ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Mă înduioșează inocența celor care încă mai pot crede orbește în vreun om politic. Fie el și tehnocrat, căci am văzut doar, atunci când se fac mari, toți tehnocrații devin politicieni. 

Mă emoționează disperarea cu care oamenii se agață, precum peștii-n undiță, de câte-o speranță. De-o fotografie, de-o postare pe facebook, de-un marketing politic. Să idolatrizezi imaginea artificial creată a unui politician e ca și cum te-ai îndrăgosti de-un personaj din filme. Sau de Zânul din reclama la credite bancare.

Le iert celor tineri necunoașterea. N-au răbdare să afle și să documenteze acele momente ale devoalării din istoria recentă, când toate visele și așteptările s-au transformat într-un morman de deznădejde. Fiecare generație are speranțele ei, iar cei mai tineri au dreptul să greșească.

Așa am crezut și noi. Așa am greșit și noi. Sunt gata să decontez din nou, în viitor, căderea în vis a celor ce vin din urmă. Mă înduioșează îndrăgosteala și patima lor, lipsită adesea de rațiune, și mă nedumerește căderea în capcana promisiunilor a celor care și-au luat deja tainul de dezamăgire. „Errare humanum est, sed in errare perseverare diabolicum”.
 
Dar, în același timp, mă revoltă gorniștii care stau amestecați în rând cu ceilalți, prosternându-se la vreo icoană politică. Aceștia sunt cei care au crezut, au pupat, s-au lecuit și au scuipat apoi, fix în această ordine, de mai multe ori la rând. Ȋn cazul lor, nu e vorba de inocență. E vorba doar de interese personale și de migala cu care se construiește o icoană politică și tot marketingul ei. Prin cei care, jucând rolul unor apostoli ai speranței, alimentează visele altora. Transformând, manipulând, asmuțind. Decolorând lumea din jur într-o imagine alb-negru. Un front în care oamenii se sfâșie între ei, din verbe și adjective.

Așa am greșit și noi. Așa am crezut și noi. Dar noi, pe vremea când eram neimunizați și încă bolnavi de speranță, uram celorlalți, nu-i uram. Lui Iliescu i-am dorit să fie „judecat, pentru sângele vărsat”. Niciodată „să crape”. N-am avut aspirații atât de înalte. N-am fost (pre)lucrați atât de subtil. 

Sunt gata să decontez din nou pentru dreptul celor mai tineri la speranță. Ȋnsă nu dau niciun ban pe aceia care se folosesc de inocența lor, urâțindu-i prin ură înainte de a-i arunca într-o altă mare dezamăgire.