Av. Toni Neacșu: În România nu se poate institui, nici macar pentru caz de razboi, indeplinirea serviciului militar obligatoriu pentru persoanele peste 35 de ani

In România nu se poate institui, nici macar pentru caz de razboi, indeplinirea serviciului militar obligatoriu pentru persoanele peste 35 de ani.
Art. 55 din Constitutie stabileste foarte clar ca pot fi obligati la efectuarea serviciul militar, in indeplinirea indatoririi de aparare a tarii, doar cetatenii cu varsta intre 20 si 35 de ani.
Civilii care au depasit aceasta varsta nu pot fi incorporati obligatoriu nici macar in timp de mobilizare sau razboi.
Singura posibilitate este modificarea chiar a Constitutiei Romaniei.
Proiectul de lege numit impropriu al starii de criza, care de fapt modifica toata legislatia privind armata si pregatirea populatiei pentru razboi, nu va trece niciodata in forma actuala, cetatenii peste 35 de ani neavand indatoriri militare sub forma incorporarii.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

AL PATRULEA DECES SUBIT LA SPITALUL SF. SPIRIDON DIN IASI. După trei medici a picat și un brancardier

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul
Recomandările noastre

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNEA-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO

Casa Albă face dreptate ActiveNews și tuturor ”conspiraționiștilor”: pulverizează OMS, originea așa-zisului virus COVID, măștile, distanțarea socială, tratamentele impuse cu forța, carantina criminală și CENZURA MONDIALĂ, pe PAGINĂ OFICIALĂ WHITEHOUSE.GOV

O Interpelare și o Declarație politică pentru ActiveNews și Adevărul despre Trădarea MAE de pe Bâstroe în Senatul României

CNA nu a văzut INCITAREA LA CRIMĂ a candidatului PNL-UDMR-PSD Crin Antonescu de pe toate ecranele patriei iar BEC cenzurează un clip contra introducerii homosexualismului la grădiniță. ȚARA LUI FUNDU'N SUS. CÂT ÎI MAI LĂSĂM?
Secțiuni: Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Toni Neacșu Vasile Dîncu
Locații: România
Subiecte: Proiect de lege Război Ucraina Stare de urgență
Organizații: Ministerul Apărării Naționale
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)