Av. Marina-Ioana Alexandru: Vaccinul este este creat incorect, incomplet, ne-etic și ne-moral și în condiții de părtinire vădită față de Industria Pharma. Peste 60.000 de români au semnat PETIȚIA ONLINE
Avocatul Marina-Ioana Alexandru a formulat o petiție pentru a stopa vaccinarea obligatorie ce se dorește a fi adoptată în România. Petiția a strâns până acum 61.907 semnături, iar target-ul este de 75.000 de mii. Vă prezentăm petiția intitulată „Stop Obligativității Vaccinării”:
„Referitor la proiectul de lege ce se dorește a fi adoptat cu privire la "vaccinarea persoanelor din Romania” învederăm următoarea situație de fapt și de drept ce este imperios necesar a fi reglementată și definita clar:
1. Vaccinarea așa cum este definita în proiectul de lege, "este un act medical de administrare a unui vaccin”;
2. Trebuie sa se facă o distincție conceptuală clară între VACCINARE ca act medical profilactic (adică preventiv) al cărui scop este de a apăra organismul de boli sau de a preîntâmpina o anumita boala deja existentă și OBLIGATIVITATE și CONSIMȚĂMÂNT PREZUMAT, noțiuni/concepte, care nu au cum să fie implementate cu privire la ființa umană atunci când vorbim de efectuarea unui act medical asupra acesteia;
3. Ființa umană este o ființă vie care posedă voință liberă, rațiune și simțire și care are dreptul inviolabil și imuabil de a dispune de ea însăși – principiu fundamental care este statuat inclusiv prin texte de lege, ceea ce determină imposibilitatea supunerii ființei umane la un act medical împotriva propriei voințe, dat fiind faptul ca ființa umana este unică, cu particularități proprii și specifice individual, sub toate aspectele – biologic, psihologic și emoțional-afectiv (a se vedea: Convenția de la OVIEDO la care România a aderat și pe care a ratificat-o în Parlament, Constituția României privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului, Legea Pacientului, Reglementările privind malpraxixul medical);
4. Pentru a fi parte în aplicarea unui act medical asupra sa, ființa umană trebuie sa fie implicată direct în procesul de luare a deciziei cu privire la actul medical pe care ar urma să-l accepte pentru a-i fi aplicat, iar pentru aceasta are nevoie să fie informată corect, complet, etic și moral, în condiții de neutralitate și imparțialitate, astfel încât consimțământul să reprezinte acordul de voință liber exprimat și neviciat prin niciuna dintre formele viciului de consimțământ, respectiv eroarea, violența, dolul (viclenia) și leziunea;
5. In ceea ce privește textul și reglementările cuprinse în proiectul de lege mai sus menționat, s-a identificat un abuz de drept nerezonabil, contrar bunei-credințe, eticii, moralității și legilor privind drepturile omului, aducând-se grave vătămări și pagube ființei umane prin:
– Obligarea la actul medical al vaccinării în condițiile în care vaccinul este un medicament imunologic care prezinta riscuri și efecte/reacții adverse ca orice medicament, acestea fiind în legătura directa și intrinseca cu persoana căreia i se administrează;
– Prezumarea consimțământului în condițiile în care informarea cu privire la
a) actul medical la care urmează sa fie supusă persoana;
b) la substanța vaccinală ce urmează a-i fi introdusă în corp;
c) la efectele și reacțiile adverse postvaccinale ce pot aduce prejudicii și vătămări de orice natură și intensitate persoanei beneficiare.
este făcută incorect, incomplet, ne-etic și ne-moral și în condiții de părtinire vădită față de Industria Pharma, respectiv față de producătorii și distribuitorii de medicamente, transformând-se astfel actul medical într-un act de comerț ce produce grave consecințe vieții însăși.
In acest context, datorita lipsei de informare, așa cum am învederat mai sus, și a sancțiunilor ce se vor a fi impuse populației din România ca urmare a neacceptării actului medical al vaccinării, consimțământul ar urma sa fie considerat "prezumat” în condiții de viciu absolut, statul, prin inițiatorii și autorii acestui proiect de lege, făcând uz cumulativ de toate formele viciului de consimțământ.
– Sancțiunile excesiv de grave si dure, ce se vor a fi luate împotriva acelor persoane presupuse ca ar urma să refuze actul medical al vaccinării, nu își justifică necesitatea. Mai mult decât atât, prin luarea unor asemenea măsuri, pe de o parte cât și prin smulgerea consimțământului persoanelor făcând-se uz cumulativ de toate formele viciului de consimțământ, se încalcă în mod flagrant drepturile și libertățile fundamentale ale ființei umane în toate planurile existenței sale.
În concluzie, pentru motivele învederate, în reglementările proiectului de lege privind vaccinarea, este exclus să apară OBLIGAREA persoanelor la actul medical al vaccinării și PREZUMAREA CONSIMȚĂMÂNTULUI persoanelor cu privire la efectuarea acestui act medical prin acceptul introducerii în propriul corp a medicamentului substanță vaccinală”.
Formulare Avocat,
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
Homo Blănosus: Marea Resetare se transformă în Desen Animat
Recomandările noastre
Secțiuni: Prima pagină Știri
Persoane: Marina-Ioana Alexandra
Locații: București
Subiecte: dreptul de petiționare
Organizații: Camera Deputaţilor Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (11)