Av. Gheorghe Piperea, despre cerealele cu pesticide din Ucraina care ajung la noi: Acolo nu există interdicția de a cultiva și a recolta plante modificate genetic. În România acest lucru este interzis

Avocatul Gheorghe Piperea a comentat situația fermierilor care au ajuns în pragul falimentului din cauza cerealelor fără taxe care au venit din Ucraina, dar și a creditelor pe care le-au făcut pentru a salva de la lichidare și demolare fabrica de zahar de la Luduș, transmite Bugetul.
„Da, două chestiuni, într-adevăr, care par complet diferite, dar care sunt legate prin această amenințare cu sărăcia, dar și prin niște elemente suplimentare. Din câte înțeleg, unul dintre cumpărători este și importator de zahăr din Ucraina.
În legătură cu Ucraina, pe vremuri, adică în urmă cu un an de zile dacă o țară ca Ucraina, care nu este membru al Uniunii Europene, ar fi invadat piața agricolă europeană cu câte un milion de tone pe fiecare tip de cereală în parte, pe fiecare țară în parte cu aceste prețuri, atunci atât Comisia Europeană, cât și Consiliul Concurenței ar fi considerat că este o practică de dumping, așa se numește și ar fi sancționat inclusiv cu interzicerea acestui tip de import.
A treia chestiune în legătură cu povestea asta cu cerealele este clar însă că Ucraina nu este supusă ca noi, reglementărilor europene în privința cantității de pesticide și chiar erbicide cancerigene, ca la Monsanto, spre exemplu, și mai mult decât atât și mult mai grav decât atât, nu există pentru Ucraina interdicția de a cultiva și a recolta plante modificate genetic.
În România acest lucru este interzis pentru că interzice un regulament european.
Dar dacă scrie pe ea că vine made in Ukraine nu se mai face nicio verificare”, a spus avocatul Gheorghe Piperea la Antena 3.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Ce caută Americanul în Ucraina?

ActiveNews riscă să-și suspende apariția. Secretele și nevoile noastre. APEL CĂTRE CITITORI

ADEVĂRUL despre ATENTATUL TERORIST MAGHIAR de la SFÂNTU GHEORGHE. Video în premieră: MARTORUL-SURPRIZĂ. O delegație a Uniunii Scriitorilor condusă de Radu Theodoru și D.R. Popescu, ȚINTA teroriștilor unguri. EXCLUSIV

Avocatul vaccinat al lui Arafat a decedat. Călin Alin Apati a murit în floarea vârstei de o boală rară și gravă, după ce a intrat în comă la Spitalul Fundeni din București

Operațiunea Olivia

Manifestul lui Trump: “Cea mai mare Amenințare pentru civilizația occidentală NU este Rusia, ci NOI înșine” (VIDEO)
Recomandările noastre

ActiveNews riscă să-și suspende apariția. Secretele și nevoile noastre. APEL CĂTRE CITITORI

Horia Roman Patapievici omagiat de Vasile Bănescu la aniversarea 69. Biografia secretă a familiei Patapievici: De la NKVD, KGB și BNR la GDS, SOROS și ICR - DOCUMENTE

ȚINTA ESTE HRISTOS! Să țineți minte lucrul acesta! Dr. Oana Mihaela Secară a exprimat sinteza atacului pandemic mondial. Conferințele Medicilor pentru Libertate: Dictatura medicală vs studiile validate academic - VIDEO și PDF

Manifestul lui Trump: “Cea mai mare Amenințare pentru civilizația occidentală NU este Rusia, ci NOI înșine” (VIDEO)
Secțiuni: Agricultură Dezvăluiri Economie Opinii Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Gheorghe Piperea
Organizații: Guvernul României Guvernul Ucrainei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)