Av. Ingrid Mocanu, la Florentin Țuca: Voința poporului a fost înfrântă. Aceasta e realitatea ”democrației” noastre astăzi - VIDEO
Foarte cunoscut avocat, doctor în Drept Constituțional, Ingrid Mocanu este un admirabil profesionist, un jurist care se remarcă, între altele, și prin curajul și demnitatea cu care își exercită profesia, dar și prin generozitatea cu care se dedică unor cauze ce țin de binele cetății. Am întrebat-o pe Ingrid ce anume o motivează să se implice în astfel de cazuri. Și ce notă oferă ea, din poziția de doctor în Drept Constituțional, statului de drept din România.
Am vorbit pe larg și despre hibele deciziei Curții Constituționale de a anula rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din România, de a amâna aceste alegeri și de a prelungi mandatul președintelui României, precedente pe care Ingrid Mocanu le consideră a fi foarte periculoase pentru sănătatea sistemului democratic din România de azi și de mâine.
În fine, am vorbit și despre justiția penală represivă din România deceniului trecut, despre faimosul dosar în care Ingrid Mocanu a fost acuzată penal, ulterior achitată, și despre modul în care îi privește ea pe cei care i-au pricinuit atât de multă suferință.
Sumarul dialogului nostru este mai jos.
***
SUMAR
00:00 Introducere
04:13 Harta dialogului nostru
06:59 Ce trebuie să știi despre Ingrid Mocanu
10:01 Despre faimosul dosar în care Ingrid Mocanu a fost acuzată penal, ulterior achitată. Și despre justiția penală represivă din deceniul trecut
23:56 Cum îi privește Ingrid pe cei care i-au creat atât de multă suferință
28:16 De unde și-a alimentat dârzenia și curajul necesare pentru a lupta împotriva acelui sistem
31:19 Care sunt motivele pentru care Ingrid Mocanu se implică în cauze ce țin de binele cetății
39:18 Care sunt cele mai mari hibe ale deciziei Curții Constituționale de a anula rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din România și de a amâna aceste alegeri
55:20 „În momentul de față, nu mai vorbim de un stat de drept în România”
58:01 „Am făcut-o în România, o s-o facem și-n Germania, dacă va fi cazul.” Cum poate fi folosit precedentul creat în România și în alte state europene
1:04:18 Ce notă avea statul nostru de drept acum 30 de ani, ce notă are statul nostru de drept astăzi?
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
S-AU TREZIT OAMENII! Ce fac ”stăpânii lumii” când oamenii devin conștienți. Aflați AICI: 1 MINUT DE ADEVĂR - VIDEO
Furtuna Trump la Davos: Discurs Anti-Globalism în fieful WEF: Europa este de nerecunoscut din cauza imigrației. Energia verde, cea mai mare escrocherie a lumii. China vinde eoliene pentru proști. Ce a pățit Macron la ochi? Benzina în SUA: 2 lei litrul!
Ecuația Trump – Iran: De ce a eșuat Operațiunea Fulger
Gușă: Rețeaua securisto-masonico-homosexualistă devoalată de Cristian Rizea. Și totuși, de ce nimeni nu contestă?! - VIDEO
ÎNCEPE DIN NOU - The Times: Banca Angliei trebuie să se pregătească de o criză financiară provocată de Extratereștri
Analiștii avertizează: Cel mai mare colaps al forței de muncă din istorie cauzat de Inteligența Artificială – Situația din România și cele mai amenințate locuri de muncă. Roboți umanoizi la evenimentul CES 2026 - VIDEO
Recomandările noastre
Un colonel SRI prezintă la ActiveNews Adevărul despre Anularea Alegerilor și interzicerea lui Călin Georgescu - AUR a transmis Administrației SUA Raportul despre Lovitura de Stat din România. Noi dezbatem documentele - VIDEO EXCLUSIV
TRUMP surpă Noua Ordine Mondială - UE&ONU&OMS, venezueleanca ”prigonită” de SUA vine la Casa Albă iar ”suveraniștii de podcast” plâng de mila inuiților. Apropo, de unde vin inuiții? Povestea cu TORTUL: a cui Transilvanie e Groenlanda?
Zoe Dantes: Europa a devenit continentul care cere scuze istoriei. Uniune, fată, te-ai declarat profund îngrijorată de discursul lui Trump?
Previziunile lui Călin Georgescu - singurul geopolitician român care a spus încă din 2024 ce va face Trump cu Groenlanda. ”Apa va fi mai prețioasă decât petrolul” - WEF declară 2026 Anul Apei. ”Benzina, 1 leu” - Trump a făcut-o 2 lei litrul - VIDEO
Persoane: Florentin Țuca Ingrid Mocanu
Locații: România
Subiecte: anularea alegerilor Justiția în România
Organizații: Țuca Zbârcea & Asociații
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)