Aron Cotruș s-a născut la 2 ianuarie 1891 în localitatea HAȘAG din județul Sibiu, în familia preotului Aron Cotruș (1864-1933) și a soției sale Ana, născută Isăilă (1866-1918), ambii născuți pe meleagurile Albei.

Aron Cotruș a fost al doilea fiu dintre cei nouă frați și surori: Ion, Aron, Vasile, Remus, Romulus, Veturia, Letiția , Silvia și Otilia.

Școala primară, prima parte, a efectuat-o în satul natal Hășag, iar în continuare a terminat-o în satul Lupu, comuna Cergăul Mare județul Alba, locul de naștere al mamei sale, unde tatăl său a preluat parohia ortodoxă din localitate.

În continuare studiile au fost urmate la Liceul „Sfântul Vasile” de la Blaj, de unde a fost nevoit să plece la Brașov și să continue cursurile liceale la Liceul „Andrei Șaguna”.

În perioada respectivă, Transilvania, se afla sub stăpânirea Imperiului Austro-ungar, iar maghiarii și-au continuat acțiunile de oprimare asupra românilor din Transilvania mai ales după dualismul din 1867.

Apogeul asupririi românilor fiind în „floare” a culminat cu deznaționalizarea și maghiarizarea noastră prin Biserică și Școală.

Edificator în acest sens au fost Legile Appony (Legile școlare) care au fost aprobate de Parlamentul maghiar în anul 1907 și care prevedeau desființarea școlilor confesionale românești, în care se încadrau mai ales școlile Blajului.

De importanță deosebită a fost reacția și acțiunea românilor greco-catolici din Transilvania, care la data de 29 Mai 1912, a organizat la Alba Iulia, o adunare de protest și un congres național la care au participat cca. 20.000 de reprezentanți greco-catolici ai localităților din Transilvania, care au protestat împotriva înființării Episcopiei Greco-catolice maghiare la Hajdu-Dürog precum și a reorganizărilor prevăzute, afectând mai ales Arhidieceza Metropolitană Greco-catolică Română Alba Iulia și Făgăraș.

Aron Cotruș și-a petrecut copilăria în casa părintească de buni români și creștini, unde a primit o educație aleasă, pe care a păstrat-o, toată viața.

Această educație s-a caracterizat mai ales prin virtuțile demnității, bunătății și a corectitudinii. Fiind dintr-o familie de buni români, în timp, a simțit consecințele asupririi Imperiului Austro-ungar când, Libertatea, Independența și Unitatea Noastră Națională, erau doar vise și speranțe pentru românii din Transilvania.

Aron Cotruș a luptat de tânăr, până în ultimele clipe, pentru neamul românesc și o Românie Mare.

În aceste condiții elevul Aron Cotruș, de la Liceul „Sfântul Vasile” din Blaj, a realizat cu mult suflet și curaj poezia „Tisa” publicată în Revista „Ramuri” de la Craiova, dar în urma publicării acesteia, a fost obligat să-și părăsească familia și școlile Blajului și să se transfere la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov.

La părăsirea Blajului, Aron Cotruș, a fost sărbătorit de către școlărimea orașului, fiind apreciat „un mic martir al cauzei românești”.

Relatăm în continuare poezia Tisa, a căror versuri au fost considerate prea îndrăznețe sub stăpânirea respectivă:

Tisa

Ursită în lume ai fost, Tisă, să fereci în strune de valuri

Jelirea nădejdilor frânte, străbătându-te-n maluri

Accentele grele de zbucium din iarna durerilor noastre

Le mesteci în lacrimi de jale-n povestea de valuri albastre.

Tu-nchizi în cetatea durerii a noastre amaruri rebele,

Povara robiei tirană, cătușile crunte și grele,

Furtuna de gând ce străbate și zguduie cumpăna minții,

Ce-mbolduri ne dă spre viață și stavilă pune credinții.

