„Cazul avocatului Robert Roșu este de notorietate. A fost un caz unicat. Condamnarea lui Roșu la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul "Ferma Băneasa” de către un complet cu celebritate negativă – Ionuț Matei, Florentina Dragomir, Alina Ioana Ilie – a ridicat în picioare toată breasla avocaților de aici și de pretutindeni, pentru că acest caz însemna un precedent extrem de periculos, în baza căruia se putea trimite în pușcărie orice avocat doar pentru că și-a exercitat rolul de apărător, folosind mijloacele conferite chiar de lege.

După 5 ani de anchetă și proces, achitat la fond de Curtea de Apel Brașov și condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție, Robert Roșu a fost încarcerat. A stat în închisoare, în penitenciarele Rahova și Jilava, timp de aproape un an, din 17 decembrie 2020 până în 23 noiembrie 2021. La această perioadă se adaugă și cele trei luni de arest la domiciliu, în perioada 2015-2016. Care vor cântări în demersurile pe care acesta le va face în viitor.

Robert Roșu a fost achitat în urma recursului în casație, de către un alt complet al aceleiași instanțe care l-a condamnat, ICCJ. Azi, el este liber. În sfârșit liber. Achitat.”, scrie cu fermitate colega noastră de presă de la Gândul Adina Anghelescu-Stancu, care publică azi un interviu exclusiv cu încercatul avocat de la Țuca Zbârcea & Asociații.

„Mai întâi, a fost șocul inițial al veștii că am fost condamnat la 5 ani de detenție. Vestea a fost ca un trăsnet, nu numai pentru mine, ci pentru toată familia mea, pentru colegii mei și prietenii care mă cunosc. Am trăit sentimentul unei mari nedreptăți și apoi cel al unei mari neputințe.

Am avut senzația că am fost azvârlit în romanul lui Kafka și căutam explicații pe care nici acum nu le-am găsit, pentru că ele nu există. Logic, juridic, uman, nu există argumente pentru condamnarea mea…

Apoi, acolo, în penitenciar, intervine instinctul de conservare. Eu am ales să privesc la tot ce se întâmpla în jurul meu ca un observator, ca un spectator, și nu ca participant direct. Aveam sentimentul, uneori, că mă uit la un film al lui Pintilie sau al lui Porumboiu. Detașarea voluntară a fost prima reacție mentală pe care am avut-o atunci, în prima noapte, când mi-am pus puținele bagaje, alături de alți ”noi veniți”, pe un cărucior metalic și am început să îl împingem prin zăpadă, spre celular. Trebuia să învăț să rămân în picioare, orice ar fi. Să găsesc puterea de a rezista în mediul penitenciar de maximă siguranță. Trebuia să fac asta, mai ales pentru familie, în fața căreia, la vizite, nu voiam să transpară trauma.”, spune avocatul.

Răzbunarea procurorului David Deca

„Eu știam că nu am greșit, că nu pot recunoaște nicio formă de vinovăție. De altfel, procurorul de caz, David-Deca, mi-a spus la prima discuție pe care am avut-o, în decembrie 2015, că știe că sunt nevinovat, dar ca mă va chinui dacă nu spun ce dorește dumnealui.”, acuză Robert Roșu. 

Însă nu contactul cu alți deținuți a fost deci cel mai dificil. Pe mine m-a afectat faptul că puteam ieși din celulă doar o oră pe zi, într-o cușcă metalică, ce avea gratii și spre cer. Au fost și mai multe perioade de carantinare, din cauza pandemiei, mai multe săptămâni în care nu am putut ieși deloc din celulă.

„Am citit destul de mult, pentru c[ era sigura modalitate de ”a evada” din acel spațiu. Peste 70 de cărți. M-am aplecat foarte mult asupra unei cărți: Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos, o carte adânc duhovnicească, dar și importantă din punct de vedere istoric pentru că descrie viața în închisorile comuniste, suferința dar și fericirea pe care o poți găsi în interiorul tău, indiferent de locul în care te afli.”, se destăinuie avocatul.

