ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Unde au dispărut dezbaterea publică despre justețea măsurilor adoptate și proporționalitatea lor față de agresivitatea inamicului, dar și libertatea de gândire și exprimare, prea ușor înfierate de indefinibila etichetă culpabilizatoare „fake news”? De ce nu se (mai) pronunță veșnicii apologeți ai libertății, valorilor și statului de Drept? De unde frica asta inhibantă până la autocenzură? Mai avem dreptul să contestăm urgența stării de urgență ori severitatea exagerată a restricțiilor impuse, atenți la raporturile de cauzalitate, fără a fi puși la zid ca dușmani ai poporului și ai Adevărului? Sunt câteva întrebări legitime pe care și le pune avocatul Florentin Țuca, într-un articol publicat miercuri, 8 aprilie, pe portalul Lumea Justiției

„Starea de urgență pe care o trăiesc mi-a dat să trăiesc foarte multe stări. Una dintre ele este nedumerirea în fața modului în care oamenii consimt, de bună voie și de spaimă, să-și abandoneze drepturile.

Statistici recente confirmă, de exemplu, că peste 85% din populația Spaniei, Franței și Italiei aprobă restricțiile asociate stării de urgență sau de necesitate. Sunt cam surprins de asemenea covârșitoare majoritate a acelora care se cer închiși în casă și uită de mărețele vocații ale libertății și sacralității drepturilor fundamentale, mai ales în jurisdicții servite drept modele democratice atâta vreme. La limita limitelor, aș putea pricepe că oamenii (de la noi sau din alte locuri) acceptă să renunțe la libertatea de mișcare și de întrunire, la siguranța proprietății sau la beneficiul școlii câtă vreme ni se zice că suntem în plin război cu un inamic extrem de pervers și, pe bază de decret, suntem internați la hibernare. Ce nu pricep însă sunt, printre multe altele, capitularea pe două fronturi vitale pentru orice regim care, în ciuda stării de criză, continuă să se auto-definească drept „democratic”: lipsa unor autentice dezbateri, serioase și publice, mai ales la nivel academic și guvernamental, despre justețea măsurilor adoptate și proporționalitatea lor față de agresivitatea inamicului și, pe de altă parte, felul în care-i trimis (ori se auto-exilează) în carantină dreptul la liberă gândire și la liberă expresie, cel mai adesea sub pretextul că trebuie apărat de covidul „fake news”.

1. Va amintiți, desigur, de celebre sloganuri ale Pieței Golanilor din '90, „Libertate te iubim / Ori învingem, ori murim” sau, și mai dramatic, „Vom muri și vom fi liberi”. Ce vremuri, câte speranțe, câtă candoare... Erau timpurile în care și moartea, și libertatea erau încă abstracțiuni și, ca idei, se jucau în lozinci de rime împerecheate sau sentințe mândre de paradoxul lor vivace, figuri literare ludice care voiau să zică, de fapt, că libertatea e absolută, iar moartea nu există. Piața Golanilor e astăzi pustie, iar golanii au ajuns oameni serioși, la și, mai ales, în casele lor. Azi le e frică de moarte sau, mai rău, le e frică de aceia care pretind că-i apără de moarte ori, și mai grav, le e frică să-și omoare confortul de moment, prejudecățile și conformismele. Nu îndemn la răzmerită, dar mă întreb cum de oare noi, golanii, nu ne mai facem astăzi auziți (măcar la telefon sau în balcon) în rime similare: mai bine haimana decât distanțat, mai bine mort decât izolat? Unde e dezbaterea, unde-s argumentele și contra-argumentele despre Minciuna ori Adevărul care ne-au blocat în casă? De ce atât de puține voci care se întreabă despre logica întregii operațiuni de camuflaj? Unde-s discuțiile profunde și serioase din centrul cetății ori măcar din mass-media „oficială” despre plusurile și minusurile acestei strategii de otrăvire a fântânilor și pustiire a holdelor de grâne? În condițiile unei tot mai vizibile devalorizări culturale a dezbaterii și judecății, unde-s acei mulți cărturari și eseiști care adnotau atunci acele sloganuri cu entuziasm hermeneutic și adicție de libertate și scriau ulterior texte după texte, toate musai filosofice, despre măreția libertății, miza curajului și noblețea dizidenței, care înfierau totalitarismul și „ciuma roșie” și care țineau prelegeri și seminarii despre „valorile” „statului de drept”? De ce nu ies ei azi în agora - fie ea virtuală - sa provoace dezbateri despre cât de periculos e dușmanul și cât de gravă este pierderea de libertate? Să fie tăcerea asta, aproape generalizată, expresia fricii de libertatea de expresie, expresia autocenzurii?

