Avocatul Gheorghe Piperea: Purtarea măștii în aer liber NU are temei legal. Amenzile sunt ilegale, ușor de desființat în instanță
Într-o postare pe Facebook, avocatul Gheorghe Piperea susține că obligația de a purta mască în aer liber nu are temei legal, această măsură nefiind prevăzută nici în legea 55 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea afectelor pandemiei de Covid-19, nici în legea 136. Prin urmare, explică avocatul Gheorghe Piperea, pentru nepurtarea măștii în aer liber nu se pot aplica decât amenzi ilegale, ușor de desființat în instanță. Mesajul avocatului vine în contextul în care CCR a dezbătut marți controversata lege a carantinării, în urma sesizării Avocatului Poporului. Dar și după noile restricții anunțate de autorități, prin care masca a devenit obligatorie și în aer liber, începând de marți.
Obligația de a purta mască în aer liber nu este prevăzută nici în Legea 55, nici în Legea 136. Stabilirea unei astfel de obligații prin hotărâre de guvern sau alt act normativ inferior este interzisă de pricipiul ierarhiei actelor normative, dar și de art.53 din Constituție, conform căruia restricțiile de drepturi și libertăți nu pot fi impuse decât prin lege ca act juridic al parlamentului.
Textele din Legea 55 care stabileau contravenții pentru nepurtarea măștii sunt declarate neconstituționale de către CCR. În acest moment sunt virtual abrogate, pentru ca au trecut deja cele 45 de zile de suspendare a aplicabilității lor și nu au fost încă modificate pentru a fi puse de acord cu decizia CCR. Așadar, pentru fapta de a nu purta mască în aer liber nu se pot aplica decât amenzi ilegale, ușor de desființat în instanță, în procedura plângerii contravenționale. Obligația purtării măștii este, de fapt, o recomandare.
De altfel, recomandarea cu adevărat rațională și cu potențial de eficiență este ca cei care au simptome să stea acasă. Nu este așa de greu. Dintotdeauna, când oamenii au avut simptome de gripă sau alte boli contagioase au stat acasă ori s-au dus la medic. Nicidecum nu au ieșit pe stradă, nu au mers la școală sau la muncă, pentru că nu e nimeni atât de iresponsabil să se pună pe el/ea însu(ă)și și să îi pună pe ceilalți în pericol. Dimpotrivă, sunt puși în pericol ceilalți când cineva convins de la tv că masca sa îi protejează pe terți iese din casă știind că are simptome. Atunci, când garda este lăsată jos, suntem vulnerabili.
Așadar, purtați masca dacă credeți că sunteți asimptomatici, dar nu ieșiți în public cu masca pe figură când știți că sunteți bolnavi”, a scris avocatul Piperea.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)