Și codrii și Crișuri și Murăș plâng zbuciumul nostru de jale,

Iar Oltul, haiducul sălbatec, stânci grele de munte prăvale,

Pe Iancu-l plâng munții frățânii și vulturii zbor către ceruri,

Din lupta nădejdilor multe, din leagănul multor misteriuri.

Ne poartă pe drumul durerii, pe-un val spumegând întristarea

Și-n piepturi de zimbri își fierbe otrava ei rea răzbunarea,

Din clocot o lume de patimi își urlă amarul robiei

Și-o volbură cruntă de doruri se-nchide-ntre zidul urgiei.

La ropotul jalnic de ape, în inimi se zbate durerea

Și lacrimi ne udă pământul, ne-ncunjură mută tăcerea,

Ne lași, tu, iubită, în lanțuri, ne lași să plângem!

Să fierbem în ură durerea și jalea în plâns să ne-o stingem!

Aproape-i doar vremea dorită, când, Tisă, vei fi tu a noastră,

Când fulgere-aprinse de tunuri închide-vor zarea albastră,

Când cornul de luptă suna-va, când morții vor umple pământul,

Când ruga din urmă a noastră prin ceriuri purta-va cuvântul.

Sub tunete grele și fulger, revoltă-ți a apelor oaste,

Căci urlă-n adâncuri pământul și-n gemete codrii pe coaste,

Războinic voinicii pe vale s-alerge cu armele-n mână

Și-n urmă tăria dreptății, pe toate să fie stăpână.

La Brașov Aron Cotruș l-a întâlnit pe Lucian Blaga de care s-a legat o prietenie de excepție, care a continuat și la vârsta maturității, efectuând împreună și cu colegii, excursii în țară și străinătate.

În perioada anilor 1911-1913, a urmat cursurile Facultății de Litere de la Viena, fiind nevoit, din cauza lipsurilor materiale, să întrerupă studiile, lucrând la redacția ziarului „Românul” din Arad.

Odată cu intrarea României în primul război mondial, care era de partea Antantei, Aron Cotruș care se afla pe meleagurile Albei sub stăpânirea austro-ungară, a fost încorporat la Regimentul 50 Crăiesc de la Alba Iulia care se afla în cadrul Puterilor Centrale.

În același an a ajuns cu regimentul, pe frontul italian. Întrucât Aron Cotruș nu a vrut să lupte împotriva Antantei în cadrul căreia era și România, a ajuns în lagărul de prizonieri de la Resena.

La data de 19 iunie 1918, ofițerii români, aflați în Italia au construit la Cittaducala, Comitetul de acțiune a românilor din Transilvania, Banat și Bucovina, în vederea organizării de unități militare, care să lupte în continuare împotriva monarhiei austro-ungare. Aron Cotruș fiind considerat un bun patriot român, a fost ales cu multă însuflețire în cadrul acestui comitet.

După eliberarea sa din lagăr, a fost încadrat la Legația Română de la Roma. În perioada anilor 1918-1920 a coordonat Serviciul de propagandă al Legației Române de la Roma, după care a revenit la Arad și a continuat colaborarea cu ziarul „Românul”. De asemenea, la Arad a deținut și funcția de inspector al Teatrului de la Arad, unde împreună cu patrioții români arădeni, Vasile Goldiș, Gheorghe Ciuhandu, Teodor Botiș, Al. I. Stamatiad, Volbură Poiană, Romul Ladea etc. au desfășurat o activitate cultural-patriotică pentru românii bănățeni și ardeleni.

Din anul 1927 Aron Cotruș a fost numit directorul revistei „Banatul” din Timișoara.

La Arad Aron Cotruș a coordonat Biblioteca „Semănătorul” și a condus Librăria Diecezană, iar din anul 1928 a devenit președintele Sindicatului de Presă din Banat și Ardeal.

Începând cu data de 1 ianuarie 1929, a fost încadrat la Ministerul Afacerilor Străine, iar în continuare a fost numit atașat de presă la Milano, iar din anul 1931 până la 15 decembrie 1936 a fost secretar de presă la Legația României de la Varșovia.

