Asociația Pro Consumatori și Alianța Părinților le solicită ministrului Educației și ministrului Sănătății ca cei care au decis introducerea controversatelor măsuri de protecție anti-coronavirus în unitățile de învățământ (purtarea măștilor de către copii, distanțarea și izolarea băncilor cu pexiglas, învățământ online ș.a. -n.r.) să își asume în mod „explicit” responsabilitatea pentru toate consecințele acestor măsuri asupra sănătății fizice și psihice a elevilor și a personalului, precum și pentru irosirea de fonduri publice în această direcție, în contextul crizei economice.

„Stimată doamnă Ministru,

Stimate domnule Ministru,

Asociația Pro Consumatori, organizație de utilitate publică, cu o activitate neîntreruptă de peste 30 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor, împreună cu Asociația Alianța Părinților vă solicită cu privire la Ordinul pentru aprobarea Normelor privind instituirea de măsuri sanitare și de protecție în unitățile de învățământ în perioada pandemiei COVID-19, să luați act de  următoarele:

Cerem ca semnatarii acestui act normativ să-și asume în mod EXPLICIT responsabilitatea pentru toate consecințele pe care măsurile prevăzute le pot avea asupra sănătății fizice și psihice a elevilor și a personalului didactic și nedidactic, precum și pentru irosirea de fonduri pe care aceste măsuri le implică.

Toate datele științifice din surse medicale prestigioase indică faptul că în rândul copiilor cazurile grave sau fatale de Covid-19 sunt extrem de rare, ele s-au semnalat la copiii imunodeprimați, cu grave afecțiuni preexistente, iar "întoarcerea la școală nu-i expune pe copii unui pericol direct” (Prof Malcom Semple- British Medical Journal).

Este imperativ ca decidenții români să folosească informațiile existente rezultate din experiența altor state.

Epidemia se stinge treptat în Suedia și Belarus, singurele țări europene în care copiii au mers la școală și la grădiniță fără mască, iar adulții au mers la serviciu și viața s-a desfășurat aproape normal (cu respectarea unor reguli). În Finlanda, care are o populație similară și a fost în lockdown total, s-a înregistrat același număr de îmbolnăviri în rândul elevilor și profesorilor ca și în Suedia. Chief Medical Officers (cei mai importanți consilieri în domeniul sănătății în guvernele Angliei, Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord) au formulat o declarație comună în care se afirmă că „foarte puțini copii sau adolescenți, dacă nu chiar niciunul, vor avea de suferit pe termen lung din cauza COVID-19 exclusiv ca urmare a mersului la școală”,

Măsurile pe careMinisterul Sănătății și Ministerul Educației doresc să le impună în unitățile de învățământ sunt disproporționate, inaplicabile, costisitoare și implică riscuri majore.

Consorțiul asociativ format din Aspociația Pro Consumatori și Alianța Părinților solicită ca semnatarii Ordinului pentru aprobarea Normelor privind instituirea de măsuri sanitare și de protecție în unitățile de învățământ în perioada pandemiei COVID-19 să comunice în scris soluțiile pentru următoarele probleme:

1. Conform unui raport al Asociației Pro Consumatori, 80% dintre măștile care se vând în România sunt neconforme, deci inutile. Ați pregătit și pus la dispoziția școlilor lista tipurilor de măști conforme, din cele 10% de pe piață ? Cum vă veți asigura că măștile folosite îndeplinesc cerințele privind performanțele din standardul SR EN 14683 și nu sunt niște cârpe care irosesc banii familiilor?

2. Dacă dezinfecția se va face în modul și la intervalele recomandate, cu substanțe care – de regulă –  se pulverizează, elevii și profesorii vor fi obligați să desfășoare orele într-un mediu suprasaturat de aerosoli conținând surfactanți agresivi, ftalați, triclosan și multe alte substanțe chimice pe care n-ar trebui să le inhaleze (lucru care se va întamplă în ciuda purtării măștii). Ca urmare, starea de sănătate a copiilor care suferă de astm și alte afecțiuni non-covid ale căilor respiratorii se va agrava.

3. Cine va controla fiecare copil în parte (și cum anume) pentru a constata dacă masca s-a umezit, dacă a fost schimbată la timp, dacă este purtată corect, dacă n-a fost atinsă într-un mod care face utilizarea ei mai periculoasă decât lipsa ei?
 
4. Dacă o familie are doi copii școlari care trebuie să poarte cel puțin câte 2 maști pe zi (și respectă interdicția privind refolosirea măștii), iar părinții lor și-au pierdut locurile de muncă în timpul pandemiei, evident ei nu vor putea respecta cerințele. Li se va interzice dreptul la educație?
 
5. „Când ies în pauză, elevii se vor dezinfecta pe mâini, când intră înapoi, la fel”(dr Nelu Tătaru). În perioada 17 aprilie 2020-14 august 2020 au fost notificate de țările membre ale Uniunii Europene, pe platforma Safety Gate, 6 mărci de dezinfectanți pentru mâini sub formă de gel, neconforme. În compoziția unora dintre ele s-a găsit metanol, până la un procent de 11,6%, substanță deosebit de toxică pentru sistemul nervos central și pentru ochi. Altele conțin o cantitate insuficientă de etanol pentru a fi utilizate ca dezinfectanți. Au trimis cele două ministere către școli aceste informații împreună cu lista produselor periculoase?

6. De cele mai multe ori emoțiile și sentimentele sunt comunicate nu prin cuvinte, ci prin expresiile faciale. Aproape instinctiv omul utilizează expresiile faciale ca pe un barometru pentru a aprecia sentimentele, motivațiile, dispoziția, gradul de disponibilitate al unei alte persoane.Imposibilitatea elevilor de a vedea expresia feței interlocutorului (cadru didactic/coleg) provoacă sentimente de anxietate, nesiguranță, alienare, neîncredere, instabilitate emoțională, cu consecințe grave pe termen lung.
 
7. Hipoacuzicii nu vor putea vedea mișcarea buzelor.
 
8. Elevii care nu stau în primele bănci nu vor auzi sau nu vor înțelege ce spune profesorul.
 
9. Cum se va preda muzica cu masca pe față?
 
10. Unde-și pun elevii masca atunci când beau apă sau mănâncă?
 
11. Folosesc aceeași mască după ce iau gustarea?
 
12. Dacă un elev scapă masca pe jos și nu are alta de schimb:

  • își pune pe față masca luată de pe jos;
  • este trimis acasă și pierde restul orelor;
  • sunt chemați părinții să-i aducă altă mască;
  • stă fără mască până la sfârșitul programului;
  • alte soluții ?
 
13. Desaturarea hemoglobinei prin lipsa oxigenării corecte cauzate de purtarea prelungită a măștii determină scăderea capacității de concentrare, amețeală, confuzie, tahicardie. Dacă unui elev sau unui profesor i se face rău, i se dă masca jos ca să respire? După ce-și revine trebuie să-și pună masca din nou?

14. Care sunt mijloacele concrete prin care profesorul cu masca pe față ar putea face orele atrăgătoare, antrenante, distractive, pentru a stimula plăcerea de a învăța a copiilor?

15. Unele persoane manifestă reacții cutanate provocate de purtatul măștii: acnee, prurit facial, exantem, dermatită de contact. Printre substanțele raportate drept cauza unor dermatite de contact se numără substanțe ca: thiuram (prezent în elasticul cu care se fixează masca de urechi), dibromodicyanobutan (C6H6Br2N) (bromină-larg folosită în diverse ramuri ale industriei) sau chiar formaldehidă (care s-a găsit în componentele unui lot de măști N95). Persoanele care manifestă reacții cutanate au voie să-și scoată masca, sau nu?

În absența unor răspunsuri adecvate la aceste întrebări, considerăm că purtarea măștii în școală, departe de a oferi siguranță, aduce serioase prejudicii sănătății tuturor celor care își desfășoară activitatea în unitatea de învățământ precum și procesului instructiv-educativ.

Considerăm, de asemenea, că pentru copiii cu afecțiuni cronice, imunodeprimați, se justifică măsuri de protecție bine gândite, aplicabile și eficiente pe care cele două ministere trebuie să le găsească în timp util și nu prin delegarea responsabilităților.

Informații detaliate despre măști și dezinfectanții de mâini găsiți aici :

 
 
Așteptăm soluții realiste, aplicabile și responsabile pentru toate problemele menționate, înainte de începerea anului școlar.

Cu considerație,

Asociația Pro Consumatori                                                                                            
conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte
                                
Alianța Părinților      
ing. Cristian Filip, președinte”, se arată în scrisoarea deschisă publicată pe pagina web a APC România