ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit.


Mai multe voci din breasla avocaților se solidarizează cu avocatul Robert Roșu, care a fost condamnat la închisoare de judecătorii ÎCCJ, după ce fusese achitat la judecarea pe fond, pentru faptul că și-a apărat clienții din dosarul „Ferma Băneasa” cu prea mult profesionalism - „a susținut pledoarii excesiv de convingătoare”, îl acuză DNA - și a pledat pentru implementarea unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, dar pe care procurorii DNA le considerau „abuzive” și „nelegale”. Pentru că DNA a obținut la ÎCCJ ceea ce nu obținuse la instanța de fond, adică încarcerarea unui avocat pentru că și-a făcut meseria de avocat, într-o cauză neconvenabilă anumitor cercuri de putere, colegii de breaslă ai lui Robert Roșu se solidarizează cu profesionistul prigonit pe nedrept în țara referendumurilor „pe justiție”.

Astfel, atât avocații acestuia, cât și avocații Baroului Prahova, au transmis mesaje de protest la adresa abuzurilor din justiție și pentru respectarea statutului de avocat în România. Toți avocații din Prahova vor purta banderole roșii în exercitarea profesiei lor în instanțe, parchete, unități de poliție și analizează posibilitatea adoptării și a altor forme de protest, respectiv, cel mai probabil, Greva Avocaților. Iar aceasta, la o zi după ce sute de avocați din Baroul București au manifestat la Curtea de Apel București împotriva deciziei controversate a ÎCCJ. Voci din spațiul public au cerut chiar o grevă generală a avocaților până ce ÎCCJ va da înapoi, însă această măsură radicală nu pare a fi, deocamdată, pusă pe tapet, pentru că ar putea să paralizeze desfășurarea actului de justiție în întreaga țară. 

Apărătorii avocatului Robert Roșu, condamnat la 5 ani de închisoare de judecătorii ÎCCJ Ionuț Matei, Florentina Dragomir și Alina Ioana Ilie, după ce la fond a fost achitat, își exprimă convingerea că soluția de condamnare a clientului lor „este o cumplită nedreptate”. Într-o luare de poziție comunicată paginii web Lumea Justiției, avocat conf. univ. dr. Bogdan Micu și avocat conf. univ. dr. Andrei Zarafiu, cei care l-au reprezentat pe Robert Roșu în dosarul Ferma Băneasa, consideră că situația acestuia a scos la iveală „mai multe anomalii judiciare, care nu pun în discuție nici autoritatea hotărârilor judecătorești definitive, nici independența judecătorilor, ci amintesc mai degrabă de o veritabilă patologie a multora din cauzele instrumentate în timpul vârstei de aur a luptei anticorupție”. 

Cei doi avocați condamnă acțiunile abuzive ale procurorilor DNA care, în scopul de a obține cu orice preț dovezi de „abuz în serviciu” în procesele deja judecate, care au dat o decizie favorabilă clienților avocatului Robert Roșu, s-au dedat ei înșiși la abuzuri nemaiîntâlnite în lumea justiției:

-  efectuarea unei perchezitii domiciliare la sediul unei societati de avocatura si ridicarea nu doar a inscrisurilor referitoare la cauza, ci si a altor lucrari profesionale fara legatura cu acuzatiile, calcandu-se in picioare fundamentele activitatii avocatiale – confidentialitatea si privilegiul cilent/avocat;

- audierea a zeci de avocati cu privire la fapte sau imprejurari cunoscute dupa dobandirea calitatii de avocat, fara ca organul de urmarire penala sa manifeste vreo minima preocupare cu privire la incalcarea secretului profesional al avocatului, opozabil chiar si procurorului, potrivit art. 306 alin.(6) CPP;

- audierea unor judecatori cu privire la procesul propriu-zis al deliberarii reprezinta o anomalie, incalcandu-se in acest fel principiul securitatii raporturilor juridice si al independentei justitiei in componenta lor referitoare la secretul absolut al deliberarii consacrat de art. 91 din Legea 303/2004 si evocat prin Hotararea Plenului CSM 846bis/2014.

Cităm integral comunicatul transmis de avocații Bogdan Micu si Andrei Zarafiu pentru Lumea Justiției:


„Robert Roșu nu este doar un coleg avocat, un confrate, clientul nostru.

Destinul a făcut ca viețile noastre să se intersecteze acum mai bine de 22 de ani și de atunci am rămas apropiați. Robert este prietenul nostru.

Prin urmare, în ochii tuturor celor străini de această cauză suntem printre cei mai putin îndreptățiți să comentăm decizia care a zguduit din temelii lumea lui și a noastră.