În anul 1937 Aron Cotruș a revenit în țară, unde a apărut cu volumele Minerii și Țara,. Iar în preajma celui de al doilea război mondial la 1 mai 1939 a fost numit șeful serviciului de presă de la Legațiunile din Spania și Portugalia.

După actul încheiat la 23 august 1944, de schimbare al aliaților României, Aron Cotruș a fost rechemat în țară, însă a rămas în exil în Spania, unde a depus o activitate deosebită în interesul neamului românesc, fiind ales președintele Comunității Românilor și directorul ziarului „Carpații” de la Madrid.

Poetul Aron Cotruș, fiind considerat o personalitate a exilului românesc, în anul 1956 Liga Societății Româno-Americane l-a solicitat în USA, stabilindu-se în localitatea Long-Beach din California, unde a trăit până la sfârșitul vieții, fiind apreciat ca un poet talentat și un mare luptător anticomunist.

Aron Cotruș a decedat la 1 noiembrie 1961 la Long Beach în California, iar osemintele au fost depuse la Cimitirul Sfintei Cruci din Cleveland.

În această localitate, inițial, s-au stabilit majoritatea românilor din Ardeal, care au emigrat în America înainte de 1 Decembrie 1918.

În anul 1904, românii stabiliți la Cleveland au construit prima biserică ortodoxă a românilor din USA cu hramul „Sfânta Maria”.

Un rol important în organizarea și consolidarea românilor ardeleni stabiliți în America la avut părintele Moise Balea, de pe meleagurile Albei, care în anul 1905, a fost trimis de către Mitropolia Ortodoxă a Ardealului, de la Sibiu, în misiune de informare și asistență, pentru românii stabiliți în America. Cu sprijinul său, s-au înălțat primele biserici ortodoxe în America.

Moise Balea a fost printre primii ziariști români care în anul 1906 a înființat ziarul „America” iar în anul 1930 ziarul „Tribuna” cu orientare anticomunistă.

A decedat în anul 1942 și a fost înmormântat în cimitirul de la Vatra Românească, Jackson Michigan, unde este sediul Episcopiei Ortodoxe Române din America.

La 1 septembrie 1937, românii au cumpărat proprietatea care se numește "Vatra Românească” din Grass Lake - Jackson/Detroit, Michigan.

După înființarea Episcopiei Ortodoxe române din America (USA și Canada) în anul 1929, primul episcop român a fost Policarp Morușca, de asemenea de pe meleagurile Albei, care a fost instalat la 4-5 iulie 1934, în prezența primarului din Detroit și a oficialităților respective în Catedrala „Sf. Gheorghe”.

În anul 1939 episcopul Policarp a revenit în țară, însă nu i s-a mai permis să se întoarcă în America, fiind perioada celui de la doilea război mondial.

A decedat la 26 octombrie 1958 și a fost înmormântat la Alba Iulia la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” (de la Schit).

Din cele cunoscute și transmise în timp, rezultă fără echivoc, faptul că printre primii români plecați de sub stăpânirea austro-ungară, au fost mulți de pe meleagurile Albei, printre care s-au aflat și rudele apropiate ale poetului Aron Cotruș, care justifica ultima dorință a sa, să fie înmormântat lângă ei, la Cleveland.

Trimiterea albaiulienilor – preotul Moise Bolea și a primului episcop Policarp Morușca în America, cu misiuni deosebit de importante, justifică cele de mai sus.

La rugămintea noastră, albaiulianul ing. Dan Voic, împreună cu alți români stabiliți în USA s-au deplasat la Cleveland și a identificat mormântul „uitat” al poetului și marelui patriot român Aron Cotruș din Cleveland.

Alături de mormântul său, se odihnește un alt român ardelean – Hrușka (după unele afirmații).

