Avocatul Gheorghe Piperea despre Nürnberg II: Lucrători medicali din Germania au formulat o acțiune în anularea autorizației provizorii de punere pe piață a vaccinurilor experimentale anti-Covid. „VOM FI ȘI NOI ACOLO!”
Un mare număr de doctori, asistenți medicali și infirmieri din Germania au formulat, prin intermediului avocatei Renate Holzeisen, o acțiune în anularea autorizației provizorii de punere pe piață a vaccinurilor experimentale anti-covid bazate pe ingineria genetică, autorizație emisă de birocrația europeană.
Cazul este acum în fața instanțelor Uniunii, având numarul T – 96/21 și Comisia Europeană în postura de pârât.
Fiind vorba de o autorizație care are efect automat în toate statele membre ale Uniunii Europene, speța are importanță pentru toți cetățenii UE, motiv pentru care orice astfel de cetățean are dreptul de a interveni în proces. O eventuală hotărâre de anulare a autorizaței va avea, de asemenea, efecte pe tot teritoriul UE.
De aceea, autoarea acțiunii, avocata Holzeisen, a pus-o la dispoziția publicului. Este în limba germană, dar poate fi tradusă relativ ușor cu google translate.
Suplimentar, precizez că procedura în fața Tribunalului de primă instanță sau a Curții permite o suspendare a efectelor actului atacat.
În fine, reamintesc că între CE și Parlament, pe de o parte, și producătorii de vaccin, pe de altă parte, există mari dispute în legătură cu datele și informațiile însoțitoare ale vaccinului, cu capacitățile de producție și stocare, cu procedurile de farmaco-vigilență și, mai ales, cu suspiciunile de favorizare a unora dintre statele membre în dauna altora sau a Marii Britanii în dauna UE.
De aceea, o înghețare provizorie a autorizației NU este doar o posibilitate teoretică.
Această acțiune este una dintre cele mai importante din acest an și poate chiar din ultima decadă. Acțiunea face parte din seria de acțiuni pe care presa eretică a denumit-o procesul Nürnberg II (iar presa mainstream a ignorat-o voluntar și propagandistic).
Acțiunea (va) pune în discuție raționalitatea jocului de-a Dumnezeu practicat de geneticieni și Big Pharma, acuratețea științifică a autorizației provizorii și a testelor prealabile, corupția birocrației revolving door a UE, egalitatea de șanse, libertatea de conștiință și de credință, libertatea omului de a dispune de sine, principiul non-discriminării și democrația, în general.
De aceea, vom fi și noi acolo, începând de săptămâna viitoare.
Citiți și Nürnberg II, vaccinurile și România
Pe același subiect

S-a vaccinat. Era fericită. A MURIT DUPĂ ZIUA EI. Încă un cadru medical și-a pierdut viața după vaccinare: Doina Militaru, asistent optician, 55 de ani, infectată grav după vaccin. IML a decis că sunt suspiciuni și a hotărât autopsia. Avea ASTM și ALERGII

Sexul anal și oral recomandat minorilor într-o aplicație SECS de „educație sexuală” promovată de AGERPRES, Radio România Cultural și un site sponsorizat de BRD. Alianța Părinților protestează oficial și cere blocarea aplicației

Boris Johnson, în 2007: Este timpul să avem discuții de oameni maturi privind numărul optim de ființe omenești de pe această planetă

PROFESORII NU SE LASĂ INJECTAȚI. Între 153.261 și 185.294 profesori și personal din Învățământ, respectiv 52.46%, NU SE VACCINEAZĂ. Date oficiale MEN-MEC

România ascunde morții de vaccin. Decesul asistentei de la „Marius Nasta”: Mahler și Ministerul au știut și au tăcut - Deținem PROBA. RAPOARTE: Peste 300 de cazuri de decese după vaccin în Europa și peste 500 în SUA. DOVEZI

IPS Teodosie ar putea deveni Mitropolit al Tomisului. Surse: Sfântul Sinod a luat în discuție azi la Patriarhie reînființarea Mitropoliei Tomisului. DOCUMENT EXCLUSIV ACTIVENEWS
Recomandările noastre

Merkel a anunțat la Consiliul European că la vară iese pașaportul digital UE! ROMÂNIA pe o listă a Pașapoartelor de vaccinare. „O amenințare kafkiană la adresa libertății noastre și o vacă pentru industria birocrației. Comisioane, specialiști, servicii!”

Brâncuși batjocorit la infinit de Ministerul Culturii. Coloana lui Brâncuși doborâtă de Ziua lui pe două capre la Muzeul Țăranului Român într-o „expoziție” de 218.099,44 euro din cadrul programului RO-CULTURA: Mirrors of Brâncuși

Atacul la Brâncuși este un atac la adresa națiunii române, a frumosului și credinței. Este un atac al urâtului și necredinței. „Arta nu s-a dezvoltat decât în epocile mari religioase. Când sentimentul religios scade urmează o decadență.” INTERVIU

“PACEPA NU A FOST AGENT CIA”. Interviu cu istoricul CNSAS Liviu Țăranu: “La Ion Mihai Pacepa falsul din memorialistică depășește 70%”. „Omorârea” lui Pacepa, o afacere de PR?
Secțiuni: COVID Externe Justiție Prima pagină Știri
Persoane: Gheorghe Piperea Renate Holzeisen
Locații: Germania Marea Britanie Uniunea Europeană
Subiecte: acțiune în anulare autorizarea provizorie a vaccinurilor experimentale egalitatea de șanse farmaco-vigilență inginerie genetică Libertatea de conștiință libertatea omului de a dispune de sine non-discriminare Pandemie coronavirus Vaccin coronavirus
Organizații: Big Pharma Comisia Europeana Parlamentul European Uniunea Europeană
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)