Autocar cu 83 de persoane, cetățeni ucraineni, răsturnat la Hârșova. Intervin 7 ambulanțe. ACTUALIZARE / FOTO

Planul roșu de intervenție a fost activat la Constanța, după ce un autocar cu aproximativ 80 de pasageri la bord s-a răsturnat. Motivele pentru care șoferul a ajuns în șanț rămân neclare. ACTUALIZARE FOTO MAI JOS.
Accidentul teribil a avut loc la Hârșova, iar în aceste momente salvatorii încearcă să scoată victimele dintre fiare, transmite site-ul Știripesurse. Nu mai puțin de șapte ambulanțe SAJ și echipaje SMURD, plus alte echipaje specializate în descarcerare intervin la fața locului.
Ziua de Constanța transmite:
Un grav accident rutier a avut loc în această seară în zona Hanul Morii din apropiere de Hârșova, județul Constanța.
Potrivit ISU Dobrogea un autocar cu aproximativ 80 de persoane la bord s-a răsturnat.
Din primele informații cel puțin cinci persoane sunt blocate în autocar.
A fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Potrivit ISU Constanța, un autocar cu 82 de persoane (cetățeni
ucraineni) s-a răsturnat in afara partii carosabile pe DN2A între Popas
Miorița și Ghindaresti.
La fața locului se intervine cu două autospeciale de stingere cu apă și
spumă și SMURD B de la Stația Hârșova, o autospecială de stingere cu apă
și spumă de la Detașamentul Cernavoda, descarcerare si SMURD B,
Detașamentul Medgidia cu descarcerarea, Atospeciale pentru victime
multiple și SMURD.
Toate persoanele sunt conștiente și stabile. Din primele informații se pare că ar fi 3 persoane care ar avea nevoie de îngrijiri.
Potrivit SAJ Constanța, la locul accidentului sunt și 6-7 echipaje de la SAJ.
Din informații primite la acest moment, nu ar fi persoane încarcerate.
Toate cele 83 de persoane, pasageri ai autocarului, sunt in evaluare medicală la fața locului.
ACTUALIZARE FOTO DSU:

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Locale Prima pagină Știri
Locații: Hârșova
Subiecte: Accident rutier
Organizații: SMURD
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)