ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Avocata Elena Radu, de la Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept (CASD), o observatoare atentă a actelor de totalitarism ale puterilor statului, a semnalat joi faptul că Guvernul a aprobat prin hotărâre noi prevederi care îngrădesc drepturile cetățenilor sănătoși dar nevaccinați în condițiile specifice „scenariului roșu” (incidența de peste 6 cazuri la mia de locuitori), privilegiindu-i în schimb pe cei vaccinați și ducând la adâncirea segregării sociale pe criterii fără sens, atâta timp cât vaccinații transmit virusul și se îmbolnăvesc și mai și mor de Covid.
 
Aberația Hotărârii incalificabile nesocotește, pe lângă drepturile fundamentale ale omului și ale cetățeanului român, asigurate de Constituția României, până și statul de imunizat prin boală, care îl depășește pe cel de vaccinat. Citiți și vă cruciți!

„E oficial: Pot ieși afară din casă numai persoanele vaccinate (nu și ceilalți) la peste 6/1000 

Poate acum chiar înțelegeți ce ni se pregătește în Parlament.” - a scris Elena Radu, oferind Comunicatul Guvernului, pe care îl redăm integral mai jos:

Comunicat de presă ședință de Guvern

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, prin Hotărâre, noi măsuri necesare pentru prevenirea răspândirii și controlul infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2.

Principalele modificări stabilite prin acest act normativ sunt:

  • Introducerea unei noi excepții de la interdicția DEPLASĂRII ÎN AFARA LOCUINȚEI la nivelul localităților unde incidența cumulată la 14 zile depășește pragul de 6/1000 de locuitori, pentru persoanele vaccinate care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital ale Uniunii Europene privind COVID-19.

  • Creșterea vârstei până la care COPIII sunt exceptați de la obligația prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, necesar pentru participarea la activități unde accesul este permis sub această condiție, de la 6 ani la 12 ani.

  • Creșterea pragului incidenței cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura INTERZICEREA CIRCULAȚIEI persoanelor în afara locuinței, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, de la 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori.

  • Creșterea pragului incidenței cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura de limitare a programului de lucru cu publicul la intervalul orar 5:00-18:00, pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, de la 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori.

  • Delimitarea, la nivelul  centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, a zonelor de servire a preparatelor alimentare sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, astfel încât să poată fi realizat accesul controlat DOAR pentru persoane testate, vaccinate și trecute prin boală.

Citiți și ARMATA ROȘIE A LUI ARAFAT. Țării cât mai mulți soldați IGSU care să acționeze intern. Pentru cine? Și în SUA au fost făcute angajări în Garda Națională, ai cărei militari însoțesc caravana vaccinării. Canada și Australia construiesc lagăre de sănătate

Hotărârea aprobată astăzi intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deciziile adoptate astăzi de Guvern sunt fundamentate pe propunerile făcute de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, prin Hotărârea nr.73/23 septembrie 2021.”

Sursa: https://gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern

Citiți și „TERORIȘTII” anti-vaccin și anti-dictatură sanitară vor fi extirpați: LEGEA POLIȚIEI MILITARE, dezbătută ieri la MApN, permite Armatei să aresteze civili și să acționeze cu glonț pe țeavă "pentru controlul mulțimilor care nu respectă măsurile”