ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



"Dragi prieteni, 

Am fost copleșiți cu mesajele pe care le-am primit din partea voastră, după veștile minunate primite de la medici despre starea fetiței noastre, Irene-Ecaterina.

Vă mulțumim din nou!

Însă, trebuie să mulțumesc și unor oameni care văd binele și minunile lui Dumnezeu și le mărturisesc tuturor. Este vorba despre jurnaliștii care au reflectat, de fiecare dată, situația lui Irene, fie că s-a întâmplat în cadrul jurnalelor de știri de la TV, fie pe o multitudine de site-uri.

Dragi jurnaliști, dragii mei prieteni cunoscuți și necunoscuți din mass-media,

Irene-Ecaterina vă mulțumește!

Eu și familia mea vă mulțumim!

Ne arătați bunătatea voastră și ne rugăm și pentru voi. Domnul să vă răsplătească pentru ceea ce faceți! Avem nevoie de voi, sunteți exemple pentru întreaga comunitate, iar copiii suferinzi și părinții lor au nevoie de sprijinul vostru.

Cu profundă recunoștință,

Arhidiaconul Mihail Bucă", este mesajul marelui protopsalt al Catedralei Patriarhale și dirijor al grupului Tronos.
 
Dăm slavă lui Dumnezeu și Maicii Sale pentru toate!