mai sus, nu rămâne mai puțin adevărat că la acea serbare s-a accentuat tocmai originea acelui drept, care origine nu se va fi găsit tocmai vrednică de nobila inimă a împăratului. Afară de aceea Mai[e]statea Sa ar fi trebuit să vie la marginea statelor sale și, precum este obiceiul, M. Sa Domnitorul ar fi avut să-l întâmpine sau în persoană sau prin delegațiune, ceea ce, ne va concede oricine, ar fi fost în împrejurările date un lucru foarte gingaș, dacă nu de-a dreptul cu neputință. Guvernul conservator, în înțeleapta sa rezervă și simțind, se-nțelege, că nu poate să joace rolul unui stat mare, au tăcut la măsurile cernăuțene, dar au răspuns capitala Moldovei prin o contrademonstrare impuitoare, care de atunci se repetează în fiecare an. Românii din Bucovina erau însă mult mai umiliți decât noi chiar, pentru că se serba acolo, pe pământul lor clasic, pierderea înrâuririi lor politice. dacă ideea serbării ar fi pornit de la români desigur ca nimenea nu zicea un cuvânt. Ar fi fost un semn de iubire mai mult pentru Casa moșteană de Austria; dar atingător era ca acea serbare să pornească de la elemente colonizate în părțile de miază-noapte ale provinciei. Acum, în anul al treilea de la serbare, vro câțiva studenți din Bucovina au trimis cu ocazia panahidei lui Grigorie Vvd. Ghica o telegramă către primarul de Iași și tot în aceeași vreme, ni se pare, d. profesor Schiffner de la facultatea de drept din Cernăuți, care ține prelecțiuni asupra „dreptului românesc”, și-a permis a face observațiuni puțin cuviincioase asupra statului nostru, pentru care a fost fluierat de studenții români.

Aceste sânt oare cauzele dizolvării „Arboroasei”?

Nu discutăm dreptul guvernului vecin de a lua masuri contra abaterilor studenților. Puntul nostru de vedere, ca organ autoritar, ne învață că un stat face cu supușii săi ceea ce crede că e bine și cu cale în interesul lor mai cu seamă.

Discutăm numai oportunitatea măsurilor prea aspre. Nu știm dacă glasul nostru va fi auzit, dar ne permitem a aduce aminte că România este în război, că, abstrăgând de la înrudirea națională, boierii din Bucovina precum și satele de la margine sânt încuscrite cu românii de dincoace de Molna, că mulți bucovineni au rude de aproape pe câmpul de război, încât abaterile unor tineri ce nu cunosc pe deplin greutatea pe care legile pozitive [o] dau unor asemenea manifestări nu pot fi puse tocmai în cumpănă de aur.

Din acest punt de vedere numai ne permitem a face observațiile noastre asupra unei afaceri care pare a se fi înfundat în unica telegramă a „Nouă prese libere” și asupra căreia organele vieneze păstrează o îngrijitoare tăcere.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIȚIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIȚIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro