ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Potriveala” a făcut ca, în aceeași zi, ziua în care „Șefii la lume” au discutat la telefon și au decis PACEA reîmpărțind lumea, undeva într-o margine de imperiu, unul din cei mai docili și disciplinați vasali ai marelui și războinicului Licurici, dar și un zelos, necondiționat și activ susținător al războiului, a plecat prin demisie.

Desigur, poate fi o coincidență. Doar o coincidență! Dar și coincidență dacă e, e înalt simbolică.

Să le luăm pe rând.

12 Februarie este ziua în care SUA și aliații săi, „vestul colectiv”, au pierdut ultimul lor război al acestui secol. După rușinoasa înfrângere din războiul de 20 de ani din Afganistan (2001-2021) declanșat chiar la începutul secolului, SUA a încercat disperat să-și păstreze statutul de unică putere militară globală într-un joc la totul sau nimic pe tabla de șah a Ucrainei, încercând disperat să înfrângă printr-un proxy principalul său rival militar la nivel mondial.

Rezultatul a fost la fel de dezastruos: în doar 3 ani de data asta (2022-2025) SUA a pierdut definitiv hegemonia militară asupra lumii, reușind să-și exhibe în văzul întregii lumi puținătatea și calitatea îndoielnică a resurselor lor militare. De unde două mari consecințe

În data de 12 Februarie 2025, SUA S-A RECUNOSCUT ÎNVINSĂ ÎN RĂZBOIUL DIN UCRAINA, ARUNCÂND TOATĂ POVARA FINANCIARĂ A EȘECULUI PE UMERII EUROPEI, fapt care conduce la a doua concluzie:

De ieri, în mod oficial, LUMEA A DE DEVENIT MULTIPOLARĂ DIN PUNCT DE VEDERE MILITAR !

De unde încercarea afaceristului Trump de a salva și întări ultima și cea mai puternică armă de care mai dispune: DOLARUL! De altfel se spune că acesta a fost unul din subiectele de discuție dintre Trump și Putin, singurul subiect de real interes pentru Trump (să nu uităm că același Trump acum câteva săptămâni în urmă amenința toate țările BRICS că vor suferi consecințe teribile dacă vor continua politica dedolarizării). 

Și cum poate salva dolarul? Sporind circulația și atractivitatea dolarului, deci dând drumul la comerț cu toată lumea și în toată lumea, fără osebire de doctrină sau orientare, de apartenență sau credințe politice sau religioase. Trump vrea ca Dolarul să unească lumea dezbinată până ieri de arme… și astfel să-și păstreze și să reclădească poziția hegemonică a SUA nu pe arme și dominație militară, ci pe monedă și dominație economică. Rămâne de văzut dacă va reuși… dar cert e că eșecurile în războaiele primului sfert de secol au obligat colosul american să-și schimbe radical strategia: DIN 12.02.2025 SUA VA DEVENI PRINICPALUL PROMOTOR AL PĂCII ÎN LUME - PAX DOLARA!

În contextul ăsta, prioritățile SUA s-au schimbat radical. Dar și dușmanii! În noua paradigmă a planificatei PAX DOLARA, principalii adversari au devenit potențialii dușmani ai dolarului, dintre care cel dintâi, până mai ieri aliat, este… UE și al său EURO. 

Din 12.02.2025, „FRONTUL”, „TEATRUL DE RĂZBOI”, TOCMAI S-A MUTAT DIN UCRAINA… ÎN UE!!! dar nu va fi un front militar, ci unul economic! SUA va face tot ce-i stă în putință (și îi stau multe în putință!) să sfârtece Europa și s-o cumpere la bucată… DA! SUA VA „PRIVATIZA” EUROPA, la fel cum Europa a „privatizat” țările din est. Căci SUA are nevoie de o piață de desfacere ținută „captivă” ideologic (DA, căci dacă pentru americani va fi normal să facă afaceri cu oricine și oriunde, pentru colonia americană UE comerțul va fi limitat de bariere „ideologice”), produsele sale neputând concura ca preț, cantitate, ba chiar și calitate cu cele China, ce va deveni singurul adversar al SUA în noul RĂZBOI ECONOMIC GLOBAL CARE TOCMAI A FOST DECLANȘAT… tot în 12.02.2025.
 
În fine… mai sunt multe de spus, dar știu că răbdarea e pentru toți puțină. D-aia revin în marginea de imperiu în care TOT PE 12.02.2025 A PTECAT PERFECTA SLUGĂ LA DOI STĂPÂNI ȘI DISCRET „LORD AL RĂZBOIULUI DIN UCRAINA” DE PE DÂMBOVIȚA. Căci CATEGORIC DA, Iohannis a fost desenat să fie slugă europeană a americanilor (în ordinea asta: mai întâi slugă europeană și apoi slugă la „democrații”-progresiști americani), devenit în ultimii ani susținător activ și acerb al războiului din Ucraina. Or, de o asemenea slugă Trump nu mai avea nevoie… motiv pentru care SLUGA IOHANNIS A PLECAT ACASĂ… TOT PE 12.02.2025! Coincidență desigur.

Ce va urma? Dumnezeu știe! Dar la noi în colonie cei care zbierau „integritate teritorială și suveranitate a Ucrainei” nu mai sunt la modă (a se vedea și unii „suveraniști” de rit securisto-proeuropean!), ba chiar au intrat în dizgrația Marelui Suzeran. SUA tocmai a decis: va prefera ca vasal un „euro-sceptic” susținător necondiționat al păcii… ceea ce nu rezonează deloc cu planurile Bruxellezilor! Ceea ce implică o dilemă existențială pentru Sistemul din România (de unde și o iminentă scindarea sistemiștilor în două tabere : una pro-americană și una pro-bruxeleză): QUO VADIS, SISTEMULE?

Cu alte cuvinte, România  va deveni în lunile care urmează al doilea „teatru de război” (după Germania!) dintre SUA și UE în războiul care are ca miză distrugerea și supunerea necondiționată a UE de către americani și, implicit, slăbirea sau chiar distrugerea EURO - al doilea dușman al SUA după China.

Cert e că „RĂZBOIUL” ANTI-BRUXELLEZ A DEBUTAT CU O VICTORIE MICĂ, DE ETAPĂ - PLECAREA LUI KWI.

O concluzie? după atâtea concluzii? Concluzia concluziilor at fi că nouă, „tălpii țării”, nu ne va fi bine, căci noi vom suporta toate consecințele ale tuturor războaielor pierdute: și prețul pierdutului război din Ucraina, și prețul previzibilei înfrângeri a Bruxellului, și birurile pentru Mai Marele Nostru Suzeran - toate noi le vom plăti.

De aceea, pentru prostovanii care vor veni să dea cu pietre în mine pentru cele scrise mai sus le spun că această analiză/predicție este un avertisment și nu manifestarea unei satisfacții sau bucurii pentru ce va veni… nu este un „wishful thinking”, ci un îndemn spre stoicism întru întâmpinarea cinicelor vremuri pe care le vom trăi.

Cu îngăduința voastră voi mai reveni pe fiecare subiect în parte.