2. De unde frica asta? Probabil din experiențele premergătoare coronei (before corona-BC, expresia lui Brendan O'Neill) când, înainte de-a fi transferați la urgență, am fost internați la secțiile de „globalism”, „excepționalism”, „environmentalism” sau „fraternitate și unitate europeană”?... Sau când, diagnosticați ca „vulnerabili”, am trecut prin saloanele de „corectitudine politică”, de „spații sigure”, de „diversitate”, de „incluziune” și de mândre parade?... Ori cumva când, la boli interne, am zăcut și am fost tratați la „anticorupție”? Erau, nu-i așa?, secțiile, saloanele și aripile pavilionului în care totul se prezenta foarte curat și septic, democrația-„democrație”, libertățile-„libertăți”, sensibilitățile-ocrotite, diferențele-cauterizate, genurile-unul și (același) unul, sexualitatea-sterilizată, patriotismul-anesteziat, prezumția de nevinovăție-castrată. Adică secțiile, saloanele și aripile în care limbajul și libertatea de-a vorbi ce gândești au fost, și ele, siliconate și supuse unei intensive terapii de acomodare cât mai corectă la religia post-post-modernismului: ssst-weapons of mass destruction-WMD!, ssst-war on terror!, ssst-toleranță!, ssst-multiculturalism!, ssst-anti-fobie!, ssst-anti-naționalism!, ssst-anticorupție! Sssssssst!

Odată aduși la urgență însă, mă așteptam ca, drept compensație pentru paralizia de ambe drepturi și ambe libertăți, măcar dezlegare la limbă să ni se acorde”, scrie avocatul Florentin Țuca.

„Cât despre dreptul de a contesta urgența stării de urgență ori severitatea exagerata a restricțiilor impuse, el ar putea fi -fără temei, evident- asociat riscului stigmei purtătoare de virus, virusul știrii false, „fake news”.

3. Cam așa ne explică și decretele generatoare ale urgenței și cazuistica ulterioară, de la noi și de-aiurea.

Întâi, decretul „nostru”. Conform articolului 54 din anexa sa, în scopul informării „în mod corect și obiectiv” a populației, Ministerul Național al Adevărului, organizat sub formă de acronim, poate, prin „decizie motivată”, să „întrerupă imediat”, prin „eliminarea la sursă” a unui „conținut” care „promovează știri false” „cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire”. Iar, conform art. 54, „în situația în care eliminarea la sursă a conținutului (...) nu este fezabilă, furnizorii de rețele de comunicații electronice destinate publicului sunt obligați ca, la decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANARC), să blocheze imediat accesul la respectivul conținut și să informeze utilizatorii”. Textul nu ne oferă nici definiția „știrilor false”, nici criteriile care merită evaluate în calificarea lor, nici indicii despre autoritatea competentă să radiografieze informația, nici rațiunea sancțiunii. În ciuda acestor neclarități, conform unor știri apărute în media, textele menționate au fost puse în aplicare și, ca rezultat, ANARC a decis eliminarea unor informații din spațiul virtual.

În mod similar stau lucrurile și în alte jurisdicții. Dacă e să dăm crezare unor informații apărute în presa pretins „serioasă”, reglementări restrictive asemănătoare au fost adoptate și de vecinii noștri. În Ungaria și Bulgaria, de exemplu, răspândirea de "fake news" în legătură cu „pandemia” poate fi sancționată cu închisoare până la cinci ani.

De altfel, încă din 2019 am fost avertizați că, în momentul apariției viitoarei pandemii (covidul de azi, de exemplu), omenirea va avea de luptat pe două fronturi: primul este boala însăși, iar al doilea sunt „știrile false” despre evoluția ei și potențialele remedii, așa numita „infodemie”. De unde și rapida aliniere a legislațiilor planetei, din Italia și Anglia până în Singapore, Thailanda, Nigeria, precum și Vietnam sau Africa de Sud.

Nu cred că-i cazul să intru în detalii de drept comparat, dar temerea mea este că infodemia de care vorbea în februarie înaltul oficial al Organizației Mondiale a Sănătății va fi viitorul pretext pentru botnița aplicată liberei expresii: din cauza de "fake news", NO news! Sau, mai degrabă, only OUR news!

Temerea asta este asociată unui disconfort real la auzul acestei sintagme, fake news”, explică avocatul Florentin Țuca, bazându-se pe 6 argumente pe care le dezvoltă separat.

Pledoaria acestuia poate fi lecturată integral pe portalul Lumea Justiției