Care sunt consecințele ratificării de către România a controversatei Convenții de la Istanbul, mai poate România să facă un pas înapoi, așa cum au făcut-o alte state vecine, neratificând documentul care promovează o nouă viziune asupra noțiunii de gen - acestea au fost câteva din întrebările la care, purtătorul de cuvânt al Coaliției pentru Familie - avocatul Corina Săcrieru -,  a răspuns duminică, în cadrul emisiunii „Credință și cultură”, realizată de Vasile Bănescu la Trinitas TV.

Pe fondul polemicilor aprinse din ultima perioadă, declanșate de prezentarea la MNȚR a unui film acuzat că face propagandă homosexualității în rândul tinerilor și după scandalul de la Focșani și București, când elevii au fost îndoctrinați  cu mesaje ideologice privind teoria de gen, în spațiul românesc au apărut dezbateri privind controversata Convenție de la Istanbul. Document ratificat de România, dar respins de țări ca Bulgaria și Slovacia. Despre îngrijorările privind punerea în practică a acestei Convenții, în care, potrivit ideologilor de serviciu, genul nu se suprapune cu sexul, dar și despre ce ar trebui să facă societatea românească a vorbit avocata Ana Săcrieru în interviul de la Trinitas TV.

„Convenția de la istanbul a fost ratificată de România în anul 2016. Este refuzată să fie ratificată în aproape toate țările din jurul nostru, singura care a ratificat-o fiind Polonia, dar cu rezerve. Ungaria a sistat ratificarea acestei Convenții, în Bulgaria sunt foarte multe mișcări bine argumentate din rândul societății civile, din care rezultă de ce se opun bulgarii atât de tare, astfel încât, în prima parte a anului, președintele bulgar a declarat că Bulgaria nu va ratifica Convenția de la Istanbul, cu motivarea că noțiunile din interiorul său sunt prea vagi. Vorbim de o declarație a unui președinte de stat care deține în acest moment președinția Consiliului UE. În Slovacia s-a respins ratificarea ei de două ori.
 
Aș putea să continui cu citatul din fiecare stat în care Convenția nu a fost ratificată pe baza argumentelor de acest gen. Când bulgarii au refuzat prima dată ratificarea Convenției, în presa occidentală s-a scris că nu sunt suficient pregătiți pentru a fi la nivel european”, a amintit avocata Săcrieru, precizând că  în România ratificarea Convenției este un fapt împlinit. Pe 23 mai 2016 a fost ratificată și a intrat în vigoare pe 1 septembrie 2016.

Întrebată dacă un document atât de important promovat de UE nu ar fi trebuit supus consultării publice, Săcrieru a adus următoarele precizări:

„Există o procedură întreagă, așa cum există la intrarea în vigoare a fiecărei legi. Este adevărat că Bisericile din statele unde s-a refuzat ratificarea au luat atitudine, însă acolo, inițial, societatea civilă a fost cea care a reacționat. Biserica nu e gardianul societății civile. Societatea  civilă este cea care trebuie să noteze eventuale tentative de acest gen, să le aducă la cunoștința celor care nu le înțeleg și abia apoi să se ia poziție. La noi, fără să încerc să iau apărarea BOR sau a altui cult creștin, pe fondul necunoașterii și al unui foarte jos nivel de implicare în ceea ce privește deciziile care ne privesc pe noi, dacă întrebi în mediul juridic despre această Convenție, la doi ani de la ratificare, poți avea surprize.

Vreau însă să subliniez că, din moment de s-a întâmplat, și această ratificare s-a făcut, trebuie să analizăm implicațiile ei raportat la dispozițiile constituționale, pentru că un tratat nu poate intra în coliziune cu prevederile Constituției”.

Oamenii care țin la ideea de NORMALITATE și de REALITATE UMANĂ ar trebui să ia atitudine față de acest document, pentru că, spune Săcrieru, „ceea ce pune în discuție noua definiție a genului pe care o aduce această Convenție este însăși ființa umană”.

„Aș vrea să încerc să explic de ce această egalitate de gen nu înseamnă egalitatea femeii cu bărbatul, așa cum ar părea la prima vedere. Totul se bazează pe jocul dintre deconstruire și reconstruire. Ce înseamnă că genul este un rol asumat? Înseamnă că ne-am mutat din sfera biologicului, adică a datului biologic, a sexului biologic, în sfera lingvistică și în loc să desemnăm printr-o noțiune o realitate biologică, desemnăm printr-un termen lingvistic, care nu mai are două variante, are trei variante, masculin, feminin și altceva, și schimbăm realitatea biologică, o deconstruim, și punem în locul ei altceva.
 
Dăm la o parte sexul și punem în locul lui o noțiune care nu e din realitatea din care făcea parte noțiunea de sex, realitatea biologică. Ea este o grefă străină pe realitatea biologică. Și venim și spunem așa: nu există nimic din naștere, nu există nimic natural, totul este pentru că ți s-a indus și ai fost educat, dar acum vine marea eliberare, tu trebuie doar să identifici tiparele de când ai venit pe lume, de când ai fost îmbrăcat în roz sau albastru, de când ți s-a dat roboțel sau de când ți s-a cumpărat păpușă. Toate acestea sunt tipare pe care tu le poți da la o parte și te reconstruiești după calapodul pe care ți-l dorești. 

Odată deconstruit tiparul, genul este un rol asumat, nu e nimic de la natură, totul e cum îți imaginezi. După ce a murit Dumnezeu, trebuie să moară și omul în succesiunea logică a nihilismului. 