Judecata noastra nu mai este rece, ea sufera prin partinire si amaraciune. In cei cinci ani cat au durat procedurile judiciare declansate impotriva lui, implicarea noastra, ca a tuturor celor care i-au fost alaturi in aceasta incercare, a depasit granitele angajamentului profesional. Pentru noi toti, aceasta cauza nu a fost niciodata despre situatia juridica sau despre cariera unui avocat, ci despre viata si destinul unei persoane apropiate.

Nevinovatia lui a fost mai mult decat reflexul unui material probator lipsit de echivoc, concluzia unor rationamente sau inferente fara nicio fisura, a fost expresia unei convingeri profunde, formate si din cunoasterea profilului sau uman. Parafrazand o cunoscuta remarca folosita tot intr-un context judiciar, pentru noi nevinovatia lui Robert nu a fost o chestiune care sa se discute, ci doar sa se afirme.

Asadar, picam testul subiectiv al impartialitatii. Am pierdut statutul de observatori independenti si, odata cu el, indreptatirea morala de a emite opinii sau judecati de valoare cu privire la situatia lui Robert. Nu merita sa fim ascultati, actionam pro causa, pledoaria noastra e doar sentimentala. Acesta va fi, fara indoiala, primul impuls al celor care, vazand amploarea ecourilor generate de condamnarea avocatului Robert Rosu, vor incerca sa afle mai multe despre cum s-a ajuns la aceasta solutie.

Intr-adevar, nu putem comenta decizia judiciara definitiva care a constatat vinovatia lui Robert. Nu pentru ca argumentele noastre ar fi compromise afectiv sau pentru ca mecanismele statului de drept si valorile universal acceptate care au transformat justitia intr-un monopol public, intangibil, ar interzice acest lucru.

Nu. Niciunul dintre noi nu poate verifica si discuta acum justetea solutiei de condamnare pentru simplul motiv ca in sistemul nostru judiciar acest lucru este, obiectiv, imposibil. Si aceasta, in sine, este o mare nedreptate.

Robert a inceput executarea pedepsei fara sa stie motivele pentru care instanta de apel a reformat sentinta care ii stabilise initial nevinovatia. Si noi, si el, stim in acest moment ce a determinat incarcerarea sa, fara sa stim insa de ce acest lucru s-a produs. Resorturile logico-juridice ce au stat la baza condamnarii sunt cunoscute doar de completul care a pronuntat solutia nu si de persoana care a inceput, iata, deja sa suporte consecintele severe ale deciziei judiciare.

Aceasta este anomalia pe care o putem discuta in acest moment, public, cu „rigoare, echilibru si minima echidistanta” asa cum cere instanta suprema prin comunicatul semnat de Presedintele sau.

Anomalia unui sistem judiciar care permite incarcerarea unei persoane fara sa ii prezinte, macar intr-o forma sintetizata, motivele. Astfel, in universul plin de incertitudini si intuneric al captivitatii ordonate pe cale judiciara, surpinzatoare dupa declararea nevinovatiei in prima instanta, nu te confrunti decat cu o singura certitudine – aceea a pierderii libertatii. Oroarea incarcerarii poate fi legitimata doar prin justificarea deciziei judiciare dar ea lipseste in chiar primele si cele mai importante momente ale schimbarii statutului de om liber.

Intre timp, libertatea lui Robert s-a pierdut la portile inchisorii. Imensa povara a pierderii sale poate fi purtata nu doar cu haina recunoasterii, acceptarii si a caintei, ci si cu haina demnitatii. In oricare dintre variante, in lungul drum al regasirii sale, Robert, ca orice alt condamnat dupa achitare, avea nevoie sa cunoasca motivele pentru care trebuie platit acest pret.

Pana joi, Robert a fost o persoana nevinovata. Procesul penal in care a fost implicat s-a desfasurat fara ca el sa se afle sub imperiul vreunei masuri preventive. Inca din timpul urmaririi penale, un judecator din cadrul ICCJ a decis, printr-o hotarare definitiva, inlaturarea oricarei forme de afectare a libertatii sale intrucat, din probele prezentate de acuzare, nu rezulta nici macar suspiciunea ca ar fi savarsit vreuna din faptele imputate, „actiunile sale inscriindu-se in limita activitatilor pe care le desfasoara un avocat”.

Dupa o cercetare judecatoreasca consistenta, prima instanta de judecata a constatat nevinovatia lui Robert pentru toate cele 5 fapte retinute in sarcina sa, pronuntand, asa cum a solicitat si argumentat apararea, solutia achitarii in baza cazurilor ca fapta nu exista si fapta nu este prevazuta de legea penala. Chiar si acuzatorul sau l-a considerat nevinovat pentru una din acuzatiile initiale exercitand calea de atac doar impotriva a patru dintre solutiile de achitare.

