Asztalos Csaba: CNCD se va autosesiza în cazul Tismăneanu

Vladimir Tismăneanu a ajuns în atenția CNCD după ce a publicat pe Facebook o imagine cu niște ciori și mesajul „aeroportul Țăndărei, toate zborurile au fost anulate”.
Deși trimiterea rasistă, către populația de origine romă din orașul Țăndărei era evidentă, fotografia și mesajul i s-au părut haioase lui Vladimir Tismăneanu și a ținut să precizeze acest lucru, în postarea sa: „Super tare, mulțumesc Denisa Comanescu”.
La scurtă vreme au apărut și reacțiile indignate ale celor care nu se așteptau la așa ceva, astfel că politologul a șters postarea. Chiar și așa, nu a rămas netaxat de cei care au apucat să o vadă.
Șeful CNCD, Asztalos Csaba, a anunțat că instituția pe care o conduce se va sesiza în acest caz.
„În situația puțin probabilă în care nu primim plângeri în cursul zilei de luni, CNCD va iniția procedura de autosesizare în cazul Vladimir Tismăneanu. În paralel, vom trimite speța la Universitatea Maryland din Statele Unite, unde dl. Tismăneanu este profesor. Vom solicita Universității Maryland să se pronunțe asupra mesajului postat de cadrul său didactic, în raport cu principiile de etică și nediscriminare pe care le aplică în cultura lor organizațională, academică”, a scris pe Facebook Asztalos Csaba.
Vladimir Tismăneanu, devenit în ultimii 30 de ani mare luptător anti comunism, este fiul lui unuia dintre liderii marcanți ai comuniștilor veniți de la Moscova să instaureze cu forța noul regim. Leonte Tismăneanu (născut Leonid Tisminețki), „unul dintre tartorii ideologici” ai perioadei staliniste, este tatăl lui Vladimir Tismăneanu.Conform unei lucrări a istoricului Gheorghe Buzatu, familia Tismăneanu s-a aflat pe statele de plată ale Kominternului în perioada interbelică, fiind remunerată pentru aportul adus cauzei sovietice.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Vladimir Tismăneanu
Subiecte: Discriminare
Organizații: CNCD
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)