Am înțeles că, la momentul de față există peste 100 de genuri declarate. Pe mine m-a intrigat cel mai mult astral-gender-ul, acea identificare ca gen când ești în conexiune cu cosmosul. Asta arată că deja începem să ne schimbăm mintea după realitatea juridică. Este primul efect al normativizării, primul efect al situației în care nu dreptul este reflexia societății, ci dreptul resetează societatea.

De aceea egalitatea de gen nu este egalitatea dintre femeie și bărbat, ci egalitatea de gen își are fundamentul în această anihilare a diferenței dintre sexe pe baza procesului de deconstruire și reconstruire”.

Care ar fi primele consecințe ale ratificării Convenției? Explicația cât se poate de clară o dă Corina Săcrieru mai jos:

„Știți care e prima consecință după ce se definește genul în Convenție? Este articolul 12. pct.1, care spune așa: statul care ratifică această Convenție, deci România, promovează schimbarea modelelor sociale, culturale, de comportament, pentru femei și bărbați,, în vederea eradicării prejudecăților, tradițiilor, obiceiurilor, practicilor bazate pe stereotipuri. Deci pe roluri de gen stereotipe. Convenția nu definește roluri de gen stereotip. 

Prima consecință: schimbarea modelului social și cultural bărbat-femeie.Într-o societate normală, cum au fost bulgarii, slovacii,  cum sunt lituanienii, care spun că nu li se potrivește această Convenție, la noi în țară, dacă vii și spui că potrivit sondajului 87% dintre români cred cu tărie în familia tradițională formată din femeie și bărbat, ai putea să spui că, da, este prevăzut așa ceva în Convenție, că genul este rolul asumat, dar uite ce spune teza finală- că dacă o societate le consideră adecvate. Dar noi, societatea românească nu le considerăm adecvate.”

Se mai poate face ceva?

„Astăzi, un grup de profesori universitari a cerut factorului politic să ia măsuri pentru retragerea Convenției. Este un fapt juridic consumat, care produce efecte juridice și care trebuie respectate. Și care nu are decât o singură consecință:conștientizarea, implicarea, înțelegerea, cunoașterea fiecărei definiții. Față de un fapt juridic cu consecințe juridice atât de mari, în momentul de față prima măsură care se impune este înțelegerea acestor termeni. Pentru că, de exemplu, Convenția prevede că orice măsură luată în temeiul prezentei Convenții nu se va considera discriminare.  Avem însă o mare problemă de discriminare: cel mai mare stereotip, profund discriminator, este acela că, potrivit Convenției, bărbatul este un agresor aprioric. Deci fiecare mamă care dă naștere la băieți dă naștere la niște apriorici agresori. Asta are consecințe foarte mari. Pentru că nu toți bărbații sunt agresori, nu toate violențele provin de la bărbați”, spune Corina Săcrieru.

La întrebarea dacă textul Convenției nu intră în coliziune cu art.29 al Constituției, unde se spune că părinții au dreptul preeminent să își crească copiii conform convingerilor lor, avocata a precizat că:

„Articolul 14 din Convenție spune că statul care a ratificat Convenția se obligă să introducă materiale didactice suficiente privitoare la rolurile nestereotipe de gen. La toate nivelurile de învățământ.  Când am văzut acest pasaj „la toate nivelurile de învățământ”, m-am gândit la ultima soluție pronunțată de CEDO, din iarna aceasta, în plângerea unor părinți elvețieni care au încercat să obțină dreptul de a nu frecventa fetița lor de grădiniță cursuri de educație sexuală. 
 
Potrivit convingerilor lor, dezvoltării fetiței, ei nu cred că este potrivit.  Statul elvețian le-a respins cererea și au pierdut la CEDO cu motivarea că odată introdusă disciplina de educație sexuală în curicullum, înseamnă că interesul social major e mai mare decât dreptul subiectiv invocat de persoana în discuție. 

Revenind la aplicarea art.14, „viața nu se găsește, viața se creează” - a fost unul dintre citatele spuse copiilor.  Întâi identificați tiparele, apoi deconstruiți-le și apoi reconstruiți-vă după propriul vostru calapod. 

Părintele este cel care răspunde de copil pentru că el este cel care realizează procesul care ar putea antrena răspunderea sau nu. Este graduală proporția dintre răspundere și investirea în educație. Cea mai frumoasă reglementare a acestei probleme o dă Codul nostru civil, care are un articol superb, art.487, care spune în ce constau nevoile copilului raportat la îndatorirea părintelui: dezvoltare psihologică, educație, învățătură și pregătire profesională. Toate astea sunt în conținutul relației dintre părinte și copil. Ceea ce este cel mai grav este că, odată cu intruziunea în educație,  se vine la pachet și cu măsurile de protecție a intruziunii”.

O altă consecință, la fel de gravă, a aplicării Convenției, ar fi, după cum susțin chiar experții în drept, punerea sub semnul întrebării a libertății religioase. Întrabată dacă România se mai poate retrage din această Convenție, Corina Săcrieru a afirmat:

„Legea tratatelor are capitol, are secțiune. Să ajungem însă la ultima consecință care vizează cultele. Este pusă sub semnul întrebării libertatea religioasă. O spun experți în drept,  care au analizat Convenția și au spus-o și argumentele celorlalte state care au refuzat. Convenția definește violența sub mai multe forme. Printre formele de violență ale Convenției există „violența psihologică”. Nu o definește, dar în cadrul violenței de gen, pentru că așa e definită violența, ca fiind violență „de gen”, dar spune convenția așa: Nu va constitui justificare pentru această violență cultura, tradiția, religia sau onoarea.”