De joi, Robert a fost declarat, in mod definitiv, vinovat. Nu pentru toate cele patru fapte pentru care Ministerul Public a declarat apel in cauza ci doar pentru doua dintre ele. Aceasta solutie, impreuna cu modul de rezolvare a actiunilor civile si a chestiunilor complementare, sunt singurele elemente pe care le cunoastem in acest moment.

Intre temeiurile achitarii initiale (considerate teoretic perfecte intrucat exprima nevinovatia in forma ei pura, obiectiva) si solutia condamnarii exista o prapastie pe care doar o radicala modificare a materialului probator in apel ar fi putut-o justifica. Cum aceasta nu s-a produs, cu atat mai mult este indreptatita nevoia de a cunoaste si de a intelege ratiunea pentru care s-a reformat solutia.

Oricare ar fi cheia in care dorim sa adaptam la nivel national standardele conventionale care privesc echitatea procedurii, chiar daca am ignora actuala arhitectura a modelului roman de proces penal si am incerca, nefiresc, sa il pastram in paradigma de tip inchizitorial al justitiei represive – impunitum non facinus relinqui, nu poate fi contestata indreptatirea celui achitat initial de a fi informat, macar in forma minimala, cu privire la motivele care au condus la condamnarea sa odata cu declansarea executarii pedepsei, asa cum se intampla in toate statele civilizate.

Cazul Robert Rosu permite evocarea si a altor anomalii judiciare, care nu pun in discutie nici autoritatea hotararilor judecatoresti definitive nici independenta judecatorilor ci amintesc mai degraba de o veritabila patologie a multora din cauzele instrumentate in timpul varstei de aur a luptei anticoruptie.

Pentru ca este o anomalie efectuarea unei perchezitii domiciliare la sediul unei societati de avocatura si ridicarea nu doar a inscrisurilor referitoare la cauza ci si a altor lucrari profesionale fara legatura cu acuzatiile, calcandu-se in picioare fundamentele activitatii avocatiale – confidentialitatea si privilegiul cilent/avocat.

Este o anomalie audierea a zeci de avocati cu privire la fapte sau imprejurari cunoscute dupa dobandirea calitatii de avocat fara ca organul de urmarire penala sa manifeste vreo minima preocupare cu privire la incalcarea secretului profesional al avocatului, opozabil chiar si procurorului, potrivit art. 306 alin.(6) CPP.

Este o anomalie audierea unor judecatori nu cu privire la interferente exterioare procesului cognitiv al deliberarii ci cu privire la procesul propriu-zis al deliberarii ca atare, incalcandu-se principiul securitatii raporturilor juridice si al independentei justitiei in componenta lor referitoare la secretul absolut al deliberarii consacrat de art. 91 din Legea 303/2004 si evocat prin Hotararea Plenului CSM 846bis/2014. Pare de domeniul grotescului imaginea unor judecatori chemati la Parchet pentru a da declaratii legate de modul in care au pronuntat hotarari cu 11, respectiv 13 ani in urma, obtinandu-se o veritabila abjurare din partea acestora cu privire la propriile lor solutii, materializate in hotarari definitive, aflate inca in circuitul juridic. Este de necrezut cum poate un magistrat sa isi renege fara motiv propriile hotarari dar frica de putere este la fel de corupatoare ca puterea insasi.

Si acestea nu sunt singurele anomalii.

Intre timp, in emotia generata de condamnarea avocatului Robert Rosu, pozitia Presedintelui autoritatii care gestioneaza destinele magistraturii (CSM) nu a intarziat sa apara:

„Hotararea judecatoreasca este un pilon al statului de drept. Consider inacceptabile orice atacuri publice sau particulare fata de dispozitiile definitive ale instantelor judecatoresti”. Acelasi mesaj a fost preluat, cu nuante, si in alte pozitii exprimate de reprezentanti ai puterii judecatoresti, mesaj care concentreaza sub forma unui truism cele doua atribute de deasupra muritorilor pe care le implica jurisdictia: cognitio si imperium.

Exact asta a cerut si Robert atunci cand i-au fost aduse la cunostiinta acuzatiile, trimitand la principiul securitatii raporturilor juridice consfintite prin hotarari definitive si invocand in apararea sa existenta mai multor hotarari judecatoresti definitive si irevocabile (asa cum erau calificate de legea veche de procedura) care dezlegau, cu autoritate de lucru judecat, imprejurari interpretate in sens contrar de Ministerul Public.

