Avocatul Gheorghe Piperea lansează platforma civică România Nes(u)pusă la Craiova

Asociația pentru Inițiativă Civică și Democrație Participativă (AICDP) va fi prezentată presei locale, vineri, 1 iulie, ora 15.00, de către avocatul Gheorghe Piperea, președintele platformei, în cadrul unei conferințe de presă, informează ȘtiriCraiova.
„Profesor universitar doctor la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, managing partener la "Piperea & Asociații”, prezența domnului avocat la Craiova se datorează lansării platformei civice "Asociația pentru Inițiativă Civică și Democrație Participativă”, au transmis reprezentanții AICDP.
În cadrul întâlnirii va fi expusă motivația punerii bazelor filialelor, vor fi oferite explicații exemplificate ale inițiativei civice și democrației patricipative și ”vor avea loc discuții privind situația economică la nivel național și internațional, restrângerea drepturilor și libertăților cetățenești, cele mai recente decizii luate la nivel european (amprenta individuală de dioxid de carbon, portofelul digital, prelungirea certificatului verde etc.)”, mai spun cei de la AICDP, potrivit sursei citate.
Iată și Comunicatul de presă al ACDP – România Nes(u)pusă:
"Asociația pentru Acțiune Civică și Democrație Participativă” (AICDP) vă invită vineri, 01 iulie 2022, începând cu ora 15.00, la "Taverna to Petrino” (Craiova, str. Eroilor, nr.23), la conferința de presă susținută de Gheorghe Piperea, în calitate de presedinte al Asociației, în prezența membrilor fondatori, cu ocazia lansării platformei sale civice a Asociației.
Conferința de presă va avea următoarea structură:
– prezentarea Asociației și motivația punerii bazelor filialelor din Timișoara, Brașov și Craiova
– explicații ale conceptelor de inițiativei și acțiune civică și de democrației patricipativă
– discuții privind situația economică la nivel național și internațional, precum și privitoare la restrângerea drepturilor și libertăților cetățenești la nivel general și global și la cele mai recente decizii luate la nivel european (amprenta individuală de dioxid de carbon, portofelul digital, prelungirea certificatului verde etc.)
– întrebări din partea presei
Vă așteptăm cu drag!”
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Civice Eveniment Locale Prima pagină Știri
Persoane: Gheorghe Piperea
Locații: Craiova
Subiecte: platformă civică
Organizații: România Nesupusă SCA Piperea & Asociatii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)