În semn de recunoștință față de poetul Aron Cotruș, reprezentanții instituțiilor de stat locale (Cergăul Mare, Lupu, Blaj) și cele județene (Consiliul Județean Alba, Direcția Județeană de Cultură, Biblioteca „Lucian Blaga”) împreună cu Uniunea Scriitorilor Alba și Hunedoara, Despărțământul „Timotei Cipariu” Blaj, au realizat o serie de acțiuni importante. (...)

Aron Cotruș care și-a iubit glia strămoșească, a dorit mult să revină în România unde să-și închidă ochii pentru totdeauna.

Într-o scrisoare datată la Canada, California, 12 sept. 1958, Aron Cotruș preciza: „m-am hotărât să rămân aici, până ce mă voi putea întoarce în România, unde aș dori să-mi închid ochii pentru totdeauna”.

Opera lui Aron Cotruș

„Poezii”, Orăștie, 1911

„Sărbătoarea morții”, editura „Concordia”, Arad, 1915

„Neguri albe”, Alba Iulia, 1920

„România”, Brașov, 1920

„Versuri”, Biblioteca Semănătorul, Arad, 1925

„În robia lor”, Arad, 1926

„Mâine”, editura „Scrisul Românesc”, Craiova, 1928

„Hoinap (mâine)”, în limba maghiară, Arad, 1929

„Strigăt pentru depărtări”, Editura „Ienci”, Timișoara, 1927

„Printre oameni în mers”, 1933, Sosnowiec – Polonia

„Horia”, ediția I, Varțovia, Polonia, 1938; Ediția a II-a, Brad, 1936; Versek, în limba maghiară, Cluj, 1935

„Culegere de versuri”, Traducere în polonă de Wladimir Lewic Lwow, 1936

„Țara”, Editura „Rânduiala”, București, 1937

„Minerii”, Tipografia „Universul”, București, 1937

„Peste prăpăstii de potrivnicie”, Editura „Tiporul Universitar”, București, 1938; Ediția a II-a în spaniolă de Gaetano Aparilio, Madrid, 1941

„Rapsodie Valahă”, Madrid, 1940

„Rapsodie Dacă”, Editura „Fundațiile Regale”, București, 1942

„Poema de Montserat” (în revista „Escoriae”) Spania, 1949

„Poemas”, Edicion „Cultura-hispanica”, Madrid, 1951

„Drumuri prin furtună”, Madrid, 1951

„Canto a Ramon Liull”, Mallorca, Spania, 1952

„Rapsodia Iberică”, Editura „Carpați”, Madrid, 1954

„Între Volga și Mississippi”, Editura „Carpați”, Madrid, 1956

„Aron Cotruș – opere complete”, Editura „Dacia”, Madrid, 1978 (ediție îngrijită de Nicolae Roșca)

Ec. Ioan STRĂJAN / DacoRomania

Bibliografie:

„Cotruș - viața și opera”, de Alexandru Ruja

„Policarp Morușca – scrisori din captivitate”, de preot Remus Grama

Poezii de ARON COTRUȘ

"Dai și dai din neam în neam... "

Dai și dai din neam în neam, -

și tot tu să zici: mulțam?!...

Dat-ai, dat pită la hoți

și-acum sar pe tine toți...

Rob la coasă, rob pe-ogor,

Mânci mălai din mila lor...

Și de cum ți-l dau, și cât,

ți s-oprește parcă-n gât...

Pusu-ți-au muscalii bir,

pe lobodă și pe știr,

pe podmoale și copaci

și pe pașii cari îi faci...

Pân‘ce sama îți vei da,

ți-or fura și Dunărea...

De-unde, Doamne, atâți haihui?

E oar‘ coada veacului?...

De-unde-atâția hoți și hoți,

tăbărâți pe țară toți?...

Vin și vin, lihniți și goi,

și smulg țundra de pe noi...

Vai și-amar, rumân sărac, -

grâu-l duc, pita-i de leac...

Iau din plin și din puțin,

și tot ei spun că te țin...

Iau și duc cât pot, cât vor,

și tot tu rămâi dator...