Exact asta a afirmat si Judecatorul de drepturi si libertati de la ICCJ care a revocat masura preventiva luata fata de Robert in cursul urmaririi penale constatand ca nu exista nici macar suspiciunea rezonabila ca a savarsit infractiunile imputate si retinand ca „nimic nu incrimineaza firma de avocatura si, cu atat mai putin pe inculpatul Robert Rosu, actiunile sale inscriindu-se in limita activitatilor pe care le desfasoara un avocat.,….. succesiunea de acte notariale si hotarari judecatoresti au afirmat o stare de fapt contrara (celei evocate de acuzare, s.n.) si, pana la declararea acelor inscrisuri ca fiind false ori obtinute prin coruptie, avocatul nu avea dreptul sa le puna la indoiala”.

Exact asta a confirmat si prima instanta de judecata care a dispus achitarea lui Robert Rosu, admitand cererea formulata de aparare in temeiul art. 52 alin.(3) CPP si valorificand, sub forma unor chestiuni prealabile dezlegate cu autoritate de lucru judecat, mai multe imprejurari de natura extrapenala confirmate prin multe hotarari judecatoresti definitive si irevocabile (referitoare la calitatea de mostenitor si de persoana indreptatita, legalitatea si regularitatea procedurilor de retrocedare etc) retinute intr-o forma diferita de Ministerul Public.

In acest moment, stim doar ca, rejudecand, instanta de apel a respins chestiunea prealabila si a dat o dezlegare proprie problemelor de natura extrapenala urmand sa aflam doar la momentul publicarii considerentelor rationamentele logico-juridice care au stat la baza acestei abordari radical diferite.

Peste cateva luni sau saptamani vom afla motivele condamnarii lui Robert. Vom cauta erorile de judecata sau de procedura care ar putea permite exercitarea unor cai extraordinare de atac ce tind la anularea, desfiintarea sau retractarea acestei hotarari, actionand cu singurele instrumente pe care orice avocat le are la indemana in exercitarea activitatii sale profesionale, asa cum a procedat si el. Pana atunci, cea mai neagra perioada a vietii lui Robert si a familiei sale incepe fara minimul comfort al cunoasterii motivelor pentru care a fost incarcerat dupa achitarea initiala. Ce insa nu poate pierde sunt reperele dupa care noi stim ca s-a condus si care sunt in acelasi timp si virtutile izbavirii: credinta, nadejdea si dragostea.

Cunoastem foarte bine regulile dupa care este guvernata lumea particulara in care si noi, si Robert ne desfasuram activitatea, principiile care calauzesc interactiunea intre profesiile juridice. Nu sunt noi. Sunt singurele in masura sa tempereze excesul, in oricare parte s-ar manifesta. Ele ne-au impiedicat sa iesim public de joi, sub imperiul emotiei, de cand am aflat solutia de condamnare. Nu am discutat niciodata situatia juridica a clientilor nostri decat in singurul for in care poate fi discutata vinovatia unei persoane: in fata instantei de judecata.

Dar adevarul trebuie spus pentru ca este singurul care conteaza, fiind in ordinea naturala a lucrurilor.

Condamnarea lui Robert este o cumplita nedreptate”, au explicat avocat conf. univ. dr. Bogdan Micu și avocat conf. univ. dr. Andrei Zarafiu.

De asemenea, Baroul Prahova, instituție membră a Uniunii Naționale a Barourilor din România, a publicat marți, 22 decembrie, un comunicat pe pagina web proprie, în care își exprimă solidaritatea cu UNBR și cu Baroul București în „demersurile pe care aceste instituții le întreprind și le vor întreprinde în apărarea celor doi colegi (dintre care unul este av. Robert Roșu - n.red.) condamnați definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și în apărarea profesiei de avocat. 

Baroul Prahova consideră inadmisibilă și injustă conotația penală care a fost dată activității pe care o desfășura un avocat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat. (...)

Prin urmare, în vederea respectării principiilor care guvernează profesia de avocat, a respectării principiilor care guvernează statul de drept, Baroul Prahova apreciază că se impune cu necesitate luare și susținerea tuturor măsurilor legale pentru ca avocații să-și desfășoare activitatea în mod liber, fără nicio presiune sau îngrădire, cu respectarea dispozițiilor legale și constituționale.

Față de cele de mai sus, Consiliul Baroului Prahova a hotărât:

- purtarea unei banderole roșii de către toți avocații din Baroul Prahova în exercitarea profesiei de avocat în instanțe, parchete, unități de poliție;

- analizarea posibilității adoptării și a altor forme de protest în măsura în care hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu va fi redactată cu respectarea dispozițiilor art. 406 alin. 2 din Codul de Procedură Penală”, se arată în comunicatul Baroului Prahova. 

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews