Asociațiile de elevi și studenți cer prelungirea programului de funcționare a metroului pe timpul nopții

Mai multe asociații și organizații ale elevilor și studenților solicită Ministerului Transporturilor și Metrorex prelungirea programului de funcționare a metroului pe timpul nopții, astfel încât acesta să circule non-stop.
„Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR) și alte 13 organizații studențești și de tineret solicită Ministerului Transporturilor și Societății Comerciale de Transport cu Metroul București „Metrorex" S. A. prelungirea programului de funcționare a rețelei de metrou din București până la un program de funcționare 24/24h (față de 05:00-23:00, în prezent)", se arată în adresa semnată de reprezentanții asociațiilor.
„În multe state, programul rețelelor de metrou este mai lung în zilele de weekend, când activitatea socială a cetățenilor pe parcursul nopții este, evident, mai intensă, și nevoia acestora de mobilitate crește”, spun reprezentanții asociațiilor.
Aceștia cer și sprijinul Primăriei Capitalei, Ministerului Educației Naționale, Ministerului Turismului și Ministerului Consultării Publice și Dialogului Social, spunând că măsura luată va fi în beneficitul tuturor cetățenilor și turiștilor.
Studenții spun că, în prezent, tinerii sunt limitați de posibilitățile de transport după ora 23.00 și nu pot participa la activitățile sociale după această oră, "puțini studenți și tineri având disponibilitatea financiară de a circula cu firme de taximetrie, (...) care de multe ori percep tarife ilegale, mai mari decât prețul real al călătoriei, și nu oferă aceeași siguranță a călătoriei".
„Prin urmare, dacă rețeaua de metrou ar funcționa non-stop, tinerii vor putea beneficia de mai multe dintre opțiunile socio-culturale existente în oraș, deoarece nu vor mai fi limitați de posibilitățile de transport”, susțin reprezentanții asociațiilor.
Printre organizațiile semnatare se numără Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR), Consiliul Municipal al Elevilor București (CMEB), Organizația Studenților Basarabeni din București (OSB), Asociația Studenților Europeni (AEGEE București), precum și alte organizații studențești și de tineret.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)