ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Reziștii, ong-iștii și sorosiștii spumegă și se dau de ceasul morții pentru că președintele care i-a tratat cu sarmale îi tratează acum cu posteriorul și face ce vrea el.
 
Autodefinindu-se ”organizații și grupuri civice”, mai multe ONG-uri sorosiste, dar și  Vladimir Tismăneanu, trufașul fiu al unui propagandist kominternist notoriu, au semnat o epistolă în care se dezic de cel pe căruia mai aveau puțin și îi ridicau o statuie. Ca circul să fie complet, împotriva lui Nicușor Dan s-a ridicat și Dexonline.

În scrisoarea deschisă adresată lui Nicușor Dan, cel pe care l-au adulat până mai ieri, reziștii și sorosiștii își ”exprimă îngrijorarea față de modul în care acesta își exercită mandatul”.

"Este un mandat câștigat pe baza unui angajament clar față de cetățeni, într-un context politic deja puternic radicalizat”, spun cei care acum îl acuză pe Nicușor Dan că s-a abătut de la promisiuni și a demonstrat "o decuplare profundă de la electoratul care l-a susținut”. Și mai spun că  "acest mandat este grav compromis”.

Scrisoarea este semnată de 25 de ”organizații și grupuri civice”: Federația Inițiativa Timișoara, Valea Jiului Society, Declic, Corupția Ucide, Agent Green, Reset, Codrii Iașilor, Grupul de Inițiativă Civică "În Stradă”, Asociația Civică Tineri Liberi din Timișoara, Societatea Timișoara, Freedom House România, #activAG Pitești, Asociația Împreună pentru A8, Activism Civic Craiova, Brașov Community, Rezistența Civică Galați, VeDem Just – Voci pentru Democrație și Justiție, Inițiativa România, Asociația Civica, Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, Centrul pentru Inovare Publică, Asociația Respiro Human Rights Research Centre, Miliția Spirituală, Bankwatch Romania și Asociația progresiștilor de la Dexonline.

La scrisoarea deschisă au fost atașate mai multe opinii exprimate de veșnicii combatanți pe frontul progresisto-sorosist: Tudor Chirilă, Radu Vancu, Emilia Șercan, Gabriela Păun, Cristi Danileț, Ondine Gherguț, Radu Hossu, Andreea Pora, Cristi Pantazi, Vladimir Tismăneanu și altți sarmaliști soroșiști.