ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Într-un bastion al fotbalului continental, Spania – finalistă săptămâna aceasta a turneului UEFA Euro U21 din România și Georgia, ba chiar tocmai în „pepiniera laborator de producție” a competitivului fotbal iberic, la nivelul sectorului juvenil, s-a ajuns la scene de violență lăsate cu sânge pe marginea dreptunghiului verde, în cursul unuia din jocurile foarte popularei competiții estivale andaluze de copii și juniori din cadrul cunoscutului circuit mondial de profil IberCup, un negru atacându-l și rănindu-l pe un alb la bustul gol cu o țepușă de frigărui ridicată cu forță deasupra capului, însângerându-i fața. Nu s-a sfârșit mai rău doar pentru că africanul a fost brusc „placat” de martori oculari din asistență, dar asta se întâmplă mai nou până și la un tradițional turneu internațional juvenil dintr-o țară consolidată a Europei „civilizate”. 
 
 
Absolut deloc însă de mirare, ci exact în nota nenumăratelor asalturi de tot felul cărora le cad de ceva vreme victime europeni și tare adesea chiar europene pe propriul continent – violențe trecute înadins sub tăcere și camuflate de către corupta mass-media prostituată progresism-globalismului, atacurile fizice asupra băștinașilor rasei caucaziene de pe bătrânul continent fiind parte a mult mai vastului și complexului plan premeditat și ireversibil de depopulare și dezlocuire a acestora, urzit și pus de un bun timp incremental în aplicare de către oculta satantică mondială, prin cozile sale de topor și varii idioți utili.

Dusă este Europa vestică de altădată a jumătății secunde a secolului trecut, pe ultimele-i picioare și în drum întins spre groapă, de suferit având în special omul de rând – țintă vulnerabilă a planului implacabil de dezlocuire, iar un crâmpei sugestiv al degradării nu doar certe dar și relativ rapide a climatului social țâșnește tocmai de pe marginea unui teren de sport, ba chiar la ora unui meci de juniori dintr-o tradițională și populară competiție rezervată lor, nicăieri altundeva decât într-o țară campioană mondială în noul mileniu și nu într-un alt cadru decât al cunoscutului circuit internațional de profil IberCup. Așadar nu la o oarecare „miuță” pastorală.

IberCup având cea mai mare răspândire în Portugalia, dar și în Spania – unde sunt organizate competițiile „Andalucía” – cea în speță, reunind la Sotogrande, în provincia Cadiz, peste 3.000 de participanți la actuala ediție 2023, respectiv „Madrid”, „Barcelona”, „World Sports Festival” și „Christmas Spain”, precum și în Brazilia și Israel, în vreme ce IberLeague are cea mai mare dezvoltare în Brazilia, completată de Portugalia, Australia și Israel.

Ibercup Andalucía 2023 a asigurat întâlniri de fotbal în 7 la 5 categorii de copii, de la 2011 la 2015, precum și pe teren mare, în 11, la 5 categorii de juniori, 2010, 2009, 2008, 2007 și 2004, competiția fiind însă marcată de violența eruptă pe marginea gazonului, un negru atacându-l pe un alb la bustul gol cu o țepușă de frigărui, cu care l-a rănit, însângerându-l.  

Așadar, în vreme ce Franței i s-a pus cât se poate de subtil și deliberat fitilul, după tiparul scenariului tip „George Floyd – Viața Negrilor Contează” adaptat specificului magrebian din Hexagon, în care acum niciun an fetița albă Lola Daviet era asaltată sexual, ucisă, tranșată într-o sacoșă învelită într-un covor lăsat de un imigrant algerian într-o clădire pariziană fără ca politicienii măcar să se sesizeze, darmite să se și scandalizeze, și fără proteste masive ale caucazienilor la tragedia semenei lor de 12 ani, nici vorbă de vandalizările de la ora actuală, iată că și peste granița sudică a țării de la Atlantic rânjesc colții diabolicului plan progresist-globalist de depopulare și dezlocuire treptată a occidentalilor secularizați, zombificați, intoxicați și îmbătrâniți prematur, manifestat sub forma incidentului aparent izolat dar de fapt cât se poate de sugestiv și implicit elocvent prin prisma derulării sale pe marginea unui teren de fotbal, în cadrul unui cunoscut turneu internațional de copii și juniori, într-o națiune cu mare tradiție în acest sector juvenil.

Iar dat fiind conotațiile specifice competiției, rezervată și copiilor cu vârsta de 8 ani, până la juniori de 19 ani, al cărei climat este definit în special de promovarea spiritului sportivității și de camaraderie între practicanții și iubitorii fotbalului, a se ajunge la așa ceva, de neconceput în trecut, semnalează degradarea certă a standardelor în spațiul occidental.

Agresiunea s-a derulat și sub ochii copiilor și tinerilor în general, autoarea consemnării cu titlul „Atac violent la un turneu de fotbal pentru copii: african având o tentativă de înjunghiere a unui tată spaniol la Ibercup Andalucía 2023”, publicată de rairfoundation.com și accesibilă la această legătură, Amy Mek, remarcând faptul că „șocanta confruntare a pus sub lupă politica spaniolă a granițelor deschise, generând profunde îngrijorări în legătură cu violența pe care o aduce cu sine. […] În această eră social media, înregistrările video înfățișând incidentul s-au răspândit ca focul, stârnind un imens val dezaprobator și demascând realitățile crunte ale politicii granițelor deschise, duse de guvernul socialist al Spaniei”.

O înregistrare video este disponibilă așadar în articolul menționat mai sus, inserată fiind în materialul publicat de RAIR Foundation USA.

Spania va juca sâmbătă seară la Batumi finala cu Anglia a celei de-a 24-a ediții a Campionatului European de tineret UEFA Euro U-21, co-organizată de Georgia și România, ibericii trecând miercuri în semifinala din Ghencea de Ucraina cu 5-1 (2-1) de la 0-1, în fața a 9.230 de spectatori, iar insularii cu 3-0 (1-0) de Israel, învinsele obținând și acestea biletele pentru competiția fotbalistică a ediției pariziene din 2024 a Jocurilor Olimpice de vară. Tinerii „tricolori” ai gazdei România au stabilit recordul negativ absolut al celor 24 de ediții de „Euro” la categoria U21 în cazul selecționatelor țărilor organizatoare, neînscriind absolut deloc, fără victorie în 3 apariții la întrecerea la care au fost calificați din oficiu.