Avocatul Marian Nazat, radiografie nemiloasă a României: În spitale miroase a Ev Mediu, economia națională s-a redus la dimensiunile unui srl de cartier al Europei Unite. Nebunii s-au înmulțit și umblă nestingheriți, dar decât comunist, mai bine hoț

„Trăim cu spaime felurite, terorismul la metrou fiind ultima. Cu cea a zilei ce vine ne-am obișnuit deja, n-avem de ales, motiv să te uiți în oglindă și să te întrebi învins și vinovat: oare a meritat să-l omorâm sălbatic pe Ceaușescu și să cântăm azi, biruiți și desfigurați de amnezie: „Mai bine golan, decât activist, Mai bine… hoț, decât comunist !” ?” Aceasta este întrebarea pe care o adresează, retoric, avocatul Marian Nazat, una dintre personalitățile baroului românesc, într-un text care radiografiază perfect România de azi, la 27 de ani de la prăbușirea comunismului. O Românie în care, spune avocatul Nazat, capitalismul „nu are nevoie de mulțimi instruite, educate, ci de consumatori tâmpi și ușor oligofreni”, în care „snobimea cu apucături corporatiste se văicărește că statul de drept e în pericol”, în timp ce în spitale miroase a Ev Mediu iar economia națională s-a redus la dimensiunile unui srl de cartier al Europei Unite.
Publicăm integral textul publicat de Marian Nazat pe blogul său:
„Mai bine…
Zilele trecute, pe străzile Timișoarei (ori altundeva, oricum în patria „lucrului bine făcut”), câțiva nostalgici au mărșăluit întru pomenirea răzmeriței din decembrie 1989. Și cum orice protest trebuie pus în versuri, i-am auzit scandând din toți bojocii (sau mi s-a părut că am auzit astfel, ce mai contează o vocabulă ?):
„Mai bine golan, decât activist,
Mai bine… hoț, decât comunist !”
Gura păcătoșilor adevărat grăit-a, căci s-au înmulțit golanii ceva de speriat ! Oriîncotro de uiți, dai de ei, de derbedei, adesea chiar în structurile statului. Cât despre hoți, e inflație ! Dorința ălora de acum 27 de ani s-a împlinit cu vârf și-ndesat. Păi numai în anul acesta 80 000 de elevi au abandonat școala, seduși de perspectiva revoluționară a golăniei. Pe de altă parte, nici nu știu la ce le-ar mai folosi să învețe, fiindcă ăia cu carte nu mai au parte, lumea s-a întors cu fundu-n sus. Importante sunt pilele și șmecheria, ori carnetul de partid, mai dihai ca în vremurile hulite programatic în documentele organizațiilor civice apărute în locul organizațiilor de bază ale partidului comunist de alaltăieri. Ele au devenit astăzi farul călăuzitor al tinerilor educați în mall-uri și în rețelele de socializare, în cea mai teribilă și înfricoșătoare manipulare din câte au existat vreodată. Așadar, 80 000 de copii fără căpătâi, care mâine, poimâine se vor căsători, se vor reproduce, împingând Golania pe noi culmi de glorie și progres… Capitalismul n-are nevoie de mulțimi instruite, educate, ci de consumatori tâmpi și ușor oligofreni, ca în puzderia de reclame publicitare care zburdă nestingherite pe micile ecrane. De la sloganul „Învățați, învățați, învățați !” s-a ajuns la „Consumați, consumați, consumați !” Dar nu oricum, ci în destrăbălare, în mimarea fericirii agresive… E obligatoriu !
Iar în dezmățul cultivat cu perfidă sârguință, tinerii frumoși și liberi habar n-au că în aceste aproape trei decenii datoria externă a României a crescut la 94 de miliarde de euro. Culmea cinismului, la Crăciunul din 1989 l-am asasinat mișelește pe Nicolae Ceaușescu și pentru că și-ar fi îndatorat țara… Însă, nu-i așa ?, mai bine… hoț, decât comunist ! Hoț capitalist, desigur. O hoție genetică a unui sistem care nu poate viețui altfel. Fiindcă o gașcă de băieți deștepți și hrăpăreți își aproprie cea mai importantă halcă din statul prizonier și jocul de-a democrația capătă accente grotești. În pixul aleșilor găștilor cu pricina stau milioane și miliarde de lei, care trebuie dirijate doar spre cine s-a stabilit acolo, în birourile însemnate anume. Chiar de-ai vrea n-ai cum să scapi de hoție, te împinge la ea sistemul al cărui exponent ești. Altminteri, vei fi linșat mediatic, în campanii de presă odioase, sau ridicat de mascați și azvârlit în celulă, în șuieratul norodului feisbucist: „DNA, să vină să vă ia !”
Prinși definitiv în hăul Internetului, justițiarilor din piețele patriei li se fălfâie că cifra de afaceri obținută de capitalul străin a săltat voinicește la 52 % din PIB (la intrarea noastră în UE era de… 22 %). Nu aud pe nimeni țipând la auzul acestor date, snobimea cu apucături corporatiste se văicărește că statul de drept e în pericol. Am trăit s-o văd și pe Oana Pellea enunțând păreri cu privire la Legile Justiției, ce mai, chiar suntem o societate deschisă… Care stat, care drept ? Sofistică, nu ? Ne merităm soarta.
În spitale miroase a Ev Mediu, economia națională s-a redus la dimensiunile unui srl de cartier al Europei Unite, cultura e o extravaganță pe care și-o mai permite o mână de idealiști sau de activiști, și aia împărțită în tabere ireconciliabile, sportul se prăbușește continuu, nebunii s-au înmulțit și umblă nestingheriți printre noi, dar decât comunist, mai bine hoț…
Trăim cu spaime felurite, terorismul la metrou fiind ultima. Cu cea a zilei ce vine ne-am obișnuit deja, n-avem de ales, motiv să te uiți în oglindă și să te întrebi învins și vinovat: oare a meritat să-l omorâm sălbatic pe Ceaușescu și să cântăm azi, biruiți și desfigurați de amnezie:
„Mai bine golan, decât activist,
Mai bine… hoț, decât comunist !” ?
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Kievul tocmai a aruncat în aer Negocierile de Pace – România, în pericol maxim!

Bogdan Calehari: În Franța a intrat în vigoare programul EVARS. De luni, Franța a legalizat pedofilia!

PUTIN ORDONĂ STOP după discuția telefonică de 90 de minute cu Trump. Marea Neagră vizată

Kremlinul amenință cu RĂZBOI TOTAL dacă ”Coaliția celor dispuși” trimite trupe în Ucraina. România, băgată în operațiune fără voie, printr-un locțiitor de președinte FĂRĂ MANDAT de la Parlament

Tucker Carlson aprobă: ”SOȚIA” LUI MACRON E BĂRBAT

Prima și cea mai importantă concluzie după publicarea documentelor privind asasinarea lui John F. Kennedy
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Marian Nazat Nicolae Ceauşescu
Locații: România
Subiecte: Comunism Crima de la metrou Dristor Datoria publica a României Evenimentele din Decembrie 1989 Manipularea prin mass-media
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)