Avem o nouă mănăstire - a lui Mihai Viteazul! - VIDEO
Mănăstirea Mihai Vodă din inima Capitalei, ctitorie a voievodului Mihai Viteazul, a fost reactivată, la împlinirea a 425 de ani de la trecerea la Domnul a domnitorului.

Capitala s-a îmbogățit cu un nou așezământ monahal, prin reactivarea Mănăstirii Mihai Vodă. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și Arhim. Nectarie Șofelea, Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, au instalat sâmbătă Stareța mănăstirii, potrivit Basilica.
Monahia Cipriana Tănase provine din obștea de la Râmeț, unde a fost ucenica Stavroforei Ierusalima Ghibu, de curând mutată la cele veșnice. Duhovnicul noii mănăstiri bucureștene, Ieroschimonahul Iosif Cismaș, vine tot din zona Transilvaniei, slujind mai înainte la Schitul Almaș, apoi la Mănăstirea Arad-Gai, județul Arad.
Părintele Exarh Nectarie Șofelea a citit decizia de instalare a Stareței, iar Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul i-a înmânat toiagul de Stareță și a rostit un scurt cuvânt despre istoria mănăstirii și despre filiația duhovnicească a noii obști.
Să ne rugăm pentru noua obște
„Trebuie să ne rugăm din toată inima – preoții la Altar, ceilalți la rugăciunea lor particulară – pentru ca Părintele Iosif, Maica Cipriana și Maica Agripina să primească ajutor, inspirație, mângâiere și răbdare multă”, a spus Părintele episcop vicar.
„Și, dacă ar fi să-l cităm pe Cuviosul Cleopa de la Sihăstria, ar trebui să repetăm minute în șir cuvântul răbdare, pe care el îl considera virtutea de căpătâi a monahului.”
„Să ne rugăm cu toată inima, fiecare după măsura lui și după dragostea lui, pentru această obște care pășește acum pe un drum al tradiției care a fost vremelnic întrerupt”, a continuat Preasfinția Sa.
„Și să le spunem celor de aici, Părintelui și celor două maici, să nu se teamă turma cea mică, având privirea îndreptată către Păstorul și Mângâietorul, către Cel Care va găsi întotdeauna, dincolo de valuri, de încercări sau de vreme senină, drumul pe care aceștia trebuie să meargă.”

Bucureștenii caută oazele duhovnicești din oraș
Stareța Cipriana Tănase a evocat istoricul mănăstirii, ctitorită de Mihai Viteazul după ce Sfântul Ierarh Nicolae l-a salvat de la moarte, amintind și de salvarea Bisericii prin translație de către ing. Eugen Iordăchescu, în perioada când Nicolae Ceaușescu sistematiza centrul civic al Capitalei.
Maica Stareță a mai vorbit despre Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Îndrumătoarea” din patrimoniul mănăstirii, pictată în Sfântul Munte, precizând că pe verso, Icoana are pictat un paraman monahal.
„De câteva zile de când sunt aici, am remarcat că oamenii, înainte de a pleca la serviciu, trec pe aici, se închină, participă la Sfânta Liturghie, se împărtășesc. Ies de la serviciu după program, vin aici la fel, fac același lucru. Sunt doritori, sunt iubitori de Hristos, au evlavie specială față de această Icoană”, a spus Monahia Cipriana Tănase.
Stareța a subliniat că, deși Bucureștiul este un oraș plin de larmă, putem să ne găsim pacea dacă ne amintim că suntem înconjurați de Sfinți.
O împărtășire a liniștii dobândite în pustie
„Atât eu, cât și maicile am trăit în pustie la propriu și fiecare dintre noi are conștiința că Dumnezeu ne-a scos de acolo, Dumnezeu ne-a luat și ne-a adus aici și Dumnezeu ne dă putere ca să nu simțim că am schimbat legătura noastră cu El”, a declarat duhovnicul mănăstirii, Ieroschimonahul Iosif Cismaș, pentru Trinitas TV.
„Și nădăjduiesc și cer rugăciunile Maicii Domnului, ale Sfântului Nicolae, ca venirea noastră aici să fie o împărtășire a liniștii pe care am dobândit-o în zeci de ani cu greu, și care cumva poate că este un dar dumnezeiesc nemeritat și pe care din toată inima dorim să îl împărtășim celor care, din zarva unui oraș, în adâncurile lor, caută pacea și pe Dătătorul păcii.”
Mănăstirea Mihai Vodă se află pe Str. Sapienței nr. 4, în spatele unor blocuri care dau spre Splaiul Independenței. Cea mai apropiată stație de metrou este Izvor.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ucrainenii au vrut să arunce în aer tot Portul Constanța cu o jumătate din oraș cu tot. Ziarist veteran: Iată de ce și cum
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Audiere bombă în Senatul SUA: Senatorul Ron Johnson și dr. Aseem Malhotra dezvăluie legătura dintre vaccinurile COVID și CANCER - S-au descoperit peste 8 milioane de pagini ascunse de CDC: ”Au știut de miocardită și au ascuns-o!”
Florin Iordănoaia, fost ofițer de Marină Militară și profesor de navigație, acuză: Drona nu putea ajunge acolo unde a explodat fără să fie dirijată! Apropo de ”radarele noastre nu pot să vadă obiecte atît de mici”: Ce vorbești, domnule? Cine te-a mințit?
Gen. brg. (r.) SRI Aurel Rogojan: Așa-zisa derivă a dronelor navale din Portul Constanța este expresia disperării Ucrainei. A fost un act de agresiune militară disimulat împotriva României. Granița NATO și UE, perforată
Experta care a dezvăluit farsa vaccinurilor Covid și minciuna Pfizer - sinucidere și boală misterioasă. Christine Cotton a lăsat un mesaj de adio în care avertizează că serul Pfizer administrat oamenilor NU A FOST NICIODATĂ cel testat în studiile clinice
Recomandările noastre
Eugen Sechila și Pledoaria sa pentru Sfânta Cruce - Exclusiv ActiveNews: Lupta unui patriot pentru Adevăr și Frumos - Mărturisire și Fotografii
Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO
CULMEA DEZINFORMĂRII: De frica ActiveNews ONG-ul ”anti-dezinformare” de la Cotroceni A MODIFICAT prezentarea ORIGINALĂ eliminând site-ul nostru, politicienii AUR și personalitățile puse la zid - FOTO-CAPTURI. Opinia unui membru CNA: NOI LISTE NEGRE
Nicușor Dan și ”România Imundă”: semnalizează dreapta cu SUA și face stânga cu UE. Face ce face și tot la FRANȚA se întoarce (INFO)
Secțiuni: Biserica Prima pagină Știri
Persoane: Mihai Viteazul PS Timotei Prahoveanul
Locații: București
Organizații: Mănăstirea Mihai Vodă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)