Bate-i, Doamne, crunt și du-i

spre fundul pământului!

Să mai vie înapoi,

când chema-i-om noi de noi!...

Horia

de jos

te-ai ridicat, pietros, viforos,

pentru moți,

pentru cei săraci și goi, pentru toți...

și-ai despicat în două istoria,

țăran de cremene,

cum n-a fost altul să-ți semene,

Horia!

te-ai desprins aspru din gloată,

cu-obraji supți,

cu ochi crunți,

să lupți,

să-nfrunți

din sălbatecii-ți munți:

oștile craiului, temniță, roată...

vrut-ai să spinteci pe munți, pe văi,

largi, netede, slobode căi,

pentru ai tăi,

cei mâncați de străini, despuiați

de biruri, de zbiri,

de rele-orânduiri...

și uitați

de regi și-mpărați...

pân’la Bălgrad pe roată,

uimind călăi, nemeși, gloată,

ți-a bătut neschimbat, sub țundra săracă,

aceeași mare, neînfricată inimă romano-dacă..

duhul tău trăiește încă treaz în munți

și va trăi dârz cât vor domni peste moți

zbiri crunți

și mișelnici despoți...

uriaș domn,

pe-al adâncurilor noastre sfâșiat somn,

pe-al răzmerițelor roșu praznic, –

mai roși-vei oare vreodat’, năpraznic,

acestui neam, viața și istoria –,

tu,

munte,

al vrerilor nostre celor mai crunte,

Horia?!...

Iontc "Ion"

Groful întinde mâna ciocoiului celui nou

în castele cu uși și trepte multe...

jandarmi cu puști și vine de bou

stau la pândă gândul să-ți asculte.

Ioane,

ești unul,

poți fi milioane, –

vrerile tale ne-nfrânte

să nu le-nspăimânte

nici temnița, nici tunul...

Ciocoiul și groful din totdeauna

sunt una...

Ioane

ești unul,

poți fi milioane,

să nu-ți poată smulge nici tunul

ogorul de puține pogoane!...

Spre caii tăi, spre voinicii tăi boi

se uită cu ură și grofi și ciocoi...

Ioane,

tu ești uriașul

ce poți osândi la pierzare orașul

de trântori semeți și mișei, –

numai să vrei...

Ioane, ia seama bine!

țara aceasta se razimă pe tine –

cu pumnii tăi iuți

poți tu să mai cruți

ciocoii bulgari, grecotei, arnăuți,

ce-au venit cândva, goleți, de peste Dunăre

să-ți smulgă muncă și supunere?!

Ești unul,

poți fi milioane,

curajul tău să-nfrunte, temnița, tunul;

să crească voinicește, să crească,

vrerea ta românească, –

Ioane!

Pătru Opincă

Io,

Pătru Opincă,

țăran fără țarină,

plugar fără plug,

ciurdar fără-o vită,

îmi duc viața necăjită

fără strâmbătăți și vicleșug

și brușul de mucedă pită

mi-l plătesc cu sânge din belșug...

O vorbă a mea-i ca o mie...

am slujit cu cinste și-omenie

satului

și împăratului...

de sărac ce-s, toți câinii mă latră,

și noapea, când pe uliți trec domol,

nu mă așteaptă pe nici un podmol

fete mari cu țâțe ca de piatră...

sapa mea mușcă, rupe adânc,

dar nu-mi aduce nici doară cât mânc...

la secere,

nime nu se ia cu mine la-ntrecere...

coasă ca a mea în țara toată nu e...

sprintenă trece prin ierburi ca de cuie...

rânza mi-e goală, blidul la fel,

dar grâul crește drept ca de oțel,

să se-mbuibe din el

groful putred, ciocoiul mișel...

Io,

Pătru Opincă,

ce-ntre-atâtea moșii n-am doar o șirincă.

înfrunt strâmbele legi și năpasta,

și-n răzmerița ce-n mine crește

sudui vârtos, mocănește,

și scuip pe toată rânduiala asta!...