Scriitorul Mihai Gheorghiu, președintele Platformei civice ÎMPREUNĂ, și avocata Ana-Corina Săcrieru au fost invitații lui Cătălin Vasile, marți seară, la Prodocens Media, într-o emisiune cu tema „Creștinii, față în față cu politicile și ideologiile anticreștine”. Cei trei s-au aflat din nou în această formulă pentru prima dată după conferințele de presă din campania Referendumului despre Căsătorie. Invitații au pornit dezbaterea de la măsurile care au limitat drepturile cetățenești în perioada de criză a epidemiei de coronavirus, pentru a trece apoi la tema discursului anticreștin și a patologiilor socio-politice care îl alimentează.

Întrebată cum a traversat perioada stării de urgență la nivel personal, dar și ce concluzii a tras pe tema măsurilor restrictive din punct de vedere juridic, av. Ana-Corina Săcrieru a spus că drepturile cetățenești sunt garantate de Constituție și nu pot fi restrânse decât potrivit Constituției, printr-o lege organică dată de Parlament, nu prin acte ale Guvernului, respectând condiția dovedirii obiective a motivului pentru care se face restrângerea drepturilor și condiția proporționalității limitărilor față de scopul avut în vedere. 

„Eu cred că fiecare dintre noi, la nivel personal, a resimțit acest experiment teribil de punere într-o paradigmă cu totul și cu totul nouă, de resetare a vieții lui. Practic, ne-au fost închise toate modurile obișnuite de a trăi și am fost aruncați într-un cu totul alt mod de viață, pentru care nici unul dintre noi nu eram pregătiți. E adevărat că am reacționat exemplar la nivel de societate, bisericile au reacționat exemplar, chiar fiecare dintre noi, în ciuda denigrării permanente la care este supus poporul român, aceste două luni extrem de greu resimțite de fiecare dintre noi la nivel personal au fost trăite exemplar la nivel de societate. Obiectiv, la nivel de concluzie, asta ar trebui să punem în lumină: faptul că societatea românească a putut face față acestui test teribil, dar pe care îl luăm ca atare, de perioadă limitată și nu de experiment a la longue, de resetare a ființei umane; pentru că dacă asta este și nu a fost doar o stare de urgență, așa cum este ea definită în Drept, și în realitate este de fapt un experiment antropologic la care suntem toți supuși, atunci intrăm pe tărâmul încălcării unor drepturi foarte importante, iar decizia recentă a Curții Constituționale a României ridică un mare semn de întrebare pentru această ipoteză de discuție, respectiv că se poate orice face. Nu, Curtea Constituțională a spus foarte clar: atenție mare, nu se poate orice face, indiferent dacă e vorba de stare de urgență. Constituția e Constituție, drepturile nu pot fi restrânse decât potrivit Constituției și, oricum, doar proporțional cu scopul avut în vedere, așa încât acest experiment antropologic trebuie să se termine și să se limiteze la momentul terminării stării de urgență. Tot ce este peste este cu încălcarea crasă a Constituției. (...)

Nu cum văd eu lucrurile, ci cum le vede Constituția: limitarea unor drepturi nu se poate face decât în condițiile respectării articolului 53 din Constituția României, adică printr-o lege organică, și aici cuvântul-cheie este Parlamentul, care trebuie să dovedească: 1.-că există; 2.-că e responsabil; 3.-că reflectă voința poporului român, care l-a ales. Și o altă condiție esențială e ca măsura prin care se limitează un drept să fie proporțională cu scopul în vederea căruia se limitează acel drept. Iar aici iarăși se nasc două aspecte fundamentale: 1.-care-i dovada că se impune limitarea? ... Curtea Constituțională subliniază, atunci când declară neconstituțională OUG 34 din perioada de urgență, prin care s-au majorat amenzile prevăzute în ordonanța 1/1999. Curtea a declarat neconstituționalitatea în cascadă, a spus așa: în primul rând, este neconstituțional textul ab initio din ordonanța din 1999, cel care prevede în bloc sancționarea contravențională - deci art. 28 așa cum era el înainte să fie majorate amenzile - și spune că e neconstituțional pentru că nu poți să bagi în bloc, așa, o căruță de contravenții și să sancționezi toată populația pentru încălcarea unei adunări de contravenții fără să distingi. Nici organul care aplică sancțiunea, nici judecătorul, nimeni nu mai poate distinge, nimeni nu știe ce a fost acolo la momentul respectiv al faptei, ca să poți să ai o minimă garanție că sancționarea în bloc e posibilă sau nu. Deci, pe de-o parte, într-o primă fază, declară neconstituțional, cu acest argument, articolul 28 din ordonanța 1/1999 privin regimul stării de urgență, cu această argumentație foarte importantă; iar pe de altă parte, la punctul următor, pentru alte motive, declară neconstituțională ordonanța 34/2020 prin care se majorează cuantumul amenzilor, pentru alte motive decât cele pentru care a declarat neconstituțional articolul 28, iar, printre alte argumente, respectiv cel că nu se poate printr-o ordonanță limita un drept, nu se poate îngrădi o situație printr-o ordonanță, trebuie printr-o lege, pentru că așa prevede Constituția -articolul 115 aliniatul 6 din Constituție spune foarte clar: numai printr-o lege organică-. Și, oricum, trebuie să aibă la bază anumite dovezi, fundamente, acte, cercetări. Or, acest lucru nu a existat sau, cel puțin, nouă, în afara termenilor imperativ dictați, nu ni s-au adus la cunoștință. Deci ni se cere lipirea pe o anumită situație, doar declarată, în condițiile în care, chiar și la nivelul declarațiilor, în luna martie avem mai puțini morți decât în luna ianuarie, deci cu o lună înainte de a începe starea de urgență. Acuma, sper că nu vor muri oameni ca să se dovedească că se moare... Deci, există această rigoare a articolului 53 de a exista un scop bine dovedit (pentru limitarea drepturilot -n.r.) și, partea a doua, și mai importantă decât acesta, condiția de a verifica aspectul proporționalității: măsura în care îți este limitat dreptul ție, ca individ, să fie proporțională cu scopul urmărit, să nu cumva să fie excesivă. De ce a fost nevoie ca legiuitorul constituțional să impună această măsură? Pentru a nu se ajunge la abuzuri, la excesul de putere! Și aici este exclusiv rolul Parlamentului. Dacă parlamentarii noștri, atunci când au de votat peste câteva zile, joi, au în dezbatere proiectul de lege pe starea de ALERTĂ - pentru că era tot o ordonanță și, urmare a deciziei Curții Constituționale, au făcut un proiect de lege -, deci dacă nu analizează în ce măsură restricțiile care se impun respectă caracterul proporționalității cu scopul declarat și nu analizează în ce măsură există un raport științific cu adevărat obiectiv și neinteresat, imparțial, de dovedire a acelui scop, atunci parlamentarii noștri fac dovada că nu-și exercită coerent mandatul pe care l-au primit de la noi”, a declarat av. Ana-Corina Săcrieru.      

La rândul său, scriitorul Mihai Gheorghiu a subliniat că, nici chiar sub pretextul unei stări de urgență medicală, nu trebuie să ne pierdem liberatatea individuală și capacitatea de a fi subiecții propriei noastre vieți. El a atras atenția că, pentru prima dată după 1989, statul și-a permis intruziunea în viața privată și în exercitarea libertății religioase a cetățenilor. Potrivit acestuia, singurele unelte pe care le-a folosit statul au fost cele represive, dictatul și cenzura/îngrădirea, autoritățile nedovedind o deschidere către dialog și respect reciproc, în vederea găsirii unor soluții de compromis, în locul celor radicale.      

„Există simultan o patologie socială și o patologie politică a acestei crize. Aici lucrurile trebuie discutate și cred că acesta ar trebui să fie punctul central al încercării noastre de dezbatere: până unde poți să mergi, cât poți să mergi, cât poți să îngheți mecanismul social, mecanismul politic? De ce o instituție fundamentală precum Parlamentul României trebuie să se auto- anihileze? A pierdut Parlamentul României prin starea de urgență capacitatea de a cenzura acțiunile Guvernului? Nu. Dar vedem că Parlamentul României s-a auto-anihilat, s-a auto-izolat. Este una din formele fundamentale care, dacă sunt pierdute, pierdem cu toții: pierd și cei care sunt vulnerabili la boală, pierd și cei care nu vor fi niciodată vulnerabili la boală și care au înțeles să stea două luni acasă. Dar nu trebuie să pierdem liberatatea, nu trebuie să pierdem capacitatea de a fi subiecții propriei noastre vieți. 

Starea de urgență, de altfel, este aproape complet inadecvată pentru starea de urgență medicală. La noi este un haos legislativ. Starea de urgență medicală nu este aceeași cu starea de urgență militară la care se referă proiectul ordonanței din 1999. Vedem acum că legea stării de alertă ar fi fost mult mai potrivită legii stării de urgență medicală. Așa ar fi și fost în ordinea lucrurilor: să avem o stare de alertă și, dacă nu depășim vârfurile pandemiei, să intrăm într-o stare de urgență mult mai drastică. Toată această formă draconică impusă societății românești nu cred că a fost modalitatea cea mai potrivită.  

Lăsând la oparte chestiunea constituțională, vedem semnele unor patologii și a unor limbaje anti-religioase și anti-creștine care au fost foarte prezente: înainte de a fi decretată starea de urgență au existat deja sloganurile împotriva Bisericii, împotriva Împărtășirii, împotriva Bisericii care era văzută ca un focar de permanentă infecție. Toate aceste narațiuni ideologice au existat, mai puțin prezente decât în campania pentru Referendum, dar au fost foarte prezente și chiar violente. Libertatea religioasă, libertatea manifestării credinței este foarte importantă. Nu poți să treci nevoia umană de a fi în Biserică, de a participa la Liturghie, la slujbe, de a avea o relație liberă cu duhovnicul și cu ceilalți membri ai parohiei - desigur, în limitele unei predictibilități medicale- , nu poți să treci această chestiune la „spectacole/sport/jocuri”. Deci există o particularitate. Faptul că statul nu recunoaște necesitatea acestei prezențe, faptul că statul a început să nu recunoască importanța, să nu caute soluții într-un dialog coerent - dialog înseamnă că fiecare avem o opinie, înseamnă că ajungem la mijloc, la un compromis; dacă poziția este de Dictat până la sfârșit, nu mai e dialog și nici nu mai ajungem la compromis, rămânem numai în sfera Dictatului -... Și acum, când se vorbește despre relaxare, modul de a privi această necesitate umană vitală este extrem de problematic. 

Cred că vedem în această patologie socială și politică un derapaj periculos, continuu, care ne trimite către derapajul care a fost semnalat în campania pentru Referendum, și ne mai trimite la o anumită ordine a lucrurilor și o anume intervenție nefericită a statului care aparține epocii de dinainte de 1989. Acest dictat permanent, această cenzură permanentă... D-le, nu poți să-mi faci binele numai cu forța! Trebuie să ai argumente, trebuie să ai un dialog inteligent cu subiectul pe care vrei neapărat să-l salvezi. Noi, creștinii, ar trebui să fim mai neîncrezători, să avem această înțelepciune asupra a ceea ce vrea Cezarul sau Leviatanul statal cu noi și cu viețile noastre. Cred că aruncarea și lipirea de dictatul imperativelor trebuie să fie mai puțin prezentă. (...)

Această campanie de înspăimântare publică prin ceea ce s-a întâmplat la televiziuni mi se pare unul dintre exemplele patologiei sociale care însoțește această criză”, a declarat scriitorul Mihai Gheorghiu.

Emisiunea „Realitatea la zi: Creștinii, față în față cu politicile și ideologiile anticreștine” a fost transmisă online pe platforma Prodocens Media și pe social media. În mod surprinzător, fără a avea un conținut vătămător, transmisiunea în direct a fost cenzurată de Facebook după primele 20 de minute, pagina de socializare a Prodocens Media fiind, abuziv, suspendată pe o perioadă nedeterminată. Conținutul emisiunii este în continuare disponibil pe canalul Prodocens Media.