ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Avioane și tancuri israeliene au lovit joi mai multe ținte din Fâșia Gaza; nu s-au semnalat victime, transmite dpa, citată de Agerpres.

Atacul - al doilea în ultimele 24 de ore - e o replică dată lansării unor baloane incendiare din Gaza focurilor de armă trase din teritoriul palestinian spre un post militar de observație, a comunicat armata israeliană. Loviturile inițiate de aceasta au țintit posturi de observație ale mișcării Hamas, care guvernează enclava palestiniană de pe coasta Mării Mediterane.

Surse palestiniene din domeniul securității afirmă că au avut loc 8 lovituri aeriene israeliene asupra părții de est a orașului Rafah din sudul Fâșiei Gaza.

Israelul atacase obiective din Gaza și joi dimineața, la primele ore. Miercuri, armata israeliană informase că va desfășura efective suplimentare la frontierele cu Cisiordania și Gaza, pe baza unor evaluări proprii.

Liderii palestinieni au respins planul de pace pentru Orientul Mijlociu propus marți de președintele Statelor Unite, Donald Trump, care se pronunțase în favoarea creării statului palestinian, cu condiția recunoașterii teritoriului actual al Israelului, precum și a Ierusalimului drept capitală a statului evreu. Sute de manifestanți au ieșit pe străzi, în Gaza, pentru a se exprima împotriva planului americano-israelian, considerat dezavantajos pentru partea palestiniană.