ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), în colaborare cu Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General, au desfășurat în perioada 31 august – 4 septembrie 2020 o nouă campanie de cercetări arheologice în localitatea Periprava, com. C.A. Rosetti, jud. Tulcea. Acțiunea a avut ca obiectiv căutarea, descoperirea și recuperarea rămășițelor pământești ale deținuților politici decedați în fosta colonie penitenciară.

Începând din acest an, investigațiile arheologice care privesc crimele regimului comunist din România se desfășoară sub patronajul AFDPR. În cursul anilor 2013 și 2015-2019, sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în perimetrul cimitirului lipovenesc din Periprava s-au organizat și desfășurat șase campanii de cercetări arheologice. La prima campanie din 2013 nu a fost sesizat Parchetul Militar, astfel că instituțiile abilitate (Procuratura, Poliția, Medicina Legală) nu au fost implicate, acțiunea fiind mai curând una de sondare și nu de cercetare și recuperare efectivă a osemintelor. În acest loc, în perioada anilor 1959-1964, au fost înhumați un mare număr de deținuți politici decedați în colonia de muncă de la Periprava. Zona din cadrul cimitirului unde se află mormintele deținuților a fost stabilită pe baza informațiilor obținute de la localnicii mai în vârstă ai satului, precum și de la câțiva foști angajați ai coloniei penitenciare. La suprafața solului nu au fost puse niciodată semne distinctive care să indice prezența acestor morminte.

În campania de cercetări arheologice recent încheiată a fost practicată o singură unitate de săpătură sau secțiune arheologică, notată cu indicativul S.19, care a avut o formă dreptunghiulară cu dimensiunile inițiale de 19,5 x 3 metri, laturile mai lungi fiind orientate pe direcția nord-sud. În aceasta au fost identificate și cercetate un număr de cinci morminte, dintre care patru sunt ale unor deținuți, rămășițele pământești ale acestora fiind extrase și recuperate. Unul dintre morminte, nemarcat la suprafața solului, aparținea unui localnic, iar în acest caz osemintele au fost lăsate nederanjate in situ, fiind doar înregistrate în lista mormintelor depistate. Datorită faptului că gropile de înhumare a patru morminte depășeau cadrul de secțiune trasat, intrând în profilele verticale, a fost necesară practicarea unor extensii sau nișe în pereții secțiunii, care să permită dezvelirea integrală a scheletelor defuncților. Împreună cu aceste extinderi, suprafața totală de teren afectată de secțiunea cercetată a însumat 66,64 metri pătrați.

În cele șapte campanii de săpături derulate până în prezent au fost executate și cercetate un număr de 19 secțiuni sau suprafețe arheologice, în cadrul cărora au fost descoperite 59 de morminte. Dintre acestea, un număr de 55 de morminte, prin caracteristicile de înhumare, aparțin unor deținuți. Patru morminte, care nu erau marcate la suprafața solului, aparțin însă unor localnici decedați în ultimele decenii, despre unii cunoscându-se că s-au sinucis și au fost îngropați în zona necropolei deținuților. Dintre mormintele deținuților au fost recuperate rămășițele pământești a 54 de persoane, la unul din sicriele descoperite constatându-se că acesta avea capacul deranjat și scheletul lipsă. Această situație se explică prin faptul că familia defunctului a avut cândva posibilitatea să afle locul precis al mormântului, să-l deshumeze și să-i recupereze osemintele.

Conform informațiilor documentare existente precum și din mărturiile unor foști deținuți politici care au fost internați în colonia penitenciară de la Periprava, rezultă că decesele din acest lagăr de muncă forțată au fost cauzate de înfometare și frig, de lipsa apei potabile și a asistenței medicale, de accidentele intervenite pe fondul condițiilor de muncă istovitoare și de regimul de detenție pe care mulți l-au îndurat în lagărele și închisorile unde au fost încarcerați anterior. Unii dintre deținuți au fost uciși și prin împușcare, mai ales în cursul unor tentative de evadare. Toate acestea au fost potențate de condițiile de viață existente în Deltă și de comportamentul abuziv și violent al personalului coloniei. În perioada în care unitatea a funcționat ca formațiune independentă, din documentele oficiale rezultă că la Periprava au murit cel puțin 124 de deținuți, identificați nominal, în majoritate politici, dar și de drept comun. Conform mărturiilor, nu toți deținuții morți în lagăr au fost înhumați în cimitirul lipovenesc din Periprava. De aceea, după terminarea intervenției arheologice, o parte din echipa de cercetare a mai rămas câteva zile în zonă pentru a explora, prin perieghieză de teren, alte posibile locuri de înhumare ale deținuților.