„Contactul fizic cu membrii familiei a fost imposibil. Toate întâlnirile noastre au fost prin geam, nu am putut să-mi îmbrățișez soția, copiii, nici măcar să le ating mâinile. Încă am un gol în suflet din cauza asta. Mi-au lipsit enorm de mult. Mi-a fost greu să înțeleg de ce societatea a ajuns să mă pedepsească în acest fel, dar acestea sunt rigorile unui penitenciar de maximă siguranță, precum Rahova. Să știți că sunt deținuți care nu spun copiilor că se află în penitenciar, ci că sunt în armată sau la muncă în străinătate și se întâlnesc cu familia doar online, pe Skype, în spații amenajate de penitenciar.”, mai destăinuie Robert Roșu.

„În cazul meu, a fost pentru prima dată când un avocat a ajuns să fie condamnat penal pentru susținerea unor opinii cu caracter juridic, pentru activități desfășurate în calitate de avocat (prezentarea de memorii, redactarea de notificări, susținerea de pledoarii etc.). Și, poate, prima dată când au fost trimiși oameni după gratii, pentru ca au respectat hotărâri judecătorești irevocabile.”, mai spune avocatul TZA.

Vestea eliberării

„Nu a fost deloc o noapte ușoară cea dinaintea pronunțării. Dimineața, la ora 6.00, am plecat la locul de muncă, la spălătorie. În acea zi, am mers în mai multe secții, de unde am cărat hainele murdare ale deținuților, alături de ceilalți care erau alocați la același punct de lucru din Jilava. La spălătorie nu am avut telefon.

Am aflat soluția când am ajuns în celulă, la câteva ore după ce se dăduse pronunțarea. Primul care mi-a dat vestea achitării a fost Viorel Hrebenciuc. Văzuse la televizor.

Am avut sentimentul că, în sfârșit, s-a întâmplat un lucru firesc, a fost momentul actului de dreptate. Întotdeauna am avut credință în Dumnezeu. Și în momentul acela am simțit că Dumnezeu m-a îmbrățișat. I-am mulțumit, îi mulțumesc și acum. Când mi-am sunat soția, ea era deja în fața penitenciarului, aștepta să ies, alături de mulți dintre colegi. A fost o zi bună, pe care nu o voi uita.”

„Sunt profund recunoscător tuturor”

„Cât a contat suportul colegilor avocați și a asociațiilor profesionale, chiar și a celor din străinătate? Au fost multe proteste, luări de poziție publice, asumate, sprijinul a fost continuu și total.” - spune Adina Anghelescu.

„Recunosc că am fost uimit, plăcut surprins și extrem de mândru, în același timp, că sunt avocat și că marea majoritate a confraților avocați a înțeles exact în ce a constat această condamnare și cât de periculos este pentru breaslă precedentul creat. Au existat, de asemenea, luări de poziție importante ale unor avocați din Europa și interpelări ale autorităților române și din partea unor foruri internaționale precum American Bar Association, Uniunea Internațională a Avocaților, Consiliul barourilor și al societăților de drept din Europa sau Federația Barourilor Europene.

În același timp, oamenii din alte profesii juridice, chiar și procurori sau judecători, mi-au transmis mesaje de solidaritate. Colegii de la Țucă, Zbârcea au fost extraordinari, avocații care m-au apărat au fost oameni de un profesionalism ireproșabil. Tuturor colegilor le sunt profund recunoscător. Și mai sunt și prietenii mei, care nu m-au lăsat la greu și chiar și o parte din presă, dintre cei care cunoșteau dosarul în amănunt și care nu au pregetat să scrie despre acest abuz. În esență, după condamnarea mea, a fost o reacție a unei părți a societății care a înțeles că o pedeapsă pentru un delict de opinie afectează iremediabil Justiția în ansamblul ei. (...)

Eu sunt profund recunoscător tuturor celor care au acționat în numele acestor principii, pentru că nu a fost vorba strict despre cazul avocatului Robert Roșu, ci de cazul oricărui avocat, oricărui cetățean condamnat pe nedrept. Sunt extrem de recunoscător pentru sutele de mesaje de încurajare pe care le-am primit, inclusiv din partea unor oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată, dar care au empatizat cu situația mea și, o spun cu toată sinceritatea, aceste mesaje m-au făcut să merg mai departe, datorită lor am putut să-mi păstrez încrederea și speranța, chiar și atunci când totul părea pierdut. ”

Noi îi dorim multă putere de muncă și bucurie în familie!

Puteți citi interviul integral la GÂNDUL