Majoritatea defuncților au fost depuși la înmormântare dezbrăcați, în sicrie confecționate din lemn ori stufit sau, în unele cazuri, trupurile au fost înfășurate în rogojini de stuf și legate cu sârmă. Starea generală de conservare a scheletelor recuperate este una precară, asupra celor mai multe nefiind descoperite obiecte de inventar funerar. Există însă și câteva cazuri la care au fost descoperite câteva accesorii vestimentare, de regulă nasturi, lucru care presupune că trupurile acelor defuncți au posedat anumite articole sumare de îmbrăcăminte la momentul înhumării.

Pentru cele patru scheletele de deținuți care au fost descoperite și recuperate în cursul ultimei campanii arheologice s-a urmat procedura legală, specifică în astfel de cazuri. Osemintele defuncților, după ce au fost analizate și descrise in situ, au fost demontate și extrase în prezența unui medic legist, fiind împachetate și apoi transportate la Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Județean Tulcea. După examinarea medico-legală, acestea vor fi transferate pentru analize specializate la Institutul Național de Medicină Legală din București, unde se realizează testele pentru stabilirea ADN-ului persoanelor decedate. Acest demers urmărește identificarea morților prin verificarea comparativă a ADN-ului obținut din resturile scheletice ale acestora cu cel al rudelor și urmașilor în viață ai victimelor.

Investigațiile arheologice s-au desfășurat în prezența procurorilor însărcinați cu cercetarea penală a cazului, colonel magistrat Gheorghe Stanciu și colonel magistrat Octavian Toma, procurori militari la Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituție care în anul 2015 a fost sesizată în legătură cu persoanele decedate în unitatea penitenciară de la Periprava și a locului unde acestea au fost înhumate. Aceștia au fost asistați de un specialist criminalist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Tulcea (agent șef Dan Danilencu) și de un medic legist de la Serviciul Județean de Medicină Legală Tulcea (dr. Vasile Dașanu). La cercetări a participat și domnul Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România și Subsecretar de Stat, care a fost el însuși încarcerat la Periprava în timpul detenției petrecute prin mai multe închisori și lagăre de muncă.

Cercetările au fost efectuate de către același colectiv de arheologi care, începând din anul 2015, în cadrul IICCMER și sub mandatul președintelui executiv Radu Preda, au început verificarea și investigarea reală și sistematică a acestui sit funerar contemporan pentru căutarea și recuperarea efectivă a rămășițelor pământești ale deținuților morți în lagărul comunist. Colectivul arheologic a fost alcătuit din Gheorghe Petrov, coordonator și responsabil științific al șantierului (Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca), Paul Scrobotă (Muzeul de Istorie și Științele Naturii din Aiud), Gabriel Rustoiu (Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia), Horațiu Groza (Muzeul de Istorie din Turda) și Marius Oprea. Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu Televiziunea Română și a fost sprijinită pe plan logistic de către Primăria comunei C.A. Rosetti.

  • Finanțarea campaniei arheologice din acest an a fost asigurată integral, prin intermediul Fundației DOINA CORNEA din Cluj, din contribuțiile unor donatori, persoane fizice, însă majoritatea fondurilor necesare au fost primite de la Asociația AD CARITATIS din Bistrița.

  • AFDPR face și pe această cale un nou apel către rudele și urmașii victimelor care au decedat în lagărul de la Periprava precum și către toți cei care au cunoștință despre astfel de persoane, pentru a-l contacta direct pe responsabilul cercetărilor arheologice, d-nul Gheorghe Petrov (tel. 0721400396), în vederea îndrumării acestora către autoritățile care au în sarcină identificarea osemintelor recuperate.
 


Periprava 2020

Vezi galeria Periprava 2020